Tinerii muzicieni pot aplica pentru a fi parte a orchestrei internaționale „I, Culture”

10314597_745149522187468_1386062198988627479_n
Foto:PC: Facebook/I Culture Orchestra

Tinerii muzicieni cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani, care se specializează în interpretări pe instrumente de orchestră, pot participa la audițiile I, CULTURE Orchestra (ICO) 2015.

I, CULTURE Orchestra (ICO) reunește cei mai talentați tineri muzicieni din Armenia, Azerbaidjian, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Polonia și Ucraina și tratează cu mult respect tradițiile culturale și patrimoniul muzical al Europei Centrale și de Est. În același timp, acordă o importanță deosebită nivelului înalt de interpretare artistică.

Misiunea membrilor Orchestrei este atingerea perfecțiunii artistice, construită pe baza respectării diversității culturilor și asumării răspunderii colective pentru păstrarea bogățiilor pe care le aduc în orchestră muzicienii din cele șapte țări participante la proiect.

Sub bagheta unor dirijori de renume, ICO a efectuat cu succes patru turnee internaționale de concerte. A evoluat pe scenele unora dintre cele mai prestigioase săli din Europa, cum ar fi: Berliner Philharmonie, London’s Royal Festiwal Hall sau Teatro Real din Madrid. Turneul concertelor Orchestrei din 2013 a cuprins orașele Gdańsk, Reykjavik, Göteborg, Copenhaga, Tallinn și Kiev, precum și un concert special, susținut la Vilnius, cu ocazia celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic.

Proiectul a fost înființat de Institutul Adam Mickiewicz, ca una dintre principalele coloane ale programului cultural derulat de președinția poloneză a Consiliului Uniunii Europene în anul 2011.

Cum să participi

# Prima etapă – înscrierea online până pe 11 ianuarie 2015,  postarea înregistrărilor pieselor din repertoriul cerut, până pe 16 ianuarie 2015.
# A doua etapă – va avea loc în luna martie 2015, în următoarele orașe: Varșovia, Gdańsk, Baku, Tbilisi, Erevan, Odessa, Chișinău, Kiev, Lvov, Minsk.

Noua componență a Orchestrei va fi anunțată în mai 2015.

Informații suplimentare despre audiții, puteți afla de pe pagina oficială a proiectului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *