(foto) Tinerii și-au împărtășit preferințele literare schimbând cărți între ei

collage
Foto:Schimb de carte pentru tineri

La „Schimb de carte pentru tineri” au venit cei pasionați de lectură și dornici de a-și diversifica biblioteca personală. Unii au adus câte o carte iar alții au venit chiar cu șase cărți – pentru a împărtăși experiența de a le citi și cu ceilalți participanți.

La început tinerii au fost supuși unui test de cultură literară, la care au lucrat în grupuri timp de 20 de minute. La sfârșit echipa câștigătoare s-a dovedit a fi unica care a răspuns corect la toate întrebările testului. Câștigătorii au primit în dar un set de cărți, pe care ulterior l-au împărțit între ei.

Activitatea mult așteptată a fost schimbul de cărți. Fiecare dintre participanți a adus o carte, două sau chiar șase și a luat înapoi tot atâtea. Entuziasmul tinerilor era evident, întrucât la tot pasul puteai auzi: „Ai găsit ceva bun?”.

Prezentarea cărților aduse
Prezentarea cărților aduse

Luminița Gabura, fondatoarea grupului Cumpăr – Vând – Schimb cărți – Moldova de pe Facebook, ne-a spus că scopul organizării unui astfel de eveniment este de a creea o rețea, o bibliotecă ale cărei cărți să circule printre toți participanții la eveniment. „Sunt o mare fană a cărților și îmi doresc și ceilalți tineri să citească mai mult. Deja se observă o schimbare pozitivă în acest sens, întrucât văd tineri care citesc în transport public, în parcuri și e mai bine așa, să citești atunci când aștepți.”

Luminița Gabura
Luminița Gabura

„Fărâme de suflet” și „La răscruce de vânturi” sunt cărțile care au luat locul altor două: „Durere” și „Cadoul”, în biblioteca Mihaelei, una din participante. „Ideea este binevenită mai ales pentru pasionații de lectură. Eu aș putea să citesc toată ziua. Îmi place foarte mult Mihail Drumeș.”

Prietena Mihaelei a adăugat că ei obișnuiesc să facă schimb de cărți în grupul de prieteni. „Ar trebui să organizăm un așa eveniment o dată pe lună sau măcar o dată la câteva luni. Azi am luat „Umbra Nopții” de Andreea Cremer, pentru că îmi place literatura SF.”

Fetele obișnuiesc să schimbe cărți și în cercul lor de prieteni
Fetele obișnuiesc să schimbe cărți și în cercul lor de prieteni

Lia, o altă participantă, ne-a relatat că îi fusese mai demult recomandată, cartea lui Robert Kiyosaki – Tată bogat, Tată sărac, pe care se bucură că găsit-o printre restul cărților aduse de ceilalți participanți. „Ideea e minunată, pentru că stau cărțile acasă și de obicei nu le mai recitim. Dându-le la altcineva, cărțile nu își pierd din valoare.”

Tinerii au schimbat cărți pentru a-și diversifica biblioteca personală

Cărțile aduse de tineri
Cărțile aduse de tineri
Premiul pentru cei care au răspuns care au răspuns corect la întrebările testului
Premiul pentru care au răspuns corect la întrebările testului
Premiul pentru cei care au răspuns care au răspuns corect la întrebările testului
Premiul pentru cei care au răspuns corect la întrebările testului
În timpul concursului
În timpul concursului
Tinerii au făcut schimb de cărți
Tinerii au făcut schimb de cărți
Tinerii au schimbat cărți pentru a-și diversifica biblioteca personală
Tinerii au schimbat cărți pentru a-și diversifica biblioteca personală
Câștigătorii concursului s-au ales cu un set de cărți
Câștigătorii concursului s-au ales cu un set de cărți
Câștigătorii concursului
Câștigătorii concursului
Tinerii au schimbat cărți pentru a-și diversifica biblioteca personală
Tinerii au schimbat cărți pentru a-și diversifica biblioteca personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *