În octombrie, au fost deconectate de la rețeaua de gaze 753 de unități de consum, care aveau datorii totale de peste 8 milioane de lei

gaz
Foto:Facebook/ SA „Moldovagaz”

Volumul consumului de gaze naturale în luna octombrie curent a constituit 29,6 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 57 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021.

Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna septembrie 2022 acest indicator a crescut cu 2,2 milioane de metri cubi sau cu 8 %.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 octombrie 2022, au plătit 99,1 % din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,1 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021.

În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,0 %, cu o creștere de 0,3 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9 %, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 753 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 8,081 milioane lei. Totodată, față de 315 consumatori s-a aplicat condiția plății lunare preventive (avans) pe parcursul unui an, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 octombrie 2022 a atins cifra de 9,731 miliarde lei și acoperă 99,3 % din volumul furnizat.


Prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova este de 1 031 de dolari SUA pentru 1 000 de metri cubi.

Amintim că, începând cu 1 octombrie, consumatorii achită tarife noi pentru energia termică și apă caldă. Tarifele le puteți vedea aici.

Moldelectrica a anunțat stare de alertă pe piața energiei electrice a Moldovei. Moldtelectrica solicită consumatorilor să facă economie. În caz contrar, va recurge la deconectări a consumatorilor în evantai.


Pe 21 octombrie, Energocom a mai cumpărat 18 milioane m³ de gaz pentru stocare.

Pe 20 octombrie, au fost achiziționate 10 milioane de metri cubi de gaze naturale la preț de 94,95 EUR/MW. Acestea vor fi stocate în depozitele subterane din Ucraina și vor fi utilizate de Republica Moldova în cazul limitării sau a întreruperii livrărilor de gaze naturale de către SAP „Gazprom”.

Amintim că din 11 octombrie, Ucraina a oprit exportul de electricitate către Republica Moldova, ca urmare a atacurilor din 10 octombrie, în mai multe orașe ucrainene, inclusiv în capitala Kiev. În consecință, Ministerului Energiei al Ucrainei a declarat că Ucraina încetează să mai exporte energie electrică din cauza atacurilor rusești cu rachete asupra instalațiilor energetice.


Amintim că, pe 4 octombrie, Gazprom a anunțat că își rezervă dreptul de a sista livrarea gazelor naturale în Moldova dacă până pe 20 octombrie nu vor fi efectuate toate plățile necesare. Pe 20 octombrie, S.A. „Moldovagaz” a transferat în întregime către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în luna septembrie 2022 în mărime de 53,5 milioane de dolari, precum și avansul în proporție de 50 % pentru luna octombrie în mărime de 27,4 milioane de dolari.

Potrivit Moldovagaz, în conformitate cu condițiile contractuale cu SAP „Gazprom”, pentru luna octombrie, curent este prevăzută livrarea către Republica Moldova a 250 de milioane de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă 8,06 milioane de metri cubi pe zi.

Totodată, potrivit șefului Moldovagaz, Vadim Ceban, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova va fi de 1 031 de dolari SUA pentru 1 000 de metri cubi.

Începând cu 1 octombrie, moldovenii vor plăti peste 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, după ce ANRE a aprobat solicitarea Moldovagaz cu referire la majorarea prețurilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine