Spînu, despre pregătirea pentru sezonul rece: „Moldova intenționează să reducă consumul de gaze cu 15 %”

spinu
Foto:captură ecran/privesc.eu

Guvernul propune reducerea consumului de gaze în Moldova cu 15 %. Acest lucru a fost anunțat, pe 2 august, de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu.

„Toată Europa, ca Moldova, trece printr-o criză energetică. De exemplu, Polonia, Lituania, Letonia, Italia și alte țări își reduc consumul de gaz”, a spus Spînu.

El a mai menționat că, în acest moment, sunt luate în considerare trei scenarii:
#1. Moldova cumpără cu 30 % mai puțin gaz din Rusia
#2. Moldova cumpără cu 50 % mai puțin gaz din Rusia
#3. Moldova reziliază complet contractul cu Rusia.

Totodată, Spînu a asigurat că în iarnă vom avea rezerve de gaze și căldură: „La iarnă vom avea căldură și energie electrică. Da, este adevărat, va trebui economisim, să avem gospodăriile cu lemne și cărbune, și să oferim compensații celor care au nevoie.”

Declarațiile lui Spînu le puteți urmări integral în acest videoclip.

Anterior, deputatul de la PAS, Radu Marian, spunea că anul acesta doar persoanele cu venituri modeste vor putea folosi compensații pentru gaze. Gradul de vulnerabilitate energetică va fi determinat de venitul familiei și de numărul membrilor acesteia.

Reamintim că de la 1 noiembrie 2021 până la 31 martie 2022 au fost în vigoare trei mecanisme de compensare: 700 de lei au fost primite de persoane ale căror venituri nu depășesc 3 109 lei; statul a compensat 75 % pentru primii 50 de metri cubi de gaz și 50 % pentru următorii 100 de metri cubi; subvenții în valoare de 450 de lei pentru locuitorii din Chișinău și Bălți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine