Cunoaște-o pe Vladilena Gandacov, tânăra care a contribuit prin teza sa de licență la dezvoltarea unei capsule unice menite să trateze surditatea

63D20876-E7B3-49D4-AE56-B69C768B5A73

Vladilena Gandacov este absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și, datorită muncii asidue, a reușit, pe lângă lucrul în farmacie și în laborator, să devină cercetătoare științifică și să vină în fața studenților de la aceeași facultate în calitate de profesoară.

Vladilena s-a simțit determinată încă din liceu să aleagă Farmacia ca domeniu de studiu și de lucru. Tânăra menționează că, pe parcursul anilor universitari, a reușit să exploreze mai multe ipostaze ale unei farmaciste, ea fiind implicată în mai multe procese vaste ce țin de cercetarea în laboratoare la etapa de elaborare a unor medicamente noi, de controlul acestora înainte și după plasarea pe piață, de asigurarea accesibilității medicamentelor, îndeosebi la etapa de distribuire.

Studiile de elaborare și biodisponibilitatea unor capsule combinate pentru tratamentul surdității sensoneurale – tema tezei de licență a Vladilenei

Încă din anul III, Vladilena a început să activeze în cercul științific de la Catedra de chimie farmaceutică și toxicologică a Facultății de Farmacie USMF „Nicolae Testemițanu”, fiind pasionată de medicament și de calitatea acestuia. S-a înscris perfect în echipa de cercetare (farmaciști și farmaciste, medici și medice ORL, farmacologi și farmacologe) care se ocupă cu elaborarea unor produse farmaceutice combinate autohtone în cadrul Centrului Științific al Medicamentelor.

Sursă foto: Vladilena Gandacov/arhivă personală

Produsul studiat are la bază trei principii active cu acțiune vasodilatatoare cerebrală, nootropă și antioxidantă, care, combinate într-o formă farmaceutică unică – capsule –, sunt menite să asigure un efect complex, atât de important în gestionarea acestei maladii. „Hipoacuzia este o dificultate de percepție a sunetului. Astfel, urmărim îmbunătățirea circulației sangvine și a metabolismului, respectiv stimularea analizatorului auditiv. Toate acestea pot fi îndeplinite prin administrarea unui singur medicament pe care suntem în proces de a-l dezvolta.” Vladilena a cercetat mai multe aspecte, inclusiv existența unor produse asemănătoare, fiind constatată lipsa pe piață a combinațiilor cu doze fixe cu aplicare în surditate.

Sursă foto: Vladilena Gandacov/arhivă personală

Analizarea anumitor parametri de calitate, selectarea compoziției calitative și cantitative, elaborarea metodelor de analiză au fost etape de cercetare în care Vladilena și-a impus cunoștințele și efortul de cercetătoare tânără, dar perseverent și iscusit. Vladilena povestește despre alegerea capsulei ca formă de livrare a medicamentului combinat: „Aceasta are avantajele sale de administrare: nu irită mult mucoasa, nu are un gust neplăcut ca unele comprimate. Astfel, un lucru foarte important în elaborarea capsulelor este stabilirea compoziției de excipienți. Am determinat coraportul dintre substanțele active și cele auxiliare, astfel încât să se realizeze o absorbție pe cale orală cât mai completă în mod concomitent. Biodisponibilitatea arată că acea cantitate de substanțe active din forma farmaceutică, care a fost absorbită, s-a distribuit în organism și a ajuns la locul de acțiune. Prin comparație, atunci când administrăm o formă intravenoasă, substanța activă ajunge în circulația sistemică 100 %. Pe cale orală, deseori absorbția nu e totală și depinde în mare măsură de compoziția formei farmaceutice”, explică Vladilena.

De asemenea, tânăra menționează că mai mult timp i-a luat etapa de analiză, testarea in vitro a procesului de cedare a principiilor active din capsule, cu ajutorul testului de dizolvare. Acest test imită cum s-ar comporta medicamentul în organismul uman. „Am folosit un dispozitiv alcătuit din vase comunicante umplute cu lichide, care ar imita mediul gastric și cel intestinal din organismul nostru. Capsulele au fost plasate în niște coșulețe care se mișcă la fel ca organele noastre, iar temperatura mediului a fost de 37 de grade, ca în organismul uman. Astfel, peste anumite intervale de timp fixat stabileam cantitatea de substanță dizolvată, aceasta fiind respectiv cantitatea absorbită care poate fi disponibilă la locul de acțiune. Sunt cerințe riguroase legate de acest test.” În urma cercetărilor efectuate de Vlada, a fost selectată compoziția optimală a capsulelor (una dintre 12 cercetate!).

Testul de dizolvare cu palete (a) și cu coș rotativ (b)

Importanța acestui produs pentru domeniul farmaceutic din Moldova, dar și de peste hotarele ei

Drumul pe care îl parcurge un medicament de la laborator până la pacient este unul lung. „Acum studiile la acest produs continuă, fiind la etapa de testare preclinică farmacologică (toxicitate acută, cronică, ototoxicitate). Trebuie să fie finalizată mai întâi procedura preclinică, apoi se vor efectua studii de stabilitate și de stabilire a termenului de valabilitate, ulterior se va petrece standardizarea produsului. Dezvoltarea de mai departe se poate extinde în colaborare cu producătorii autohtoni de medicamente, care se pot angaja în proiecte comune de transfer tehnologic, studii clinice.”

Vladilena e foarte motivată să contribuie la procesul lung de aducere a produsului până la consumatorul final: pacientul care are mare nevoie de el. „Se preconizează o eficiență foarte bună: și ca antioxidant, dar și ca vasodilatator și nootrop. Global, hipoacuzia este o afecțiune foarte răspândită, iar agravarea ei poate fi prevenită. Datele statistice denotă că circa 466 dе miliоanе dе оamеni din întrеaga lumе sufеră dе o disfuncție auditivă, dintrе сarе 34 dе miliоanе sunt сорii. Sе еstimеază сă рână în 2050 реstе 900 dе miliоanе dе реrsоanе vоr sufеri dе surditatе сu grad dе invaliditatе. Produsul nostru urmează să mărească accesibilitatea pacienților la medicamente. Un produs autohton înseamnă prețuri mai mici pentru populație.”

Sursă foto: Vladilena Gandacov/arhivă personală

Echipa #diez continuă seria de materiale despre tezele de licență inovatoare ale tinerilor și tinerelor care pun în valoare potențialul de transformare a Moldovei în diverse domenii, precum farmaceutica, ingineria, arte plastice și robotică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine