Așa-zisele autorități de la Tiraspol spun că au semnat contractul energetic cu Moldova și pentru luna ianuarie

tiraspol
Foto:Gsp

Așa-zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că au semnat și pentru luna ianuarie contractul energetic cu Republica Moldova. Potrivit acestora, regiunea transnistreană va primi 5,7 milioane de metri cubi de gaz pentru prima lună a anului 2023.

Autoproclamatele autorități din regiunea transnistreană au menționat că, la rândul său, MGRES își va asuma „obligațiile de furnizare de furnizare a energiei electrice pentru nevoile Moldovei”.

Autoritățile din Republica Moldova nu au venit cu o confirmare sau infirmare în acest sens.

Amintim că în luna decembrie curent autoritățile din Moldova au semnat un acord cu așa-zisele autorități de la Tiraspol potrivit căruia Chișinăul oferă întregul volum de gaze naturale procurate de la Gazprom regiunii transnistrene în schimbul unui preț mai mic pentru energia electrică.

Viceprim-ministrul Andrei Spînu menționase atunci că „acest contract este un compromis rezonabil pentru a asigura cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu energie electrică și gaz. Malul drept va utiliza gazul din rezerva pe care am acumulat-o.”

E de menționat că, potrivit ultimei decizii aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale, în luna decembrie a anului curent, SA „Moldovagaz” va furniza 166,5 milioane m³ de gaze naturale consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului și către „Moldavskaia GRES”, în scopul producerii energiei electrice. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine