Antreprenorii cu potențial vor obține experiență valoroasă în cadrul CEED Grow

collage
Foto:Discuții despre programul CEED Grow 2014, destinat în exclusivitate antreprenorilor

Vineri, 15 august, la orele 18:00, organizația CEED Moldova și-a deschis ușile tuturor persoanelor interesate în afaceri, lansând a doua ediție a programului CEED Grow, destinat exclusiv antreprenorilor care doresc să-și dezvolte afacerea din toate punctele de vedere

Nelea Motricală, managerul de proiect, a împărtășit că programul, de fapt, a fost lansat pentru prima dată în luna iunie a anului 2013. „În cadrul CEED Moldova, avem parte de mai multe programe și proiecte. Astăzi, însă, vom discuta mai mult despre CEED Grow, proiect care deja se află în a doua generație. El durează 9 luni și este destinat, în mare parte, persoanelor care își au afacerea pe piață de aproximativ 2-3 ani deja, și anume proprietarii, persoanele din nivelul de top-management. Sperăm că vom lansa în octombrie-noiembrie curent, sau deja în primele luni din 2015, proiecte ce vor fi destinate persoanelor de management de nivel mediu.”

Nelea Motricală, manager de proiect CEED Grow
Nelea Motricală, manager de proiect CEED Grow 

 

„Ne-am gândit să organizăm proiecte destinate și tinerilor viitori antreprenori, însă deocamdată efectuăm lucrul după programul de bază, întrucât pentru realizarea unor asemenea idei, vom avea nevoie de un staff mai mare și de resurse financiare mai multe”, a mai adăugat ea.

Oaspeții și participanții evenimentului
Oaspeții și participanții evenimentului 

 

Nelea a mai explicat că programul va fi lansat în trei etape: prezentarea proiectului; networking, unde participanții au ocazia să-și cunoască colegii de breaslă, precum și companiile participante din rețeaua CEED; clubbing-ul, ce va începe în septembrie, și va fi alcătuit dintr-o serie de evenimente, discuții de cunoaștere, master-class-uri pentru ca networkingul să fie mult mai eficient și util.

La deschiderea evenimentului, Anatol Palade, directorul ProConsulting și country manager al proiectului, a vorbit despre importanța urmării celor trei pași ai proiectului, afirmând că membrii CEED fac parteneriate frumoase între ei. De asemenea, a fost menționată prezența importantă a antreprenorilor cu experiență vastă (numiți, de altfel, mentori).

Anatol Palade, director ProConsulting SRL și country manager al proiectului
Anatol Palade, director ProConsulting SRL și country manager al proiectului

 

La eveniment au fost prezenți și câțiva antreprenori din cei 11 din prima generație a proiectului, ei fiind invitați să spună câte ceva despre modul în care a decurs proiectul în anul 2013.

CEED Grow este un program practic, iar la acesta vor participa atât speakeri locali, cât și invitați de peste hotare. Astfel, vor fi evitate discuțiile în van, și participanții programului vor petrece timpul lângă persoanele care au o experiență reală cu afacerile lor.

IMG_2662
Alexandra Can, mentor în cadrul programului CEED Grow, generația I, este gata să împărtășească impresiile și experiența sa cu oricine dorește aceasta
IMG_2668
Octavian Armașu, mentor în cadrul programului CEED Grow, generația I a vorbit despre importanța mentorilor. De asemenea, a adăugat că participarea la un astfel de program interesant și cognitiv este un privilegiu
IMG_2656
Alexandru Vasilița a menționat că un astfel de program ajută enorm la reîmprospătarea cunoștințelor deja obținute de-a lungul anilor în afaceri
IMG_2582
Înregistrarea participanților
IMG_2586
Sosirea participanților la eveniment
IMG_2602
Participanții și organizatorii
IMG_2614
Participanții și organizatorii evenimentului
IMG_2616
Participanții și organizatorii evenimentului
IMG_2625
Nelea Motricală, manager de proiect CEED Grow 2014 și participantă la CEED Grow 2013
IMG_2638
Oaspeții și participanții evenimentului de lansare a programului CEED Grow
IMG_2653
Vitalie Burlacu, producător autohton de accesorii de piele, și Anatol Palade
IMG_2671
Participanții și organizatorii evenimentului
IMG_2675
În cadrul unei tombole, participanții aveau șansa să câștige premii valoroase de la sponsorii evenimentului și de la participanții generației întâi CEED Grow
IMG_2683
În cadrul unei tombole, participanții aveau șansa să câștige premii valoroase de la sponsorii evenimentului și de la participanții generației întâi CEED Grow
IMG_2687
În cadrul unei tombole, participanții aveau șansa să câștige premii valoroase de la sponsorii evenimentului și de la participanții generației întâi CEED Grow
IMG_2693
În cadrul unei tombole, participanții aveau șansa să câștige premii valoroase de la sponsorii evenimentului și de la participanții generației întâi CEED GrowCâteva din premiile pentru tombola organizată participanților la eveniment
Câteva din premiile pentru tombola organizată participanților la eveniment
La eveniment s-a înregistrat un număr mare de antreprenori
La eveniment s-a înregistrat un număr mare de antreprenori
Un joc de cunoaștere organizat pentru participanții evenimentului
Un joc de cunoaștere organizat pentru participanții evenimentului
Un joc de cunoaștere organizat pentru participanții evenimentului
Un joc de cunoaștere organizat pentru participanții evenimentului
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *