Proiectul „Moldova-Aproape-Departe” (în eng.: How far is Europe), inițiat de Igor Cobileanski și alți bravi producători și regizori din afara hotarelor Moldovei, va fi prezentat la cel mai mare Festival de Film din țările baltice – Black Nights International Film Festival.
„Omnibusul” (serie de scurtmetraje), „Moldova-Aproape-Departe”, un proiect cinematografic lansat anul trecut, va fi prezentat în premieră pentru producătorii, finanțatorii și distribuitorii prezenți la cel mai mare festival de film din țările baltice. Scenariile și autorii celor șapte filme de scurtmetraj au fost selectați și proiectul se află acum în faza de fundraising (din eng.: colectare de fonduri).
Proiectul va fi prezentat în cadrul secțiunii Baltic Event, o platformă de Pitching (co-producții și finanțare), unde vor fi prezentate alte douăsprezece proiecte din diferite țări, selectate de organizatori. Scopul prezentării este de a găsi finanțare și eventuali co-producători pentru proiect, de a atrage producătorii străini să descopere talentele, poveștile și potențialul filmic al spațiului „din coasta Europei”.
Unul din aspectele vizate, este și perspectiva dezvoltării cinematografiei naționale moldovenești, prin prisma noii legi a cinematografiei și apropierea de UE, marcată de ratificarea Acordului de asociere UE – Republica Moldova.
Festivalul Internațional de Film, Black Nights, din Tallinn, Estonia, a rezervat, la ediția curentă, un loc special Moldovei. Astfel, pe 26 noiembrie, pe lângă prezentarea proiectului propus de Brio Film Production (studioul din Moldova, fondat și condus de Valentina Iusuphodjaeva, producătoarea filmelor lui Igor Cobileanski), în co-producție cu producătorul Dan Burlac (România) și Pavel Cuzuioc, producător și regizor de origine moldovenească, aflat în Austria, va avea loc și o prezentare a cinematografiei Moldovenești din ultima vreme.
Prezentarea va fi făcută de Dan Burlac, producător și co-producător la câteva filme realizate în Moldova și Dumitru Marian, producător din Republica Moldova, unul dintre autorii Legii cinematografiei, aprobate de Parlamentul Republicii Moldova pe 3 iulie 2014.
Igor Cobileanski, invitat de organizatori, nu poate da curs invitației, pentru că este pe ultima sută de metri cu predarea ultimului său film, serialului „Umbre”, produs pentru HBO.
La festival vor fi prezentate următoarele producții:
#1. „Raisa” de Paul Cuzuioc
#2. „Vera” de Dorian Guguță
#3. „Salix caprea” de Valeriu Andriuță
#4. „Postcards from home” de Ion Sapdaru
#5. „Fosill’s goodtimes” de Igor Cobileanski
#6. „Sunflower oil” de Dumitru Grosei