(foto) Cele mai bune 10 hosteluri din Europa, în opinia turiștilor

collage
Foto:Cele mai bune 10 hosteluri din Europa, în opinia turiștilor PC: colaj #diez

Hostelurile nu sunt numai o opțiune economică pentru cei care călătoresc, ci s-au impus și ca o alternativă cu nimic mai prejos decât hotelurile tradiționale.

Multe dintre acestea chiar încearcă să ofere servicii comparabile cu cele din hotelurile de lux, însă la preț mic și cu o mare valoare adăugată: transformarea călătoriei într-o experiență în care cultura și dobândirea de cunoștințe se împletesc cu distracția și, mai ales, cu legarea unor prietenii, potrivit AGERPRES. Ziarul spaniol ABC redă o listă cu cele mai bune zece hosteluri din Europa, realizată de portalul Hostelworld, pe baza evaluărilor făcute de turiști. Aceștia au luat în calcul criterii precum relația calitate-preț, amplasamentul hostelului, atitudinea personalului, ambianța, curățenia, starea instalațiilor și securitatea.

1. Greg & Tome Beer House Hostel (Cracovia, Polonia)

PC: hostelworld.com
PC: hostelworld.com

Este vorba despre un ‘party hostel’ care se evidențiază prin ambianță și raportul calitate-preț.

În fiecare luni, la bar se desfășoară un Festival al Berii, în cursul căruia se pot gusta diverse tipuri de bere poloneză. Marțea, joia, sâmbăta și duminica se organizează tururi prin diverse baruri din oraș. Miercurea, are loc Festivalul Votcii, iar vinerea, se bea după plac timp de două ore.

Oaspeții se pot bucura și de mic dejun gratuit, iar pentru cină, hostelul are un mare restaurant unde se oferă mâncare poloneză, paste și pizza. În plus, muzică live.

Are un grad de apreciere de 96%, pentru situare, personal, securitate și relația calitate-preț.

Pentru cei care se tem de zgomot, personalul hostelului avertizează că la ora zece toată lumea merge la culcare. Hostelul are un frate geamăn care însă nu are eticheta de ‘party hostel’. Este vorba de Greg & Tom Hostel, situat tot în centrul orașului, iar pentru cei care mai doresc un pahar de bere și muzică bună, există posibilitatea de a cunoaște Greg & Tom Party Hostel.

Prețuri: camere comune, pornind de la 14 euro de persoană pe noapte.

2. We Love F. Tourists (Lisabona, Portugalia)

PC: cssdesignawards.com
PC: cssdesignawards.com

Situat în centrul orașului, acest hostel ocupă o frumoasă clădire veche de 250 de ani, renovată, situată foarte aproape de două piețe istorice: Praça da Figueira și Praça do Rossio. Hostelul are un balcon enorm, iar de la etajul 6 se poate vedea Castelo de Sao Jorge.

Se poate merge pe jos la restaurante, muzee, parcuri și centre comerciale, precum și la baruri. Se poate cunoaște viața nocturnă din tradiționalul cartier Alfama. Cartierul Bairro Alto și zona Cais do Sodré sunt la cinci minute distanță.

Gradul său de apreciere este de 96%, în special pentru situare, personal și curățenie. Micul dejun, ‘de casă’, este inclus în preț.

Camerele au vedere spre monumente emblematice ale Lisabonei și dispun de serviciu personalizat.

Prețuri: camere comune, pornind de la 14 euro, și camere private, de la 25 de euro de persoană pe noapte.

3. Earthers Hostel (Insula Hvar, Croația)

PC: subtropica.com
PC: subtropica.com

Hostelul se află pe Insula Hvar, unde mici veliere plutesc pe Marea Adriatică, iar pe mal se ridică un orășel cu o intensă viață de noapte.

Dispune de 22 de paturi în cele șapte camere ale sale, foarte luminoase, și are hamacuri în grădină.

Organizează rute ale barurilor și ține legătura cu localuri din oraș unde clienții pot obține reduceri de preț la băuturi. Tot pentru oaspeți organizează activități de escaladă, trekking, închirieri de ambarcațiuni, scufundări, excursii pe insulă și chiar lecții de gastronomie.

Hostelul are un nivel de apreciere de 94% mai ales pentru relația calitate-preț, personal și atmosfera generală.

Prețuri: camere comune, pornind de la 11 euro, și camere private, de la 13 euro de persoană pe noapte.

4. Fabrizzio’s Terrace (Barcelona, Spania)

Terasa hostelului PC: hostelworld.com
Terasa hostelului PC: hostelworld.com

Fabrizzio’s Terrace este situat aproape de Casa Batlló, La Rambla sau Passeig de Gracia, la numai câteva minute de mers pe jos și, așa cum o spune și numele, are o terasă foarte mare unde turiștii pot mânca sau pur și simplu se pot relaxa.

Este apreciat în nivel de 95%, mai ales pentru personal, raportul calitate-preț și curățenie.

Fabrizzio’s are și o valoare adăugată: mic dejun cu cereale, pâine, sucuri de fructe, lapte etc. :ocul dejun nu are oră fixă, putând fi luat pe tot parcursul zilei.

Prețuri: camere comune, pornind de la 10 euro, și camere private, de la 18 euro de persoană pe noapte.

5. Live Olive Tree (Bari, Italia)

PC: lonelyplanet.com
PC: lonelyplanet.com

Situat pe o străduță pavată din centrul acestui frumos oraș medieval, Little Olive Tree dispune de camere luminoase, Wi-Fi gratuit și serviciu de spălătorie. De la acest hostel se poate ajunge în câteva minute de mers pe jos la Basilica di San Nicola sau în port.

Se organizează degustări de vinuri, barbecue, ‘seri de focaccia (un fel de pizza)’. Personalul recomandă călătorii în Grecia, Croația sau în orașele italiene Matera, Alberobello sau Lecce.

Gradul lui de apreciere este de 94%. Se evidențiază mai ales prin personal și curățenie.

Prețuri: camere private, pornind de la 29 de euro de persoană pe noapte.

6. Hostel One Home (Praga, Republica Cehă)

PC: hostelworld.com
PC: hostelworld.com

Hostelul oferă în fiecare seară cină gratuită în ‘stil familial’ și nici micul dejun nu se plătește.

Proprietatea dispune de cinci zone comune cu terasă inclusă și ‘personal specializat în petreceri’, care îi familiarizează pe oaspeți cu noaptea pragheză.

Este apreciat în special pentru personal, atmosferă, situare și securitate.

Prețuri: camere comune, pornind de la 15 euro de persoană pe noapte.

7. Old Town Lagos Hostel (Lagos, Portugalia)

PC: hostelworld.com
PC: hostelworld.com

Apropierea de plajă și de barurile din zonă și vedea spre mare sunt câteva dintre motivele pentru care călătorii trag la acest hostel. Este ideal pentru iubitorii de ambarcațiuni, caiac, surf și delfini ori pentru cei care doresc barbecue pe plajă, trasee pentru bicicletă, Pain Ball etc.

Este apreciat la un nivel de 93%, mai ales pentru personal, situare și ambianță generală.

Prețuri: camere comune, pornind de 10 euro, și private, de la 18 euro de persoană pe noapte.

8. Hostel VITA (Granada, Spania)

PC: streetdirectory.com
PC: streetdirectory.com

Este vorba de un hostel nou, situat în cartierul Realejo și foarte aproape de Alhambra. Are curte exterioară și o terasă spațioasă, cu incredibile vederi spre oraș. Alt avantaj este faptul că dispune de instalații adaptate pentru persoane cu dizabilități.

Se bucură de apreciere de 92 %, mai ales pentru situare, curățenie, securitate, raport calitate-preț.

Prețuri: camere comune, de la 16 euro de persoană pe noapte.

9. Cheers Hostel (Istanbul, Turcia)

PC: brookevstheworld.com
PC: brookevstheworld.com

Hostelul se află în centrul vechi al orașului. Numai un minut de mers pe jos este suficient pentru a ajunge la locuri emblematice precum Muzeul Hagia Sophia, Moscheea Albastră, Palatul Topkapi, Marele Bazar.

Barul are o impresionantă terasă, de unde se văd Muzeul Hagia Sophia, Palatul Topkapi și Piața Taksim. Hotelul mai are un restaurant la parter, deschis până la ora 23:00, care servește kebab, mâncăruri internaționale și mic dejun turcesc gratuit. Toate camerele au aer condiționat și încălzire.

Este apreciat la un nivel de 90%, mai ales pentru situare și ambianță.

Prețuri: camere comune, pornind de la 15 euro, și private, de la 20 de euro de persoană pe noapte.

10. The Boutike Hostel (Sevilla, Spania)

PC: hostels.com
PC: hostels.com

The Boutike Hostel se află într-o clădire renovată, are un design modern și camere mari cu pardoseală de lemn și băi private, un lux pentru majoritatea hostelurilor. Zonele comune includ un salon, o curte interioară și o zonă de relaxare pe terasă, iar în preț este inclus și micul dejun. Oaspeții pot face, gratuit, tururi nocturne prin oraș.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *