Cele mai importante știri din Ucraina în ultimele 24 de ore

collage
Foto:Ucraina în ultimele 24 de ore PC: colaj #diez

În ultimele 24 de ore din Ucraina au venit știri diverse: s-a prăbușit un bloc de locuit, iar în timpul unei nunți s-au otrăvit 21 de persoane, iar în Sloviansk a fost restabilită parțial asigurarea cu energie electrică și apă.

#1. Ministrul de Interne Arsen Avakov a concediat 600 de polițiști.

Potrivit acestuia, majoritatea polițiștilor concediați vor fi supuși unor cercetări penale. „Încă 242 de lucrători ai poliției urmează să fie supuși controalelor, care de mult timp se află în concediu de boală. Se va cerceta obiectiv motivul lipsei lor de la muncă, și se va salariza corespunzător”, a adăugat Avakov.

„Este important ca o asemenea trădare în masă și comportament nedemn nu este caracteristică pentru toți polițiștii care servesc patriei”, a conchis ministrul.

#2. Președintele Lituaniei Dalia Grybauskaitė i-a dat asigurări omologului său ucrainean, Petro Poroșenko, în ceea ce privește poziția fermă a țării sale în cadrul ședinței Consiliului Europei, din 16 iulie, unde se va discuta planul de acțiuni al UE în sprijinul Ucrainei.

#3. Prim ministrul Spaniei, Mariano Rajoy a promis să sprijine Ucraina în cadrul ședinței  Consiliului European din 16 iulie.

El a mai afirmat că în țara sa se urmărește atent situația din Ucraina.

#4. În Luhansk au fost declarate trei zile de doliu, pentru comemorarea civililor decedați în urma insurgențelor.

#5. În orașul Snejnoe, regiunea Donețk, s-a prăbușit un bloc de locuit.

În urma accidentului, patru persoane au decedat, iar alte patru au primit leziuni grave sau de gravitate medie. Specialiștii ajunși la fața locului au constatat distrugerea totală a 12 apartamente. Autoritățile ucrainene învinuiesc aviația rusă de atac planificat.

#6. Președintele Ucrainei și-a făcut cont pe Twitter.

Administrația site-ului de socializare a confirmat autenticitatea paginii președintelui.

#7. În Donețk a fost sistată difuzarea tuturor posturilor TV ucrainene.

#8. În șapte sectoare din Sloviansk a fost restabilită asigurarea cu energie electrică, iar în altele două – asigurarea cu apă la robinet.

#9. În Sloviansk a sosit un grup de 30 de psihologi din partea Serviciului de Stat pe situații extreme.

#10. În Crimeea anexată sunt concediați în masă profesorii de limbă ucraineană.

După ocuparea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, autoritățile au redus considerabil numărul de ore de limbă ucraineană în școli. Din acest motiv, profesorii sunt nevoiți să se recalifice sau să-și caute altă slujbă.

#11. Angela Merkel i-a promis lui Petro Poroșenko susținerea Consiliului Europei.

Cancelarul german a menționat că Ucraina este acum una din prioritățile de bază ale ei.

#12. 21 de persoane, printre care 3 copii s-au otrăvit la o nuntă în regiunea Hmelnițk.

#13. Poroșenko: „Sub ochii noștri se naște o nouă armată și o nouă Ucraină”

Într-o conversație telefonică între Joseph Biden și Petro Poroșenko, oficialul american a declarat că SUA va apăra în continuare integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.

Liderii a 10 state și-au exprimat acceptarea și înțelegerea tuturor pașilor întreprinse de Poroșenko, precum și susținerea deplină.

„Sub ochii noștri se naște o nouă țară și o nouă armată. Ucraina luptă pentru democrație, solidaritate și libertate. Iată de ce susținerea prietenilor noștri în acest moment reprezintă pentru statul ucrainean o adevărată valoare”, a declarat președintele Poroșenko.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *