Chișinăul găzduiește astăzi una dintre cele mai frumoase sărbători naționale – cea de-a 13-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Evenimentul a fost deschis la ora 11:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Ritmurile tradiţionale ale legendelor muzicii populare, în frunte cu orchestra Folclor, au dat startul sărbătorii, iar toţi cei prezenţi în centrul Chişinăului au încins o horă uriaşă. În acest an, sărbătoarea vinului moldovenesc a fost desprinsă dintr-o „legendă vie”, generic care a reunit 45 de vinificatori în jurul unor idei comune – de a produce vin de calitate, de a dezvolta cultura locală a vinului și de a cuceri noi piețe de desfacere.
Deschiderea evenimentului a fost onorată de reprezentanţii misiunilor diplomatice în Moldova, ai cabinetului de miniştri, ex-preşedinţi ai ţării noastre şi premierul Iurie Leancă.
Iurie Leancă, Prim-Ministrul Republicii Moldova, a spus: „Vinul moldovenesc este un element emblematic pentru ţara noastră, fiind primul produs care a deschis porţile spre piaţa Uniunii Europene. Le doresc vinificatorilor să dea dovadă de inspiraţie în crearea vinului de legendă, pentru a duce faima ţării nostre la nivel mondial”
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, domnul Vasile Bumacov a adăugat: „Ziua Naţională a Vinului are o pondere tot mai accentuată pe agenda socio-culturală a Republicii Moldova. Am început seria de reforme în acest an, iar în 2015 cu siguranţă vom culege roadele. Vreau să-i felicit pe toţi cei prezenţi aici cu ocazia sărbătorii vinului şi să le mulţumesc vinificatorilor pentru producerea vinului de calitate, apreciat inclusiv şi la nivel mondial”.
De Ziua Naţională a Vinului, oficialii au fost invitaţi să dea simbolic la un teasc în compania actorilor Vladimir Cobăsnean, Eugenia Botnaru și alții.
De la primele ore ale dimineţii mii de vizitatori din toată ţara, dar şi de peste hotare au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a descoperi legenda vie a vinurilor moldoveneşti. Cei dornici de a savura din licoarea lui Bahus au avut posibilitatea să o facă la standurile vinificatorilor, amenajate în centrul capitalei. Pentru a cunoaşte adevărata cultură a vinului mai mulţi profesionişti dezvăluie secretele artei consumului la Şcoala Vinului. Lângă un vin bun le stă bine şi bucatelor alese. Cei prezenţi la sărbătoare se delectează astăzi în compania bucatelor pregătite cu mult drag la atelierele gastronomice. Amatorii de artă s-au adunat în zona de creaţie, unde câţiva pictori consacraţi pictează 4 sticle gigantice de vin, prezentând 4 viziuni artistice distincte asupra tradiţiilor moldoveneşti de vinificaţie. De asemenea, la masterclassurile tematice doritorii învață să împletească coşuri de nuiele, butoaie şi ulcioare.
În Piaţa Marii Adunări Naţionale continuă să răsune acordurile muzicii populare, iar vizitatorii sunt invitaţi să se prindă în hore tradiţionale. Astăzi mai mulţi artişti naţionali consacraţi vor urca pe scena de la Chişinău: Dara’s band, Alex Calancea Band, Cătălin Josan, Tania Cerga, Andrei Glavan, Natalia Barbu, Adrian Ursu, Pasha Parfeni, Olia Tira. Spectacolul va culmina cu un show de lumini şi recitalul îndrăgitei formaţii Zdob şi Zdub.
Sărbătoarea naţională a vinului este organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, partenerul strategic al evenimentului, proiectul USAID CEED II şi partenerul general al Zilei Naţionale a Vinului, BC Moldova Agroindbank SA.