(foto) Delicateţe şi rafinament în casa ta, de la Ana-Maria Cojocaru

1398183_385443244954720_8988690004122657183_o
Foto:Ana Maria Cojocaru PC: Facebook/Decor Textil și Ceramic pentru Casă

De la o idee până la o afacere palpabilă (parafrazând clasicii) este doar un singur pas. Doar că pasul poate dura o zi, un an sau o viaţă-ntreagă. Ana-Maria Cojocaru, participanta primului business reality show din Moldova, “Business Factory”, nu se numără printre cei care se întind prea mult cu vorba.

Pe 4 octombrie, tânăra de 21 de ani îşi prezenta ideea de afacere în faţa juriului preselecţiei, iar peste mai bine de o lună îşi aştepta deja vizitatorii în noul showroom cu decor textil şi ceramic pentru casă şi multe… eclair-uri.

„Ideea există din copilărie: am visat să fac design de interior, am frecventat şcoala de pictură, am absolvit Dreptul, a urmat politica, dar pasiunea trăia în mine, încercam s-o reproduc acasă prin diferite cadouri, iar recent am fost în vacanţă în Mallorca, unde nu mă puteam rupe de magazinele de decoruri pentru casă, care mă atrag mult mai mult decât brandurile vestimentare”, povesteşte Ana-Maria.

10014919_381804348651943_1259533784356087136_o

Deşi începuse cu vânzări pe Facebook, viitoarea antreprenoare înțelegea că omul se lasă rapid cucerit când vede produsul cu ochii proprii, îl poate pipăi, proba etc. De aceea, a renunțat la somn şi alte plăceri, dar a deschis un showroom ca la carte în exact 2 săptămâni, unul în care domină culorile calde, lumina şi energia unui nou început. „Cele 14 zile presupun aducerea produselor, reparația, mobila, restaurarea unor piese de interior, amenajarea, detaliile legate de imagine. M-a ajutat multă lume dragă, prieteni şi apropiaţi, de la vopsit şi amenajat până la like-uri pe Facebook”, mai adaugă fata.

Pe lângă toate, şi Angry Business şi-a jucat rolul de catalizator: „Te mişcă, îţi include bateria. Uneori, chiar dacă ştii tot, nu ai energia de a te pune pe treabă. Aceleaşi lucruri le poţi face şi în 3 luni, analizând şi amânând. Coachingul este un impuls, o scânteie care explodează şi luminează totul în jur”, spune Ana-Maria.

În showroomul ECLAIR găsiţi peste 200 de produse pentru casă şi masă, în mare parte din porţelan fin: seturi de tacâmuri pentru desert, cuţite pentru brânzeturi, forme pentru copturi, cutii pentru biscuiţi şi păstrarea diferitelor produse; prosoape pentru ceai, precum şi fâşii de masă; colivii şi carusele care cântă; o gamă specială de arome naturale pentru încăperi, preparate cu grijă din diferite esenţe şi uleiuri naturale.

10730870_735770749850053_2250331472909172095_n

„Designerul colecţiei este britanica Katie Alice – un creator care simte bine natura, anotimpurile, păsările, florile şi are o predilecţie pentru culorile pastelate. Îşi materializează simţurile în decoruri tomnatice sau primăvăratice, de vară ori de iarnă. Sunt produse calitative, frumoase, cu un preţ pe care şi-l merită şi care aduc energie în căminul familial. În preajma sărbătorilor de iarnă vom aduce şi jucării cu tematică de crăciun”, precizează Ana-Maria.

O gamă specială este cea a caşcavalurilor, Gourmet Cheese, care cred că va avea un mare succes la Chişinău. Platouri, tacâmuri speciale, tocătoare… Obiectul meu favorit este aşa-numitul “cheese baker” – un vas în care se pregăteşte caşcavalul.

1

 

Colecția Birds Song este inspirată din ilustrațiile excentrice cu păsări ale anilor ’50, pictate manual și cu o factură fină. Piesele din acest set sunt predestinate deserturilor gustoase și ceaiurilor aromate într-o atmosferă cât mai caldă.

2

 

Scarlet Posey este o colecție realizată în culorile focului viu cu buline elegante. Gama roșie are proprietatea să confere accentul final unei bucătării în gamă neutră.

3

 

Retro Treats Collection este gama de tacâmuri și accesorii care cuprinde toate cele necesare pentru a te bucura de dulciurile preferate. Inspirat de dineul American al anilor ’50, include, borcane Bon Bon din sticlă, seturi de ceai de după-amiază și borcane pentru înghețată.

4

 

English Garden.  O gamă proaspătă, cu iz primăvăratic, din porţelan alb şi cu design floral sau al faunei sălbatice care reflectă adevărata minune a grădinii engleze.

5

Dacă vă întrebați de ce “Eclair”, atunci răspunsul este simplu: „e dulce, pufos şi gustos”. Mai în glumă, ori mai în serios, „îmi doream ca viitorul magazin să se numească Eclectic – un stil ce cuprinde mai multe obiecte în aceeaşi încăpere, aduse din diferite locuri, dar combinate armonios. De obicei, cei care călătoresc mult, se regăsesc în acest stil. După ce am înţeles că este o denumire complicată, am ajuns la Eclair”.

„Pentru că sunt o perfecţionistă înrăită, clientul meu va beneficia de o deservire pe măsură. Nu este un simplu magazin, ci unul care îşi va cunoaşte fiecare client. Nu vrem doar să vindem, ci să transmitem mai mult decât atât; este un business legat de frumos. Curând lansăm un blog cu idei şi tipsuri despre cum să ne decorăm casa, vom face traininguri, masterclassuri gratuite… Vreau să educăm lumea, pentru că businessul, în opinia mea, neapărat trebuie să aibă un impact social”.

1063836_383216021844109_8736763152048953053_o

Showroom-ul ECLAIR se găseşte pe strada Mihai Eminescu 50, etajul 3, oficiul 305. Deschis între orele 9.00 şi 19.00, de luni până sâmbătă.

10519507_385444274954617_4431984593905730523_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *