Campanie MAI. Mărturisirile unei tinere refugiate: „Gata, trebuie să fugim!”

MAI
Foto:MAI

În contextul războiul din țara vecină, Ministerul Afacerilor Interne continuă să elaboreze materiale informative despre refugiații din Ucraina, cu scopul de a prezenta istoriile oamenilor care nu au rămas indiferenți în fața tragediilor întâmplate și au dat dovadă de solidaritate cu poporul ucrainean.

Ziua de 24 februarie va rămâne în memoria multor oameni din Ucraina. Tânăra refugiată își aduce aminte cu lacrimi în ochi frica și grijile prin care a trecut în acea zi. „Când se produceau exploziile, de fiecare dată ne gândeam: gata, trebuie să fugim! — este groaznic…”, relatează aceasta.

Ea, ca și mulți alți cetățeni ai Ucrainei, a rămas acasă, pentru că avea nevoie de timp să-și revină după acea dimineață neagră. Bombardamentele deveneau tot mai puternice, astfel tânăra a decis să părăsească Ucraina pe data de 5 martie.

„Ai așa o senzație că ești aproape de moarte și singurul lucru pe care îl ai, este viața ta, atunci înțelegi cât de mult vrei să mai trăiești”, afirmă refugiata. Femeia se simte recunoscătoare pentru ospitalitatea și empatia de care au dat dovadă moldovenii. Chiar dacă tânăra este în siguranță, aceasta nu poate savura gustul libertății, pentru că sufletul acesteia plânge pentru Ucraina.

Taguri: ##CampanieMAI
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine