Președintele Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni a susținut o lecție publică la Facultatea de Drept a USM

312441746_608722381039780_5527154417991459952_n

Studenții, doctoranzii și profesorii francofoni de la Facultatea de Drept, USM, au participat la o lecție publică susținută de către profesorul canadian Sabin Ouellet, președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni.

Profesorul Ouellet se află în Republica Moldova, fiind invitat în cadrul unui proiect pentru formarea profesională a procurorilor, realizat de Institutul Național al Justiției, Procuratura Generală a Republicii Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei. 

Sabin Ouellet a susținut, la 18 octombrie, în cadrul Facultății de Drept, o prelegere publică, cu genericul „Evoluția civilizației umane și paradigmele democrației”. Profesorul are o experiență de 30 de ani în domeniul jurisprudenței, dintre care timp de 20 de ani a deținut mandatul de Procuror general al Canadei. Este co-fonadator și președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni; profesor în cadrul Școlii Naționale de Administrare Publică din Québec (Canada).

În prelegerea sa, profesorul Ouellet a elucidat aspecte evolutive ale democrației din timpurile Romei Antice până în zilele noastre, reușind la fiecare etapă de evoluție a civilizației umane să identifice originile și precursorii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 

Lecția publică a fost urmată de activități în atelierele practice. Astfel, dreptul de exprimare a constituit subiect de dezbatere al unuia dintre ateliere. Profesorul Ouellet a captat publicul prin selecția unor exemple relevante de evoluție și consolidare a dreptului la exprimare, în mod special –în democrațiile vulnerabile.

La finalul activităților, profesorul canadian a menționat: „Am trăit o experiență frumoasă, intercaționând cu publicul francofon de la Faculatea de Drept. Am rămas plăcut surprins atât de feed-backul primit la cursurile de formare, cât și de abilitățile comunicaționale în limba franceză ale profesorilor și studenților. Am avut un public deschis, cooperant și foarte inteligent, pentru care îmi exprim respectul și simpatia”.

La rândul său, decanul Facultății de Drept, dr. hab., Serghei Brînza i-a mulțumit profesorului Sabin Ouellet pentru că a împărtășit comunității facultății, cunoștințele și experiențele în domeniul libertăților fundamentale ale omului, dreptului la exprimare etc.

Evenimentul a fost coordonat de către Vitalina Bahneanu, dr., conf.univ., coordonatoarea Filierei Francofone Drept, cu susținerea Cătălinei Spânu,Organizația Internațională a Francofoniei și a Ambasadoarei Republicii Moldova în Republica Franceză, E.S. Corina Calugaru.


Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine