Pe piața americană au apărut băuturi răcoritoare cu marijuana

stire-4-sept-bere-1
Foto:PC: totb.ro

În loc să cumpere o bere sau un suc răcoritor, americanii din statul Washington pot opta pentru o băutură cu canabis, mai exact, pentru patru sortimente cu arome diferite. Produsul a apărut pe piață cu denumirea Legal. Fiecare dintre cele patru băuturi promite senzații diferite.

Compania care îl produce comercializează diverse produse din marijuana, anunță Think Outside the Box.

Produsele comestibile cu marijuana au devenit tot mai populare pe piaţa marijuanei medicale, de ceva vreme. Pentru unii, par periculoase, deoarece se poate ajunge uşor la o supradoză, în urma consumului nelimitat. Pentru alţii, aceste produse demonstrează că puterea vindecătoare a canabisului poate ajunge la utilizatori şi fără ca aceştia să fie nevoiţi să o “fumeze”. Linia de băuturi “Legal”, acum disponibilă în Washington (unul din statele în care oamenii pot consuma legal marijuana), se vinde la 10 dolari sticla; fiecare sticlă conţine 10 mg de canabis lichid.

PC: totb.ro
PC: totb.ro

În statele americane Washington şi Colorado, unde astfel de produse sunt legale (fie că e vorba de băuturi sau alt tip de produse comestibile), conţinutul de canabis din ele este limitat la 10 miligrame pe produs / porţie, iar un client nu poate cumpăra sau servi mai mult de zece porţii / produse odată. Aşa că, deşi, în teorie, ar putea părea uşor să ajungi la o supradoză dacă bei o băutură cu canabis, practic, cantitatea de cabanis dintr-o asemenea băutură este suficient de scăzută încât să nu dea altceva decât “nişte senzaţii” consumatorului. Compania Mirth Provisions promite să scoată pe piaţă, în curând, şi băuturi pe bază de cafea şi canabis. Deocamdată, aceste băuturi sunt disponibile doar în farmaciile din statul Washington care au licenţă să vândă produse cu marijuana.

PC: totb.ro
PC: totb.ro
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *