Începând de astăzi, Moldovagaz va achiziționa gaz natural din două surse. Care va fi volumul importat în decembrie

gaz
Foto:SA „Moldovagaz”

Începând de astăzi, 4 decembrie, SA „Moldovagaz” va achiziționa gaze naturale din două surse. Vorbim despre achiziția a 5,7 milioane de metri cubi de gaz, care vor fi furnizați de PJSC Gazprom în conformitate cu actualul contract și conform volumelor aprobate pentru luna decembrie 2022. Informația a fost precizată de președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

Potrivit acestuia, volum va fi direcționat integral către SRL Tiraspoltransgaz, inclusiv CJSC MGRES pentru producerea de energie electrică pentru nevoile consumatorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

De asemenea, începând de astăzi, SA Moldovagaz va achiziționa gaze naturale de la SA Energocom, conform nominalizărilor zilnice, în valoare de 3,5 milioane de metri cubi pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Astfel, consumul total zilnic al Republicii Moldova în luna decembrie va fi, conform calculelor preliminare, de 9,2 milioane de metri cubi de gaze naturale.


Amintim că ieri ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, a menționat că „Pentru prima data, malul drept nu mai este dependent de gazul livrat de Gazprom”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine