Eugen Carpov și Dirk Schuebel au făcut totalurile

schuebel si carpov.europalibera.org
Foto:Eugen Carpov a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel. PC europalibera.org

Viceprim-ministrul, Eugen Carpov a avut o întrevedere de rămas bun cu Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, aflat la final de mandat.

În cadrul întrevederii Eugen Carpov a ţinut să îi mulţumească Şefului Delegaţiei UE pentru sprijinul acordat ţării noastre pe întreaga perioadă a aflării sale în Moldova, subliniind, totodată, şi rolul major pe care UE îl are în procesul de modernizare.

„În ultimii 4 ani, Republica Moldova a făcut paşi siguri pe calea reformării instituţiilor statului, democratizării societăţii şi integrării europene. Acest fapt se datorează în mare măsură sprijinului şi eforturilor Uniunii Europene şi personal Dvs., care în calitate de Şef al Delegaţiei UE la Chişinău aţi avut un rol decisiv în promovarea proceselor de adaptare a ţării noastre la standardele Uniunii Europene” a menționat vice-premierul moldovean.
De asemenea, în cadrul discuţiei a fost subliniat suportul Uniunii Europene în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, atât în calitate de participant la negocierile în formatul „5+2″, cât şi prin proiectele, iniţiativele şi asistenţa acordată Republicii Moldova,dar și despre importanţa pe care o are Misiunea de Asistenţă la Frontieră (EUBAM) în ameliorarea capacităţilor vamale şi abilităţilor de gestionare a frontierei de stat dintre Moldova şi Ucraina.

La rândul său, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău a dat asigurări că Uniunea Europeană, va susţine şi în continuare aspiraţiile pro-europene ale Republicii Moldova, precum şi necesitatea reglementării definitive a conflictului transnistrean în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale țării.

Sursa: gov.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *