Mișcarea Civică „TINERII MOLDOVEI” a expus joi dimineață bannere uriașe în mai multe locații ale Chișinăului.
Acestea aveau următoarele mesaje:
# UNIREA ÎNSEAMNĂ drepturi egale;
# UNIREA ÎNSEAMNĂ viitor mai bun;
# UNIREA ÎNSEAMNĂ drumuri bune;
# UNIREA ÎNSEAMNĂ familii reunite
# UNIREA ÎNSEAMNĂ autobuze moderne.
Tinerii au ales să afișeze în spațiul public mesajele, deoarece subiectul unirii cu România și al beneficiilor pe care l-ar aduce acest eveniment lipsește din societate ca temă de dezbatere. Subiectul este intenționat marginalizat de politicieni în campania electorală, sub falsul pretext al unor potențiale conflicte identitare.
„Am folosit arta stradală, ca mod de transmitere a informației, pentru că este unul dintre puținele mijloace prin care putem ajunge la oamenii care lipsesc din mediul online, deoarece sursele clasice mass-media neglijează această temă”, precizează Dinu Plîngău, președintele Mișcării Civice TINERII MOLDOVEI.
În societatea din Republica Moldova există o divizare între susținătorii Uniunii Europene și cei ai Uniunii Vamale. Tinerii consideră că integrarea în Uniunea Europeană nu este posibilă în următorii 20 de ani, iar Uniunea Vamală este un proiect eșuat. De aceea, membrii Mișcării Civice TINERII MOLDOVEI doresc să introducă în dezbaterea publică o a treia cale pentru o viață mai bună a moldovenilor – formarea unui singur stat unitar alături de România. Acest pas ar aduce și prosperitatea europeană, și securitatea euro – atlantică.
Prin intermediul acțiunii de azi, tinerii au avut scopul să transmită societății civile că, pentru ei, UNIREA ÎNSEAMNĂ un trai mai bun.
Campania publică desfășurată sub genericul UNIREA ÎNSEAMNĂ constituie o acțiune de informare a cetățenilor Republica Moldova în privința noilor realității ce vor surveni după unirea cu statul vecin – România.