Noi oportunități de dezvoltare profesională pentru studenți – Proiectul AIR International va fi implementat la USM

6-235-1024×683-1

Rectorul USM, Igor Șarov, a avut miercuri, 7 decembrie, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova.

La discuții au participat Dan Nuțiu, președinte executiv, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Marina Afanas, directoarea Dezvoltare, Asociația Investitorilor din România și Maria Hămuraru, decana Facultatea Științe Economice.

Subiectele discutate au vizat colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova din perspectiva implimentării proiectului AIR Internațional, ce are drept scop oferirea studenților din Republica Moldova posibilitatea de a descoperi oameni de afaceri și manageri de talie internațională, să obțină informații utile despre modul în care teoria se transpune în practică, să beneficieze de recomandări și soluții pentru dezvoltare profesională.

În cadrul proiectului vor fi organizate stagii de practică profesională pentru studenții din Republica Moldova la companiile din România (membri AIR sau parteneri).

Proiectul AIR Internațional urmează a fi implementat în cadrul Universității de Stat din Moldova în trei etape:

  • Dialog cu studenții, promovarea bunelor practici;
  • Internshipuri în România;
  • Concurs de proiecte; sprijin financiar pentru idei creative, start-up-uri.

Asociaţia Investitorilor din România a fost fondată în anul 2018, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Moldova. Fiind cea mai reprezentativă asociație a investitorilor români în țara noastră, AIR contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din țară, la armonizarea dialogului între autorități și mediul de business. Investitorii din România, membri AIR, promovează exemple de guvernanță corporativă, de corectitudine și transparență în business – practici implementate cu succes în statele UE. În cadrul politicii de responsabilitate social corporativă, membrii AIR finanțează proiecte sociale, educaționale și culturale, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.


Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine