„Mă temeam că toți de acasă mă vor uita și că nu voi mai avea unde să mă întorc.” Ce provocări psihologice poți trăi dacă ai plecat la studii peste hotare

Untitled
Foto:Milion Mile Initiative

Experiențele de studiu internațional devin din ce în ce mai populare în rândurile studenților din întreaga lume. Deși schimbarea locului de trai, îndeosebi în timpul studenției, este o decizie care vine la braț cu multe aspecte pozitive precum lărgirea orizonturilor, dezvoltarea culturală și intelectuală, aceasta poate fi o provocare din punct de vedere psihologic.

Mutarea peste hotarele țării presupune schimbări practic în toate aspectele vieții cu care te-ai obișnuit deja: viața de familie, viața socială, cea profesională și mediul înconjurător. Adică, de cele mai multe ori, emigrarea presupune reconstruirea vieții de la zero într-o lume nouă și necunoscută.

Astfel, pentru a te adapta cu succes, ai nevoie de resurse psihologice substanțiale, fiindcă, pe lângă speranța și entuziasmul în fața unei noi vieți și a potențialului viitor luminos, există și alte aspecte care provoacă mai puțină euforie și care sunt definitorii pentru experiența ta per ansamblu.

Ceea ce trebuie să știi este că al nostru creier are tendința de a urma patternuri pe care le cunoaște deja și de a se conduce după scenarii pe care le-a mai trăit, în scopul de a ne proteja de stres, de experiențe traumatizante sau de situații care ne pot crea stări de panică și neputință. Ei, iată că, în cazul în care încerci să-ți schimbi modul de viață și locul de trai, când nu ai mai avut o astfel de experiență și nu prea știi exact la ce să te aștepți, îndeosebi dacă o faci de unul/una singur(ă), acest lucru generează deseori un lanț de trăiri care îi creează o stare de stres și de „alertă” psihologică.

Tocmai de asta, cu scopul de a le gestiona cât mai eficient și fără de consecințe grave pentru sănătatea mintală, e important să știi ce așteptări ar trebui să ai de la această experiență fascinantă, astfel încât, uitându-te în urmă, să vrei s-o mai repeți sau cel puțin să nu regreți că ai trăit-o.

Așadar, în acest articol vom încerca să-ți explicăm ce se întâmplă în capul tău odată cu astfel de schimbări și vom încerca să-ți oferim câteva sfaturi utile care te-ar putea ajuta în această aventură.

De asemenea, am discutat cu două dintre colegele noastre de la #diez: cu Valeria Batereanu, care a plecat în Ungaria, pentru a-și face masteratul la Universitatea Corvinus din Budapesta, și cu Alina Gîrneț, care a plecat pentru doi ani la studii în Ungaria, unde și-a făcut masteratul în Central European Studies la Facultatea de Artă a Universității din Miskolc.

Numărul studenților în Moldova a scăzut aproape în jumătate în perioada 2010-2020

În 2018, numărul moldovenilor care au emigrat peste hotarele țării pentru studii a constituit 5 566 de persoane.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2020, din totalul emigranților, circa 44 % erau persoanele tinere din grupele de vârstă 20-29 de ani și 30-39 de ani, cu 24 % și, respectiv, 22 %.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, numărul studenților s-a micșorat de la 110 000 în 2010 la mai puțin de 60 000 în 2021.

Tot în 2021, Banca Mondială a estimat stocul cetățenilor moldoveni aflați peste hotare la 1 025 000 de persoane.

În același an, 15 % din populația Republicii Moldova intenționa să plece într-o altă țară în următorii trei ani, iar fiecare a treia persoană (adică 5 % din 15) care intenționează să emigreze are până la 35 de ani.

După cum se vede, moldovenii continuă să emigreze sau să planifice plecarea din țară, o bună parte dintre aceștia fiind tineri cu vârsta de până la 35 de ani.

Ce este de fapt șocul cultural și cu ce surprize te așteaptă

Etapa „șocului cultural” este cea mai delicată etapă din punct de vedere psihologic. Începe la aproximativ trei luni după stabilirea într-o țară nouă. Șocul cultural se referă la sentimentele de incertitudine, confuzie sau anxietate pe care oamenii le pot experimenta atunci când se mută într-o țară nouă sau când experimentează o nouă cultură sau noi împrejurimi. Această etapă este normală și este rezultatul interacțiunii cu un mediu necunoscut.

Șocul cultural are patru etape, pe care le vom explica mai jos:
# „Luna de miere”;
# „Frustrarea”;
# „Adaptarea”;
# „Acceptarea”.

„Luna de miere” și „acesta e cel mai fain loc pe care l-am văzut vreodată”

Luna de miere” este perioada entuziasmului și a impresiilor. Ai venit, îți place tot, fotografiezi fiecare clădire impresionantă arhitectural, îți place că oamenii sunt mai amabili, ți se pare totul aranjat, ai multe de văzut.

Atunci când vizitezi o țară în calitate de turist(ă), experiența ta în mare parte este definită de această etapă, fiindcă nu ajungi să te confrunți cu „realitatea”, dar trăiești impresiile legate de acest loc nou pentru tine și admiri fațeta unui loc pe care poate chiar ajungi să-l idealizezi.

„Primele impresii sunt prin prisma ochilor de turist, mereu, pentru oricine. Nu cred că cineva vine într-un loc nou și poate înțelege în primele săptămâni că locul dat urmează să-i fie casă pentru doi ani. A fost la fel și pentru mine”, povestește Alina Gîrneț.

„Știam doar că trebuie să mă întâlnească la gară mentorul meu cu care vorbisem doar online. După câteva peripeții la aeroport și niște bagaje rătăcite, am ajuns într-o după-amiază la Miskolc, iar László, mentorul meu, mă aștepta pe peron. Cred că mi-a fost atenuat șocul datorită faptului că László știa română (era originar din Transilvania) și vorbeam cu el cel puțin de două-trei ori pe săptămână. Era plăcut să mă pot simți acasă din când în când”, povestește ea.

Alina Gîrneț

Apoi, brusc, această etapă ia sfârșit și ajungi față-n față cu realitatea, întâmpini dificultăți sau poate că ți-e dor de-ai tăi sau nu te regăsești pe termen lung în sistemul și atmosfera locului în care te-ai mutat, poate că facultatea nu e tocmai ceea ce ți-ai imaginat tu că va fi, poate că nu reușești să te simți ca acasă.

„Eu am romantizat experiența mea la Budapesta și fiindcă niciodată anterior nu am trăit peste hotare singură, credeam că totul va fi ca în Emily in Paris sau ca-n alte seriale dulci, dar realitatea a fost tare rece și crudă cu mine. Cred că în prima jumătate de an intram dintr-o stare de tristețe profundă în alta, bine că și în a doua jumătate a anului era cam aceeași situație, dar din cauza examenului de stat și a tezei, aveam o pace interioară cu mine la nivel de sentiment, de oraș în care trăiesc, de singurătatea mea de acolo etc.”, povestește Valeria Batereanu.

Valeria Batereanu

Pe la sfârșitul acestei etape, te poți simți epuizat(ă), pierdut(ă), poate chiar dezamăgit(ă) pe alocuri, îți poți pierde încrederea în sine, pot apărea simptome de anxietate, probleme de somn, probleme de concentrare sau iritabilitate.

Începi un pattern nou, pe care creierul tău nu-l cunoaște.

Odată depășită, această perioadă îți va crește încrederea în sine, independența și sentimentul că starea ta de bine e în mâinile tale și că viața ta îți aparține pe deplin. Vei lua decizii și vei învăța cum se fac lucrurile „de oameni maturi”.

„După o grămadă de hello, it is nice to meet you, a urmat realitatea: trebuie tigaie, fier de călcat, umerașe, pătură, cearșafuri, fiindcă nu am putut lua totul cu mine de acasă. Economiile cu care venisem le-am lăsat într-un Auchan de la periferia orașului, de unde m-am întors cu vreo două genți pline și le-am urcat la etajul patru al căminul 6. E6 a devenit un simbol al șederii mele în Miskolc, chiar dacă am trăit în cămin doar două luni”, povestește Alina.

„Frustrarea” sau perioada dezamăgirii și a dubiilor

Oamenii pot deveni din ce în ce mai iritați și dezorientați pe măsură ce bucuria inițială de a fi într-un mediu nou dispare. Oboseala se poate instala treptat, ceea ce poate rezulta din neînțelegerea acțiunilor, a conversațiilor și a modului de a funcționa în societate a oamenilor de acolo.

Drept urmare, oamenii se pot simți copleșiți sau chiar dezamăgiți de noua cultură în această etapă, mai ales dacă există o barieră lingvistică. Obiceiurile locale pot deveni, de asemenea, din ce în ce mai provocatoare, iar sarcinile anterior ușoare pot dura mai mult până la îndeplinire, ceea ce duce la epuizare.

„Șocul cultural a fost în momentul în care pe lângă partea frumoasă a orașului am început să-i observ inclusiv minusurile. Într-un moment dat, am trecut, fără să-mi dau seama, pe la spatele unui domn care se urina pe stradă (urme de urină, de altfel, sunt peste tot, am impresia că e un sport național), am înțeles că am depășit acest șoc cultural când absolut normal am trecut prin aceeași situație peste jumătate de an. Șocul cultural era mai mult pe partea de cultură (sau lipsă de cultură) pe care nu voiam eu să o accept, dar această experiență m-a făcut să fiu mai deschisă și să percep și să accept cu inima mai deschisă unele lucruri”, povestește Valeria.

Incapacitatea de a comunica eficient – de a interpreta ceea ce au în vedere alții și de a te face pe înțeles – este de obicei principala sursă de frustrare atunci când persistă bariera lingvistică, fiindcă, indiferent de limbă, accentele, regionalismele, exprimările și limbajul stradal diferă de la o zonă la alta, nemaivorbind de cazurile când e vorba de o altă țară sau de situația în care ai învățat limba academică și ajungi într-un mediu plin de slang și comunicare vie.

„La capitolul instituții publice, funcționarii vorbesc maghiara, foarte rar sunt funcționari vorbitori de engleză, prin urmare, tot procesul era mai dificil. Noroc de prieteni maghiari care m-au ajutat în mai multe momente”, spune Valeria.

Această etapă poate fi cea mai dificilă perioadă de adaptare culturală și este resimțită mai „dramatic” decât în perioada „lunii de miere”, fiindcă acum, când ai de rezolvat chestii, aceasta poate fi percepută mai degrabă ca un impediment enervant decât ca o diferență curioasă, cum se făcea în prima etapă.

Valeria Batereanu

„Ungaria nu este o țară foarte diferită de Moldova. Un moment inconfortabil a fost legat de fluxul mare de oameni străini din jur, adică de oameni pe care nu-i cunoșteam, nu neapărat că erau din alte țări, deși și acest aspect a fost provocator. A fost mai greu în prima jumătate de an. Am învățat multe despre alte culturi, despre obiceiurile oamenilor, despre cum să-mi ajustez comportamentul, despre care ar trebui să-mi fie prioritățile”, povesește Alina.

La etapa „frustrării” este de așteptat ca voalul perfecțiunii să alunece de pe locul în care te-ai mutat și să începi să-i vezi punctele mai slabe (sau doar punctele mai slabe). Începe conflictul interior și „dezamăgirea”, care pot veni la braț cu următoarele simptome psihologice care pot varia foarte mult de la o persoană la alta în ceea ce privește amploarea și intensitatea acestora:
# dor de casă;
# sentiment de neputință;
# senzație de izolare;
# dezorientare;
# lipsă de concentrare;
# iritabilitate;
# tristețe;
# tulburări de somn sau de alimentație;
# paranoia.

„În primele două luni de ședere acolo, citeam The Unbearable Lightness of Being de Milan Kundera. A fost lectura care m-a trecut prin toate stările emoționale complicate de la început. Plângeam cam la fiecare capitol și nu cred că era din cauza scenariului cărții, ci a încărcăturii emoționale pe care o aveam
și pe care o descărcam citind”, povestește Alina.

Din spusele Alinei, pentru ea începuse o călătorie de descoperire de sine în situații noi, începuse să crească așa cum își dorea și să se afirme într-o lume nouă unde nimeni încă nu o cunoștea.

„Am trecut printr-un soi de depresie în primul an. Era legată de conexiunile rămase acasă și de imposibilitatea de a le menține fiind la distanță. De fapt, distanța a conturat anumite circumstanțe, dar atunci am înțeles că unele conexiuni în viață e ok să se rupă. Ceea ce primeam în schimb era destul de împlinitor. Spun asta acum, când am luat distanță și perspectivă asupra evenimentelor. Atunci se simțea mult mai apăsător”, relatează Alina.

Alina Gîrneț

Despre experiența primelor dificultăți emoționale și psihologice ne-a povestit și Valeria. Din spusele sale, în acea perioadă s-a confruntat cu frica de singurătate, izolare și uitare.

„Mă temeam că, timp de un an, toți de acasă mă vor uita și nu voi mai avea unde să mă întorc”

„Mă temeam că, timp de un an, toți de acasă mă vor uita și nu voi mai avea unde să mă întorc, la cine să mă întorc, lucru care, de altfel, s-a întâmplat parțial. Cu oameni foarte dragi mie comunicarea s-a răcit și cercul meu de oameni apropiați s-a strâns mai mult decât mi-aș fi dorit eu. Acolo aveam inclusiv frica de singurătate, eu sunt un om foarte sociabil și am nevoie de societate și dintr-o lume în care îți faci agenda pentru două săptămâni înainte și planifici din timp fiecare ieșire, am ajuns să am o agendă în care bătea vântul, iar activitățile principale erau universitatea și lucrul, o rutină care psihologic mă făcea să mă simt prost.

Mă temeam că nu o să fac față provocărilor vieții de la Budapesta și că nu o să reușesc cu studiile, că-mi voi dezamăgi familia care mă susține, colegii de la muncă, pe mine, pe toți. Într-un final, am absolvit cu diplomă roșie facultatea”, își amintește Valeria.

Valeria Batereanu

Despre momentul care, după o perioadă foarte încărcată în care își aranja noua sa viață de acolo, cu acte, universitate și aranjarea noului spațiu de la zero, Valeria spune că i s-a întipărit în minte în mod deosebit un moment în care au copleșit-o emoțiile și dorul de cei de acasă.

„Țin minte când am primit primul și ultimul pachet de acasă (erau niște haine de iarnă pe care nu le-am luat când am venit), și acolo părinții mi-au pus ciocolatele mele preferate, iubitul meu și o prietenă tare dragă mi-au lăsat câte un mesaj, iată atunci, era vreo cinci dimineața, stăteam pe podea în dormitor și nu mă puteam opri din plâns, am plâns până am adormit.

Apoi a început adaptarea, eram atât de mândră de mine că am reușit să mă depășesc și să mă mut la Budapesta, momentele în care mergeam la universitate, toamna târzie, erau magice, mergeam de-a lungul Dunării și eram atât de mulțumită, împlinită și calmă la nivel emoțional, îmi lipsesc și acum acele plimbări și simțiri”, relatează Valeria.

„Adaptarea” și „oameni și locuri dragi”

Ai depășit etapa frustrării, ai o idee clară despre locul în care te afli, cu bune și cu rele, nu mai ai așteptări prea mari sau iluzii și asta te face mai puțin predispus(ă) la dezamăgire.

Etapa de adaptare este adesea treptată, deoarece oamenii încep să se simtă mai ca acasă în noul lor mediu. Sentimentele din etapa de frustrare încep să scadă pe măsură ce oamenii se adaptează noului lor mediu.

„Maghiarii sunt un popor mai rece și naționalist, prin urmare e destul de dificil să fii internațional în Ungaria. Nu pot să spun că m-am adaptat la comunitățile locale de maghiari, dar am reușit să am experiențe frumoase în Ungaria grație comunităților de studenți internaționali.

Totuși, am descoperit și îndrăgit cultura maghiară, am aflat multe despre istoria națională, am degustat specialitatea bucătăriei locale și cu siguranță am savurat nu doar un pahar de pálinka și da, am învățat și nițică maghiară (am A1), nu pot să vorbesc prea multe, dar știu cum să fac cumpărături, să descriu Moldova sau chiar să întrețin scurte conversații politicoase despre vreme, teatru, cinema etc.”, relatează Valeria.

Facebook/Maryna Shulzhenko

Deși s-ar putea să nu înțelegi totuși anumite indicii culturale sau să mai întâmpini dificultăți, vei fi deja mai familiarizat(ă) cu noul tău mediu și nu vei mai lua atât de aproape de inimă fiecare mic „eșec” în integrarea ta.

Aici începi să ai deja locuri preferate, să știi ce e primit și ce nu e în societatea în care trăiești, vei fi deja familiarizat(ă) cu expresiile și cuvintele până atunci străine pe care le auzi, vei avea deja, dacă nu prieteni apropiați, cunoștințe și oameni cu care să te saluți când îi vezi pe drum.

Acest lucru șterge din singurătate și din sentimentul că nu știi ce faci acolo. Ba chiar vei începe să îndrăgești ambianța și să preiei obișnuințe de acolo.

Am o listă de oameni care mi-au devenit prieteni. Am să încerc să povestesc pe scurt despre ei. Faisal este prietenul meu sirian care, după studii, a plecat în Țările de Jos pentru a obține statut de refugiat. E unul dintre cei mai calzi și deștepți oameni pe care i-am întâlnit. În ultima zi în care ne-am văzut, am plâns
amândoi atât de mult și în mare parte pentru durerea lui de a nu putea să-și vadă familia o perioadă lungă de timp, având în vedere situația din Siria și faptul că urma să meargă într-o altă țară să se stabilească acolo.

Nataliia este prietena mea ucraineancă și deja a doua în această listă care suferă din cauza unui război. Cu Nataliia am călătorit, am râs, am gătit și am împărțit și cursurile de la universitate, pentru că studiam la același program.

Despre cultura braziliană am învățat de la Ana Luiza, prietena mea braziliancă stabilită deja cu traiul la Budapesta. Am fost atât de compatibile în perioada studiilor, că am devenit și vecine când ne-am mutat ambele din cămin la chirie. Bence este prietenul meu ungur care mi-a fost alături zilnic, din prima săptămână de studii. M-a găsit în lacrimi la o petrecere de bun venit pentru studenți, unde m-am simțit copleșită și am simțit nevoia să ies afară. A început să vorbească cu mine, deși i-am zis că nu am nevoie să vorbesc și a rămas până la final. Vorbim în continuare săptămânal și ne-am revăzut deja de câteva ori.

Amine este prietenul meu algerian care m-a ajutat să mă mut din cămin și cu care am împărțit un apartament timp de un și jumătate. Împărțeam mâncare, taskuri legate de casă și discuții lungi la geam în sezonul ploios și noros care ținea destul de mult în timpul iernilor din Miskolc.

Azer este prietenul meu din Tunisia care, în avion către Malmö, în timpul unei călătorii cu un grup mai mare de prieteni din cămin, mi-a zis că este gay, dar că nu poate spune nimănui din familie încă, pentru că a crescut într-un mediu conservator religios. Când l-am revăzut primăvara asta la Budapesta, acolo unde a decis să rămână, mi-a spus că a făcut coming out față de familie și că totul a mers bine. Am fost atât de fericită să aud asta.

Colin și Kinga sunt doi dintre cei mai dragi profesori cu care mai corespondez din când în când. Cu Mario, prietenul meu din Mexic, am avut cele mai intense discuții despre cărțile lui Kundera și Hrabal și despre cultura central-europeană care s-a dezvoltat în perioada comunistă”, spune Alina.

Alina Gîrneț

Și, în sfârșit, „Acceptarea”

În timpul etapei de acceptare sau de recuperare, oamenii sunt mai predispuși să experimenteze și să se bucure de noua lor casă sau gazdă temporară. De obicei, convingerile și atitudinile față de noul lor mediu se îmbunătățesc, ceea ce duce la creșterea încrederii în sine și la revenirea abilității de a trăi clipa.

La această etapă, obstacolele și neînțelegerile din etapa de frustrare au fost de obicei rezolvate, permițând oamenilor să devină mai relaxați și mai fericiți. În această etapă, majoritatea oamenilor experimentează o îmbunătățire a stării generale, a dispoziției și a modului de gândire și își pot schimba vechile comportamente și pot adopta obiceiuri din noul lor mediu.

Am început să vorbesc cu oamenii din jur și am înțeles că fiecare era într-o călătorie similară, a fost mai ușor să trecem împreună prin toate acestea. Știu că sună superficial, dar nu e, e exact așa”, povestește Alina.

Totuși, odată ce ai ajuns la această etapă, cel mai probabil încă nu vei fi în totalitate unul/una cu rânduielile de acolo și nu numaidecât le vei înțelege complet. Totuși, după cum sugerează denumirea acestei etape, această experiență per ansamblu și „șocul cultural” nu trebuie să aibă drept finalitate contopirea ta cu noua cultură. Ceea ce ar fi de dorit să aibă drept finalitate este conștientizarea că înțelegerea completă a noului mediu nu este necesară pentru a funcționa și prospera.

Acum, că știi regulile, normalitatea și modul de a funcționa a locului în care te-ai mutat, nu-ți rămâne decât să adopți ceea ce ți se pare util și să treci cu vederea ceea ce nu-ți este aproape. Cert este că deja ești funcțional(ă) în acel mediu și ești liber(ă) să-ți porți entitatea culturală și backgroundul cu care ai venit de acasă și să te dezvolți în direcția pe care o consideri benefică pentru tine.

Întrebată dacă ar mai repeta aceeași experiență, Alina spune că ar repeta-o cu certitudine și că nu ar schimba absolut nimic din tot parcursul pe care l-a avut, menționând că a învățat extrem de mult din orice situație și de la fiecare om pe care l-a întâlnit.

Alina Gîrneț

Același răspuns la aceeași întrebare l-am primit și din partea Valeriei: „Cu siguranță aș repeta experiența, da, da, da! Am crescut enorm de mult în perioada asta, nu doar din perspectiva cunoștințelor, dar inclusiv din punctul de vedere al inteligenței emoționale, m-am redescoperit pe mine, am învățat și continui să învăț să mă accept. Nu știu dacă aș face ceva diferit, aș putea să zic că mi-aș spune să nu-mi fac griji pentru actele care nu vin la timp sau să nu mă strădui să fiu o studentă exemplară, dar știu că nu ar funcționa, fiindcă eu nu pot fi altfel”.

Valeria Batereanu

Cum poți trece mai ușor peste șocul cultural

Timpul și obișnuința ajută la tratarea șocului cultural, dar, cu siguranță, poți minimiza impactul și poți accelera recuperarea după șocul cultural până n-ai căzut într-o stare mai profundă sau până nu te-ai făcut cu vreo tulburare mintală pe fond de stres.

Iată câteva dintre acestea:
# fii deschis(ă) la minte și informează-te (atât înainte, cât și după ce te-ai mutat) despre noua țară sau cultură pentru a înțelege motivele diferențelor culturale;
# după cum i se zicea lui Dr. Strange, uită tot ce știi despre lumea ta, fiindcă aici nu funcționează aceleași reguli. Valorile, tradițiile, obiceiurile sau chiar modalitatea de a te saluta poate diferi drastic de ceea ce te-ai obișnuit tu să fie „normal”. Nu aștepta să găsești aceleași lucruri într-o altă țară. Fii deschis(ă) și învață din mers;
# evită să-ți compari orașul natal cu nouile împrejurimi. Aici nu este și nu va fi la fel ca acasă și nici n-ar fi fain să fie. Încearcă să găsești ce-ți place în noul loc și fă asta constant;
# scrie-ți trăirile, discută-le cu cineva apropiat sau cu un specialist în domeniul psihologiei, inclusiv aspectele pozitive ale noii culturi;
# nu te închide și nu te sfia de faptul că nu cunoști limba la perfecție sau că ai un accent sesizabil. Acesta nu este un lucru rușinos, ci din potrivă, atestă faptul că ești o persoană dezvoltată intelectual, care cunoaște cel puțin o limbă străină și asta-i minunat. Fii activ(ă) și socializează cu localnicii;
# să ceri ajutor nu este o rușine, la fel cum nu de judecat faptul că ești confuz(ă) sau că nu știi ceva. E normal! Fii sincer(ă), cere sfaturi și ajutor, inclusiv în cazul în care nu te descurci cu avalanșa de stări și ai nevoie de ajutorului unui psiholog/psihoterapeut/psihiatru;
# ai răbdare. Cu tine, cu procesul tău de adaptare. Ceea ce simți este un lucru comun și absolut normal;
# nu-ți bloca stările și nu te ignora, iar motivul pentru care n-ai vrea să faci asta îl poți citi mai jos.

Despre modul în care a depășit ea aceste momente ne-a povestit Alina.

„Pentru a face față valului de noutate care te poate cuprinde atunci când mergi la studii peste hotare, e important să înțelegi ce te poate ajuta pe tine să te descarci, dar și să te încarci. Eu citeam, plângeam când aveam nevoie, jucam ping-pong, dansam în fiecare săptămână, pentru că îmi place să dansez, găteam, călătoream des în locuri noi, chiar dacă erau în aceeași țară, și încercam să construiesc relații de prietenie pe care începusem să le valorez.

E important să te înconjori fix cu oamenii lângă care te simți bine, fără presiunea că trebuie să te împrietenești cu toată lumea doar pentru că ai un timp limitat acolo.

Ar fi bine să încerci să cunoști oamenii din alte țări și să nu te refugiezi de fiecare dată în comunitatea românilor și a moldovenilor. S-ar putea să găsești oameni mult mai aproape sufletului tău din alte țări, iar procesul de descoperire a altor culturi e fascinant.”

Alina Gîrneț

Valeria spune că nu are o rețetă clară care te-ar putea ajuta să-ți menții sănătatea mintală și să treci mai ușor peste toate provocările plecării peste hotare.

„Eu m-am pierdut și m-am regăsit de câteva ori, cred că acest proces, aceste schimbări pur și simplu trebuie acceptate cu inima deschisă, fiindcă anume ele ne modelează și ne fac să fim ceea ce vrem noi să fim, iar eu mă bucur că am trecut prin toate stările frumoase și mai puțin frumoase, cred că era absolut necesar să o fac”, conchide ea.

Valeria Batereanu

Mutarea peste hotare: periculos sau benefic pentru psihicul tău?

Specialiștii din domeniul sănătății mintale susțin că există trei cele mai traumatizante și cruciale evenimente pentru psihicul uman: divorțul, moartea apropiaților și mutarea peste hotare.

Dacă primele două sunt des întâlnite și validate emoțional cu mai multă empatie, plecarea peste hotare, îndeosebi la studii, este deseori privită din exterior doar ca un eveniment pozitiv, plin de entuziasm și experiențe de neuitat (în sensul bun). Chiar dacă par în totalitate diferite, toate acestea au câteva puncte de tangență, și anume: șocul psihologic, sentimentul des întâlnit de singurătate și întrebarea „ce fac cu viața mea mai departe?”.

Doar că, dacă în cazul divorțului sau al morții conștientizarea faptului și dificultățile psihologice se arată instant sau în scurt timp, în cazul emigrării dificultățile psihologice pot să rămână ambalate luni sau ani până a fi despachetate și confruntate.

Iată de ce probabil cu toții am avut momente când, în ajunul unui examen important, în timpul derulării unui proiect sau a unei perioade pline de însărcinări multe, mari și importante la locul de muncă, reușim să muncim mai mult, cu mai multă dăruire și practic fără să simțim (sau fără să atragem atenția la faptul că simțim) oboseală, foame, necesitatea de odihnă și restabilire.

Iată că în acest moment, psihicul tău este focusat pe eforturile de a nu te lăsa „să-ți ieși din minți” și ignoră semnalele de alertă ale sănătății tale psihice și fizice. (Valabil și în cazul experiențelor traumatizante.)

Apoi, când pericolul a trecut, când apele s-au mai liniștit, ți-ai susținut examenul, ai finalizat proiectul sau ți-ai luat un concediu, te îmbolnăvești sau ai stări de „tristețe profundă”, oboseală și apatie. Acesta este efectul cumulativ a tot ceea ce ai ignorat o perioadă îndelungată.

Cam asta se întâmplă deseori atunci când emigrăm. Ești ocupat(ă) cu actele, trebuie să înveți din nou cum se călătorește cu transportul public, cum se fac cumpărăturile, unde mergi în diferite situații, trebuie să te integrezi în noul colectiv și în societate, trebuie să le reușești pe toate. Dacă vii fără vreun suport financiar, trebuie să-ți găsești un job și să reușești să-ți etalezi obligațiunile într-un mod responsabil. Nu prea ai timp și resurse pentru a te ocupa și de grija față de sine și de sănătatea ta mintală, nu?

Mutările în străinătate ne scot din sistemul nostru de siguranță psihologică și ne duc departe de oamenii și locurile bine cunoscute, ceea ce ne poate provoca stări de frică de a fi „uitați” de către cei dragi, frica de a nu reuși să ne adaptăm noului mediu, de a nu reuși să creăm noi legături apropiate și durabile sau de a pierde conexiunea cu realitatea țării din care provenim (iar sentimentul de apartenență este unul important pentru noi, ființele sociale). În acest moment, deseori, oamenii încep să aibă dubii în raport cu decizia luată sau apare frica precum că lucrurile ar putea să nu deruleze așa cum și-au imaginat.

Dar iată că circumstanțele noi generează idei și soluții noi. Vrem sau nu, această experiență are potențialul de a ne traumatiza în egală măsură cu cel de a ne schimba modul în care vedem, percepem și simțim lucrurile și, desigur, aceasta este experiența în care te poți descoperi din perspectiva unei persoane mature, responsabile și asumate.

Dacă nu ți-ai gestionat banii în totalitate în mod independent, acest lucru va fi unul nou pentru tine. Va trebui să înveți să-ți porți de grijă de unul/una singur(ă), să ai grijă de acte, de facturi, de sănătatea ta și probabil vei simți că ești unica persoană pe care te poți baza la acest moment. Aceasta este perioada în care vei învăța să-ți gestionezi viața și să îți asumi responsabilitatea pentru propria ta persoană, dacă n-ai avut ocazia să faci asta până la acest moment.

Partea bună e că, după această experiență, cel mai probabil vei depăși frica de nou, frica de a nu ști, de a nu fi perfect(ă), de a interacționa cu oamenii sau chiar frica de singurătate.

Așa că, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci e să iei tot ce poți din această experiență și să fii bun(ă) și atent(ă) cu tine. Dacă te simți copleșit(ă), nu ezita să ceri ajutor, să iei o pauză, să revizuiești ceea ce faci și ceea ce simți, fiindcă, până la urmă, tu ești eroul/eroina acestei povești și în particularitate a acestei experiențe.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine