Republica Moldova și Ucraina au semnat un Acord privind cooperarea în domeniul învățământului superior

Acord
Foto:Facebook/Natalia Gavrilița

Republica Moldova și Ucraina au semnat un Acord privind cooperarea în domeniul învățământului superior, pe un termen de cinci ani. Documentul prevede acordarea anuală, pe bază de reciprocitate, a burselor gratuite de licență, masterat și doctorat, organizarea instruirilor, seminarelor, stagiilor de practică și de perfecționare pentru studenții și cadrele didactice din Republica Moldova și Ucraina.

A fost întărită cooperarea în sfera universitară prin elaborarea de proiecte comune în cadrul programelor Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite, UNESCO și altor instituții internaționale.

Acordul a fost semnat astăzi, în cadru vizitei de lucru la Kiev a prim-ministrei Natalia Gavrilița.

Natalia Gavrilița a subliniat necesitatea extinderii comerțului transfrontalier și a continuării proiectelor comune de conexiune a transportului. „În context, am evocat reconstrucția liniei de cale ferată Basarabeasca-Berezino și a cursei feroviare de pasageri Kiev-Chișinău, care vor contribui la stimularea relațiilor comercial-economice și vor facilita deplasarea în siguranță a cetățenilor din ambele țări”, a precizat prim-ministra Republicii Moldova într-un mesaj pe Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine