(foto) Totul a pornit de la aparatul bunicului meu – Zenit 3M. Îți povestesc cum am îndrăgit fotografia analogică

Deci, cum a început totul? În 2019, nu cunoșteam prea multe despre fotografie în teorie, cum și cu ce se mănâncă și totuși îmi plăcea să fac fotografii și încercam, ca mulți alții, să-mi aranjez un oarecare aspect pe rețelele de socializare. Am aflat ulterior despre fotografia pe film de la prieteni și mi-a captat interesul, dar tot procrastinam și evitam să-mi caut o cameră. Cam în aceeași perioadă, am dat, printre cutii, de un aparat de fotografiat Zenit 3M cu o husă masivă de piele (produs în URSS în anii ’60, într-un număr de 781 678 de unități), ce a aparținut bunicului meu.

Am luat acel moment ca un semn și, la scurt timp după aceasta, mi-am procurat prima peliculă alb-negru. E de menționat că fotografiile au fost un dezastru și din 36, doar două au fost relativ reușite, cel mai probabil din cauza vechimii camerei. Cu toate că m-am debusolat, am continuat să fotografiez. Acum fac acest lucru cu o cameră semidigitală de la începutul anilor 2000.

Cele două fotografii reușite din prima peliculă

Perioada carantinei a dat probabil startul unui întreg proces creativ. Dacă nu din interes, atunci din plictiseală, am început să învăț și detaliile teoretice ale fotografiei analogice singur, dar și cu sfaturi din partea prieteniilor. Am aflat că sunt enorm de multe moduri de a experimenta cu fotografia pe film, cum ar fi modul în care poți obține o paletă de culori complet diferită dacă pui rola de film în băuturi carbogazoase de diferite culori, cafea sau chiar vin. Cu toate că nu m-am aventurat încă la asemenea experimente drastice, le-am avut pe ale mele mai mici, dar cu rezultate frumoase. Cel despre care vreau să vă vorbesc este reutilizarea aceleiași pelicule de două ori. Întâi de toate, mi-am fotografiat prietenii și momente din viața de zi cu zi, iar ulterior, urmărind câteva tutoriale de pe internet, am reintrodus același film în aparat și l-am umplut cu fotografii peisagistice din parcul Dendrariu. În pofida faptului că a fost destul de riscant și aș fi putut pierde toate fotografiile, rezultatele acelei pelicule sunt printre fotografiile mele preferate pe care le-am făcut pe film.

Expunerea dublă a filmului

Din punct de vedere al calității, camerele cu film pot captura mult mai bine detaliile într-o imagine și sunt accentuate contrastele de culori, fapt ce le diferențiază de cele digitale. Un lucru ce pentru unii poate reprezenta un dezavantaj este limita cadrelor (36), însă anume acest lucru oferă o valoare mai însemnată unei fotografii pe film, învățându-ne cum să prețuim și să gândim fiecare cadru. Fiind dintotdeauna fascinat de oamenii ce-i am în jur, pentru mine fotografia pe film înseamnă mai mult o colecție de amintiri decât niște simple fotografii. Îmi place să surprind momente ce într-o zi le voi privi într-un album cu nostalgie. Totodată, gândul că acea peliculă pe care sunt păstrate fotografiile a fost prezentă la fiecare dintre momentele ce le-a captat îmi creează asocieri calde, de parcă ar fi un suvenir al unui timp trecut, dar cu o enormă importanță. Fotografia pe film nu captează doar momentul, ci și sentimentul trăit atunci!

Fotografia 35 mm alb-negru

Fotografia 35 mm color

Arhitectură și peisaje

Dacă am reușit să-ți captez atenția și ai vrea să încerci și tu să descoperi fotografia analogică, să știi că pregătesc un articol mai tehnic despre cum și de unde poți începe să-ți dezvolți această pasiune. Stai aproape!

Autor: Daniel Luchian