Roman Burasanzve este un tânăr actor şi cântăreţ cu origini africane care încearcă să-şi facă un nume pe piaţa showbiz-ului autohton. Este solistul trupei Oscar Band, joacă la teatrul Cehov, cântă în localurile din capitală şi îşi propune să-şi lanseze propriul album într-un viitor apropiat.
#1. Roman, povestește-mi puţin despre tine, de unde eşti, câţi ani ai şi cu ce te ocupi?
M-am născut în Sankt Petersburg, mama mea era studentă acolo și tot acolo l-a cunoscut pe tatăl meu, originar din Rwanda. Când am împlinit un an, tatăl meu a plecat înapoi în Africa, acolo fiind război, el a murit (se spune că a fost luat prizonier). Atunci mama a revenit la părinţii ei în Ocniţa. Am locuit și am studiat acolo până la absolvirea clasei a 12-a, după care am venit în Chişinău şi m-am înscris la Academia de Arte. Acum am 22 de ani, am încheiat anul 3 al facultăţii de actorie. În acelaşi timp, joc un rol secundar în spectacolul “Demnitate Bărbătească” (“Мужское Достоинство”) la Teatrul Cehov, în paralel, mă ocup mult cu muzica: cânt în restaurante, la zile de naştere, uneori şi la nunţi.
Şi-a ales să facă actoria, pentru că doar aşa va putea intra în pielea mai multor personaje.
Fiind elev, frecventam cercul teatral “Magia cuvântului” din Ocnița, experiență care m-a determinat să învăţ în continuare actoria. La început nu ştiam ce să fac în viitor şi am hotărât că arta dramatică îmi va oferi oportunitatea să intru în pielea unui dansator, actor, regizor, interpret. Iată de ce am aplicat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
#2. Care sunt planurile tale artistice în continuare?
Totuși, viitorul meu îl văd legat de muzică, pentru că îmi reuşeşte mai bine să cânt decât să joc teatru. Încep să compun muzică, vreau să mă dezvolt şi să colaborez cu diverşi interpreţi şi compozitori. Sincer să fiu, planurile mele sunt grandioase, chiar dacă sunt încă tânăr şi naiv, fapt ce-mi oferă multe oportunităţi.
#3. Cât de greu ţi-a fost să ieşi din anonimat şi cine te-a ajutat să te afirmi?
Nu a fost complicat să ies din anonimat. Împreună cu trupa am mers să cântăm la Jazz Café, în Chișinău, pentru a câştiga nişte bani. Oamenii care erau acolo ne-au apreciat şi ne-au solicitat datele de contact, propunându-ne să evoluăm şi la ei. Totul s-a petrecut de la sine. Desigur că le mulţumesc pentru susţinere prietenilor din trupă şi mamei, care mereu a fost alături de mine.
#4. Ce fel de muzică interpretezi de obicei?
Îmi place jazz-ul. Iniţial am ales acest gen, deoarece împreună cu trupa am avut posibilitatea să cântăm numai la Jazz Café. La început, nu pot să spun că ne era pe plac, mie şi lui Iurie – chitaristul, dar îi plăcea lui Vasile – interpretul la clape. Numai după ce am continuat să cântăm mai des în acest stil, ne reuşea mai bine şi am îndrăgit această muzică. Acum preiau des cele mai populare melodii pop şi le adaptez stilului jazz.
#5. Ai deja piese compuse de tine?
Da, două piese compuse în limba rusă şi planific să mai scriu încă două în curând. Dar la moment încă nu sunt gata să le prezint publicului.
#6. În ce alte proiecte artistice ai fost implicat?
Când eram în anul doi de facultate, am participat în spectacolul “Iosif şi amanta sa”, montant la Teatrul Eugene Ionesco. Făceam parte din figurație, ce-i drept, dar mi-a plăcut mult, la fel şi spectacolul. Pe scenă era instalată o construcţie cu 3 nivele şi noi trebuia să urcăm, să coborâm, să alergăm dintr-o parte în alta. A fost vesel. După cum am mai spus, acum joc la teatrul Cehov, interpretez rolul lui Vittorio ̶ distribuitorul de ziare. Nu este un rol principal, dar este distractiv, pe scenă primesc multă satisfacţie. La fel am jucat în thrillerul produs în Moldova – “Vânătorul”. Rolul nu a fost mare, dar datorită acestor filmări l-am cunoscut pe Pasha Parfeny şi am avut ocazia să urmăresc în realitate procesul de filmare. M-aş mai implica în astfel de proiecte cu mare plăcere.
Am mai participat şi la concursul internaţional de karaoke KWC, am ajuns până în finală, dar, din păcate, nu am câştigat.
#7. Cum a fost să joci într-un film turnat în Moldova? Nu te-ai confruntat cu probleme dat fiind faptul că eşti de altă origine?
Nu, dimpotrivă! Mai degrabă, culoarea mea m-a ajutat să ajung să joc în film. A fost o experienţă plăcută, deşi nu pot spune că mi-a ieşit din prima, deoarece la început îmi era frică de cameră. În a doua scenă m-am simţit cu mult mai liber. Îi sunt recunoscător lui Ivan Naniev pentru că m-a invitat să joc. Însuşi procesul de filmare a fost interesant, este plăcut să lucrezi în echipă.
#8. Dacă ar fi să mai joci în filme, ce gen ți-ai alege?
Mi-aş alege comedia, ador glumele, râsetele, situaţiile stupide şi lipsite de logică. Cu siguranţă că acesta este genul meu.
Nu se vede pe scena unui teatru, dar, în schimb, vrea să se filmeze în pelicule.
Îmi place actoria, dar nu mă văd pe scena unui teatru, mă văd în calitate de actor de film, lucru care l-aş face cu plăcere.
Reporter Special, Nicoleta Cîrlig
