ASEM a înregistrat prima promoție a programului cu diplomă dublă, în colaborare cu ASE București

ASEM
Foto:ASEM

Colaborarea dintre Academia de Studii Economice din Moldova și Academia de Studii Economice din București este multidimensională cu impact major și durabil.

În premieră, anul acesta, ASEM înregistrează prima promoție în baza programului comun de studii între universități”, conclude Decana Facultății „Relații Economice Internaționale”, Larisa Dodu-Gugea, conf. univ., dr. în științe economice. La finalizarea studiilor, studenţii beneficiază de două diplome: ASEM, specialitatea „Economie Mondială și REI” și ASE Bucureşti, specialitatea „Economie și Afaceri Internaționale.

Programul se desfășoară în următoarea formulă: primii doi ani studiile au loc în cadrul facultății „Relații Economice Internaționale”, specialitatea „Economie Mondială și Relații Economice Internaționale”, anul trei de studii se desfășoară la ASE București, la specialitatea „Economie și Afaceri Internaționale”.

Absolvenţii programului cu Diplomă Dublă îşi împărtăşesc câteva din impresiile personale cu privire la programul de studii:

„Economia mondială contemporană se află într-un proces de ample transformări, influenţând tot mai mult viaţa internaţională, precum şi economiile naţionale ale statelor lumii. Datorită interesului manifestat față de aceste subiecte de talie mondială și cu scopul de a mă aprofunda în studierea domeniul diplomației economice, am ales să fac parte din comunitatea REI.

Parte a domeniului economic fundamental, „Economie Mondială şi Relații Economice  Internaționale” constituie specialitatea ce a contribuit esenţial la formarea gândirii mele economice, oferindu-mi cunoştinţele de bază necesare înţelegerii corecte a proceselor şi mecanismelor specifice ce au loc pe glob. Într-o lume tot mai interdependentă, în care procesul globalizării afectează toate domeniile de activitate macroeconomică, iar orice fenomen ce se desfăşoară într-un anumit colţ al lumii se răsfrânge, în mod inevitabil şi rapid, asupra celorlalte regiuni, această facultate m-a atras nu doar prin profunzimea titlului, dar și prin necesitatea cunoașterii fenomenelor și proceselor economice ce se întâmplă în jurul meu.

 Alături de cei mai calificați și competenți profesori am reușit să mă „prepar” atât personal cât și profesional, încurajându-mi libera exprimare și mereu căutarea noilor orizonturi. Ca absolventă a facultății REI și ca viitor economist, am toată încrederea că oportunitățile oferite de această specialitate îmi vor deschide toate ușile pentru a demonstra capacitățile și abilitățile practice dobândite pe parcursul acestor ani de studii. Sunt ferm convinsă că simpozioanele studențești, workshopurile cu specialiști de talie mondială, mesele rotunde și toate activitățile de voluntariat din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova și-au pus amprenta pe noul adult format.

REI-ul este tot ce mi-am dorit și aspirat, de aceea recomand cu îndrăzneală acest program tuturor celor însetați de cunoașterea și descoperirea noilor tendințe economice!”, a povestit Bătrîncea Alexandrina.

„Astăzi, fiind deja absolventă, îmi aduc aminte cu plăcere de zilele dinaintea admiterii din anul 2019, atunci când alegerea specialității avea să dicteze cine voi fi în viitor. Din zeci de specialități și săptămâni de cercetare intensivă am ales specialitatea „Relații Economice Internaționale”, în acel moment încă nu știam cât noroc mă așteaptă.

În ziua admiterii am mers ferm cu o singură opțiune în gând „eu vreau la REI”, fraza care mai târziu mi-a conturat viața. Pe parcursul celor trei ani de studii am avut multe oportunități de dezvoltare, am participat în dezbateri intra-universitare la Belgrad, mobilitate Erasmus+, Tinerii Ambasadori Europeni, programul de diplomă dublă la ASE București, Senatul și Consiliul Studențesc  cu o varietate largă de activități extra-curriculare ce mi-au îmbogățit nu doar CV-ul, dar și experiența de viață.

Sunt foarte recunoscătoare pentru alegerea făcută, pentru susținerea de care am avut parte din partea cadrelor didactice și părinților, deoarece astăzi mă pot numi absolventă licențiată în Relații Economice Internaționale ASEM și ASE București, și să mă bucur de oportunitățile oferite de diploma Europeană. Am parcurs acest drum și încurajez viitorii studenți să fie curajoși și să își urmeze visul!”, a menționat Bludaru Daniela.

„Optând pentru ASEM, facultatea Relații Economice Internaționale, consider că mi-am asigurat o carieră de succes. Este prima facultate din Republica Moldova, care a început să pregătească specialişti în domeniul relaţiilor economice internaţionale. Pe lângă faptul, că este o specialitate prestigioasă, REI oferă studenților o multitudine de oportunități de dezvoltare profesională: stagii în străinătate, diplomă dublă, parteneriatul dintre ASEM și ASE București, conferințe naționale și internaționale, mese rotunde, cadre didactice profesioniste și dedicate, mediu prietenos și unit etc.”, a spus Cîrnaț Maria.

„Sunt bucuroasă că am optat pentru programul cu diplomă dublă de la ASEM și ASE București. A fost o experiență curioasă să mă familiarizez cu un mediu academic diferit, cu tradiții specifice de ale noastre. În același timp, am avut ocazia să mă conving de faptul, că sistemul educațional autohton, are multe atuuri, iar cei ce aleg universitățile noastre au suficiente oportunități pentru realizarea lor educațională și profesională. A fost o cale deloc ușoară, dar mă bucur de perspectiva care se deschide de pe „Olimpul” absolvirii, se prevede a fi o cale luminoasă”, a transmis Xenia Damean.

„Sunt profund recunoscătoare Facultății „Relații Economice Internaționale” pentru oferirea unei oportunități unice de a studia în cadrul unui program cu diplomă dublă în colaborare cu o universitate dintr-un stat european – Academia de Studii Economice din București. Fiind prima promoție a acestei colaborări, am întâmpinat multe provocări, am ieșit din zona de confort, ne-am auto depășit limitele și ne-am testat cunoștințele la un alt nivel. Într-un final, am reușit să depășim toate obstacolele și să avem o studenție cu momente speciale, neprețuite și indiscutabil memorabile pentru totdeauna, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Facultatea REI din cadrul ASEM, pe lângă cunoștințele de specialitate oferite, ne-a învățat, că ceea ce contează cu adevărat în viață este să fii perseverent, să crezi în forțele proprii și să nu cedezi în fața provocărilor”, a precizat Valeria Lapteacru.

„Programul de studii cu diplomă dublă a fost o experiență minunată. Am avut ocazia să învăț de la cei mai buni profesori. Economia este un subiect complex în continuă schimbare și este foarte important să înveți de la profesioniști. Apelez zilnic la cunoștintele acumulate în acești trei ani minunați. Mulţumesc ASEM și ASE București pentru această oportunitate!”, a transmis Luțcan Daniela.

„Pot spune cu mândrie că sunt absolventa facultății „Relații Economice Internaționale” din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, dar în același timp onorată să fiu și absolventa aceleiași facultății, REI din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Sunt recunoscătoare ambelor instituții pentru experiența frumoasă pe care am obținut-o în urma acestui program comun de studii cu diploma dublă.

Când s-a decis că trebuie să plecăm la București pentru a continua procesul de studii fizic, a fost o adevărată provocare pentru mine, eram sceptică cu privire la aceasta, dar totul a fost mai bine decât mă așteptam. Am avut parte de o experiență deosebită, oameni înțelegători și profesionişti, fapt ce a facilitat semnificativ procesul de studii.

În urma acestei experiențe, am ajuns la concluzia, că niciodată nu trebuie să ai frică să ieși din zona de confort, ba din contra să fii mereu predispusă la noi provocări, să iubești schimbările, pentru că acestea te fac să obții mai multă încredere în sine, să devii mai puternic și mai dornic de a descoperi lucruri noi.

Recomand absolvenților de liceu sau colegiu să nu rateze șansa de a obține noi experiențe și noi prieteni”, a spus Pelin Alexandra.

„Sunt un absolvent a facultății Relații Economice Internaționale atât din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, cât și din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Ambele  instituții mi-au oferit o experiență unică și captivantă, care mi-a dat posibilitatea în doar 3 ani să obțin diplomele ambelor instituții.  

Pot spune ferm, că mereu trebuie să ai curajul să explorezi necunoscutul și să vizualizezi atât noile scopuri, cât și noile provocări, pe care odată ce le depășești, cu siguranță te vor face mai puternic și vor contribui la creșterea încrederii în sine.

Mergeți cu încredere înainte spre visurile voastre și nu ezitați nicio secundă să valorificați noile experiențe” este mesajul tânărului, Palii Ion.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine