Guvernul va aloca 800 000 de euro pentru auditul extern al datoriei Moldovagaz către Gazprom și Factoring Finance

gaze
Foto:Moldovagaz/Facebook

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 2 noiembrie, proiectul de lege care prevede alocarea, din fondul de rezervă al guvernului, a 800 000 de euro Agenției Proprietății Publice.

Banii vor fi folosiți pentru plata serviciilor de audit financiar și juridic al datoriei S.A. „Moldovagaz” către S.A.P. „Gazprom” și S.R.L. „Factoring Finance” pentru livrările de gaze consumatorilor Republicii Moldova de pe malul drept al râului Nistru.

Conform contractului semnat pe 10 august curent, cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma A.S. din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co. Limited din Marea Britanie, auditul va presupune elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei Moldovagaz față de concernul rus, pentru gazele naturale livrate malului drept, în perioada din 27 august 1991 şi până la 31 octombrie 2021.

Cheltuielile vor fi finanțate de către Ministerul Finanțelor, la prezentarea documentelor de plată.

Proiectul de lege poate fi consultat în întregime, mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Știri pentru tine