(foto) Drupal Global Training Day: despre ne-programatori, contribuții și depășirea fricii

collage
Foto:Drupal Global Training Day a avut loc deja pentru a treia oară consecutiv

Seara de 29 august a fost marcantă prin evenimentul Drupal Global Training Day, adică în peste 40 de orașe diferite, au loc simultan întâlniri între membrii comunităților Drupal, pentru a discuta despre evoluția acestui sistem de întreținere a contenturilor și ideile de bază ale sale.

Chișinăul la fel a fost marcat pe harta comunității internaționale Drupal, întrucât la ore 18:00 s-au adunat circa 90 de persoane interesate de acest CMS pentru a asculta informație valoroasă.

Grupul țintă al acestui eveniment sunt nu atât oamenii care au deja experiență, ci persoanele care sunt interesate și doresc să se ocupe de Drupal. Speakerii evenimentului îi numeau ne-programatori.

Pentru a descrie acest eveniment, pot fi utilizate expresii, care descriu însăși CMS-ul: soluții gata pregătite (discuții aprinse despre căutarea și progresarea acestora) și contribuție. Ilia Dragan, unul din speakeri, la acest capitol a menționat că fiecare drupaller, în cazul în care creează ceva, nu ar trebui să-i fie frică să prezinte acest lucru comunității. „Contribuiți! Societatea va decide soarta creației voastre și în nici un caz nu trebuie să fiți egoiști!”, a adăugat Ilia.

În cadrul evenimentului, începătorii au aflat ce este popularizarea în Drupal, cum să beneficiezi de traininguri și cum să aduci folos acestei comunități prin activități utile.

Nu s-au sfiit să vorbească 4 participanți ai evenimentului, care au declarat că au început să învețe și să lucreze recent cu acest CMS. Emil, Doina, Nicolae și Alexandru s-au împărtășit cu experiențele lor de câteva luni de muncă în Drupal, dificultățile întâlnite fiind: schimbarea radicală de la un domeniu la altul, categorizarea conținutului, probleme cu codingul, ș.a. Însă sunt și plusuri de pe urma studierei noului și provocatorului domeniu: codul, de fapt, poate fi scris personal foarte rar, poți să obții ajutor prețios din partea comunității și, totuși, nu contează care sunt studiile tale de bază, întrucât prin Drupal și studierea acestuia, poți vedea rezultate rapide.

Planurile comunității și ale Asociației Drupal Moldova par a fi promițătoare: Drupal for Business (inițiativă de promovare a CMSului în rândurile antreprenorilor și oamenilor de afaceri), meet-up-ri, traininguri, lansarea site-ului oficial al comunității. O inițiativă mai neobișnută este Coding Women, ce are scopul de a implica femeile în lumea tehnologiilor informaționale prin prisma Drupalului. Detalii despre aceasta urmează a fi discutate și prezentate mai târziu.

După o prezentare minuțioasă, a urmat un install fest, unde participanții au fost instruiți cum să instaleze corect Drupalul pe calculatoare.

Sfaturile majore pentru toți participanții și începătorii sunt de a începe dezvoltarea de la sine, iar în cazul Drupalului, – de a depăși barierele de frică pentru a obține noi cunoștințe. Și, bineînțeles, de a contribui, cu cele din urmă, în folosul comunității Drupal.

 

IMG_3833
Deja din primele minute a fost clar că vor fi mai mulți participanți prezenți la eveniment decât a fost presupus
IMG_3834
Participanții la eveniment
IMG_3835
Participanții la eveniment
Sergiu (Nikro) Nagailîc, președintele Asociației Drupal Moldova
Sergiu (Nikro) Nagailîc, președintele Asociației Drupal Moldova
IMG_3836
Participanții la eveniment
IMG_3837
Participanții la eveniment
IMG_3838
Vladimir Melnic a fost instructorul în timpul install fest-ului
IMG_3856
Ilia Dragan, speaker, reprezentat al companiei IP Group
Sergiu (Nikro) Nagailîc, președintele Asociației Drupal Moldova
Sergiu (Nikro) Nagailîc, președintele Asociației Drupal Moldova
IMG_3840
Participanții la eveniment
IMG_3841
Participanții la eveniment
IMG_3842
Participanții la eveniment
IMG_3843
Participanții la eveniment
IMG_3854
Participanții la eveniment
IMG_3865
Diana, Emil și Sergiu (Nikro) Nagailîc
IMG_3868
Nicolae și Diana au vorbit despre experienețele lor de începători în Drupal
IMG_3869
Alexandru a vorbit despre experiența sa de începător în Drupal
IMG_3881
Discuții post-prezentare generală
IMG_3882
Participanții la eveniment
IMG_3883
Participanții la eveniment
IMG_3890
Participanții la eveniment
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *