Ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, a anunțat că aderă la PDM

bodisteanu2
Foto:Octavian Bodișteanu la Gala Premiilor pentru Tineret 2014 PC: mts.gov.md

Ministrul Tineterului şi Sportului, Octavian Bodişteanu a declarat astăzi, 13 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că aderă la Partidul Democrat din Moldova și spune că este susținut de o mare parte din sportivi.

Fostul membru al PLR şi-a argumentat decizia prin faptul că în ultimii 3 ani s-a lucrat foarte mult asupra unor proiecte importante, care trebuie finalizate, și că echipa Partidului Democrat este un partener de încredere, care a sprijinit proiectele din domeniul sportului.

„La consultarea şi îndrumarea tineretului, dar şi a sportivilor în mare parte, am decis să ader la Partidul Democrat. Eu nu vreau să fac secret din faptul că pe tot parcursul mandatului nu am avut niciun impediment şi am fost tot timpul înţeles din colegii din Parlament, din Guvern, care fac parte din echipa PD”, a spus ministrul în faţa jurnaliştilor.

Potrivit lui Bodişteanu, din echipa democraţilor fac parte personalităţi şi sunt oameni de cuvânt. „Astăzi, eu declar cu toată responsabilitatea că intru în echipa PD fiind susţinut de un grup foarte mare de sportivi”, a adăugat politicianul.

Acum o săptămână, Bodișteanu a spus că iese din PLR, pentru că nu vrea să facă jocul cuiva, învinuind foştii colegi că fac atacuri asupra colegilor de coaliţie.

Octavian Bodișteanu a fost numit în funcția de ministru la sfârșitul lunii mai 2013, la propunerea Partidului Liberal Reformator.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *