Președinta APCE Anne Brasseur va vizita Moldova în perioada 16-18 iulie

190717539
Foto:Președinta APCE, Anne Brasseur PC: en.ria.ru

Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 16-18 iulie 2014.

În prima zi a vizitei, Președinta APCE va purta discuții cu Președintele Parlamentului Igor Corman, cu vicepreședinții Legislativului Liliana Palihovici, Sergiu Sîrbu și Oleg Bodrug, cu președinții fracțiunilor parlamentare Marian Lupu, Valeriu Streleț, Ion Hadârcă și Maria Postoico.

Miercuri, 16 iulie, Președinta APCE Anne Brasseur și Președintele Parlamentului Igor Corman vor susține o conferință de presă.

Potrivit programului, Anne Brasseur va mai avea întrevederi cu deputații din Comisia juridică, numiri și imunități, cu membrii delegației Parlamentului la APCE, cu viceprim-ministrul responsabil de reintegrare, Eugen Carpov, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu Chiveri și cu Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin.

Președinta APCE va ține un discurs în ședința plenară a Parlamentului de joi, 17 iulie. În aceeași zi, Anne Brasseur va vizita regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Anne Brasseur este o femeie politician de origine luxemburgheză, care în data de 28 ianuarie 2014 a fost aleasă în funcția de președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru un mandat de un an, fiind, astfel, a doua femeie care deține acest post.

Într-un interviu recent acordat pentru Europa Liberă, Anne Brasseur a declarat: „Este o coincidență că această vizită are loc chiar după semnarea Acordului de Asociere cu UE. Orice țară membră a Consiliului Europei are dreptul de a decide dacă să aibă sau nu relații cu UE. Dar repet ce am spus și cu alte ocazii, Consiliul Europei nu este o sală de așteptare până la intrarea în UE. Am căzut de acord cu Delegația Republicii Moldova la APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) și cu ambasadorul țării pe lângă Consiliul Europei, că voi vizita țara, care se află, din cauza poziției sale geografice, într-o situație delicată. Moldova este înconjurată de Ucraina și are nevoie de stabilitate. Republica Moldova a făcut foarte mult pentru a avea instituții puternice, iar vizita mea acolo este și un semnal că îi sprijinim în continuare. Căci instituțiile puternice vor fi cele care vor ajuta Moldova să facă față crizei care o înconjoară.

Faptul că Moldova se află încă sub monitorizarea CE, înseamnă că are încă angajamente neîndeplinite. Rolul nostru nu este să îi criticăm sau să îi învinovățim pentru asta, ci să îi sprijinim pentru ca, în beneficiul populației, a democrației, a domniei legii, instituțiile să fie din ce în ce mai solide.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *