Decernarea diplomelor pentru cei mai buni profesori ai ASEM a avut loc în cadrul Şedinţei Senatului ASEM, din 23 decembrie, curent.
În cadrul tradiționalului Concurs „Cel Mai Bun Profesor al ASEM”, la categoria conferențiari universitari a fost desemnată învingătoare Lica ERHAN, doctoră, conferenţiară universitar, Departamentul „Contabilitate, Audit și Analiză Economică”, Facultatea „Contabilitate”, ASEM.
La categoria lectori universitari a fost desemnată Olga CHICU, lectoră universitară, doctorandă, prodecană, Departamentul „Econometrie şi Statistică Economică”, Facultatea „Tehnologii Informaţionale şi Statistică Economică”.
În discursul său, Lica ERHAN, dr., conf. univ. a menţionat: „Mulțumesc întregii comunități academice ASEM pentru premiu. Această apreciere este foarte importantă pentru mine, deoarece vine de acasă – de la ASEM, instituția care mi-a dat drum în viață și în care m-am dezvoltat profesional. Vă doresc tuturor în Noul An: multă sănătate, noi forțe creatoare și performanțe înalte în continuare.”
Olga Chicu, drd., lect. univ. a declarat: „Mulțumesc tuturor colegilor pentru susținere și încurajare. Mulțumesc studenților pentru că îmi dau aripi atunci când suntem la lecții. Doar împreună putem atinge performanțe înalte!”
Finalistele concursului au primit diplome de excelență, premii bănești și flori, înmânate solemn de către Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM, care le-a felicitat din partea întregului colectiv.
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.