Racolată pentru a se prostitua în Cipru

1_2
Foto:PC: IGP

O tânără în vârstă de 19 ani, originară din orașul Ungheni, s-a adresat oamenilor legii, precum că în luna ianuarie 2013, ar fi fost îndemnată şi determinată la practicarea prostituţiei în Cipru, de către o doamnă în vârstă de 25 ani.

Aceasta i-ar fi pregătit actele necesare şi i-ar fi asigurat deplasarea prin regiunea Odesa, profitând de încrederea şi vulnerabilitatea victimei.

Potrivit ei, ar fi fost angajată într-un club de noapte şi impusă să se prostitueze, fiind agresată zilnic de către patronii clubului. Aceştia i-ar fi spus victimei că are o datorie de bani pe care trebuie s-o returneze, astfel ea ar fi prestat servicii sexuale până a întors suma de 5.000 de dolari SUA.

În acest sens a fost iniţiată o cauză penală în temeiul art. 165 alin. 2 “Trafic de fiinţe umane” Cod Penal, care prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.

Poliţia continuă investigaţiile în vederea identificării tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate.

Taguri: #Odesa
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *