În Croația a avut loc prima căsătorie a unui cuplu de homosexuali

just-married-gay-marriage
Foto:PC: scrapetv.com

Prima căsătorie între homosexuali a avut loc în Croația, după adoptarea în luna iulie a legii privind alinierea drepturilor asigurate prin căsătoriile dintre parteneri de același sex cu drepturile de care beneficiază cuplurile heterosexuale, cu excepția cazurilor care vizează adoptarea de copii.

„În această seară a fost scrisă o pagină de istorie la Zagreb, a avut loc prima căsătorie civilă”, a anunțat vineri seară grupul pentru apărarea drepturilor homosexualilor Pride pe pagina sa de Facebook.

„Noroc și cele mai bune urări pentru cei căsătoriți”, a adăugat Pride fără a da mai multe detalii, cu excepția unei fotografii parțiale an documentului de căsătorie, anunță Agerpres.

Potrivit presei locale, la ceremonie a participat și ministrul administrației Arsen Bauk. Cuplul este format din doi bărbați originari din Zagreb, cu vârste de 30, respectiv 40 de ani.

Legea care permite căsătoria persoanelor de același sex, adoptată la 15 iulie de parlamentul de la Zagreb, acordă după căsătorie cuplurilor de homosexuali drepturi privind securitatea socială, asigurări împotriva bolilor, asigurări de refacere, dreptul de moștenire și alte avantaje ale dreptului civil de care beneficiază cuplurile heterosexuale căsătorite. În schimb adopția copiilor rămâne interzisă pentru cuplurile de homosexuali căsătoriți.

În 2013, în cadrul unui referendum, sprijinit de biserica catolică, croații cu drept de vot au votat în favoarea revizuirii constituției pentru împiedicarea căsătoriilor între homosexuali. Însă guvernul condus de Zoran Milanovic s-a angajat anul trecut să îmbunătățească drepturile acordate homosexualilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *