(infografic) Tot ce trebuie să știi dacă vrei să devii student(ă) la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

amtap
Foto:AMTAP

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, dar şi unica instituţie de stat în domeniul învăţământului artistic superior din Republica Moldova. Misiunea AMTAP constă în formarea profesională avansată a specialiştilor calificaţi cu studii superioare pentru domeniile muzicii, artei teatrale, coregrafice, multimedia, artelor plastice şi decorative, designului şi culturologiei, dar şi în pregătirea viitoarelor cadre didactice pentru sfera culturii şi artelor.

AMTAP a dat startul perioadei de admitere pe 20 iulie. Tinerii și tinerele care vor să devină studenți și studente la această instituție urmează să depună dosarul la concursul de admitere, iar pentru unele specialități trebuie să treacă câteva probe. În acest articol îți prezentăm toate detalii pe care trebuie să le cunoști dacă vrei să depui actele la AMTAP.

Oferta academică

Facultatea de Artă Teatrală, Coregrafie și Multimedia

Licență, fără probe de concurs: Teatrologie și management teatral, Dramaturgie și scenaristică, Scenografie și Culturologie.

Licență, cu susținerea probelor de concurs: Actorie, Regie, Coregrafie, Dans, Regie Film și TV, Producție Film și TV, Imagine Film și TV.

Facultatea de Arte plastice, Decorative și Design

Specialități: Pictură, Grafică, Modă-Design vestimentar, Design interior, Tapiserie artistică, Ceramică artistică, Sculptură, Istoria și Teoria Artelor Plastice.

Facultatea de Artă Muzicală

Specialități: Instrumente cu taste (pian), Instrumente orchestrale (cu coarde, aerofone și de percuție), Instrumente populare, Instrumente de estradă și jazz, Muzicologie, Compoziție muzică academică, Dirijat coral, Canto Academic, Canto estradă și jazz, Canto popular, Muzică.

Pentru fiecare probă de admitere există și consultații, orarul acestora îl puteți consulta AICI! Orarul examenelor de admitere va fi disponibil AICI!

Calendarul admiterii

Turul I

Depunerea actelor cu prezență fizică: 20 iulie – 30 iulie 2022

Desfăşurarea probelor de concurs/ aptitudini: 1 – 2 august 2022

Anunţarea rezultatelor intermediar: 3 august 2022

Depunerea documentelor în original: 4 – 6 august 2022

Înmatricularea: 8 august 2022

Turul II

Depunerea actelor: 22 26 august 2022

Desfăşurarea probelor de concurs/ aptitudini: 29 august 2022

Înmatricularea: 30 august 2022

Taxe de studii

Cum se calculează media de admitere

Facultatea de Artă teatrală, Coregrafie și Multimedia

Pentru deținătorii diplomei de bacalaureat, diplomei de studii profesionale (colegiu) sau de studii superioare universitare/de licență din alt domeniu, atestatului de studii medii de cultură generală, pentru
candidaţii din raioanele de est ale republicii) MC = 0,8MP+0,2MD, unde:
MC – media de concurs calculată ca medie ponderată;
MP – media probei de concurs;
MD – media diplomei de Bac, Colegiu sau a atestatului de studii medii.

Pentru toate categoriile de candidaţi la specialitățile Teatrologie și management teatral, Dramaturgie și
scenaristică, Culturologie: MC = 0,3MD+0,3D1+ 0,2D2 + 0,2D3, unde:
MC – media de concurs calculată ca medie ponderată;
MD – media diplomei de Bac, Colegiu sau a atestatului de studii medii;
D1; D2; D3 – nota disciplinelor de concurs din Anexa de diplomă.

Discipline de concurs: Limba și literatura română/rusă, Limba străină, Istoria/ Geografia.

Facultatea de Arte plastice, Decorative și Design

Pentru deţinătorii diplomei de bacalaureat profil Arte sau diplomei de studii profesionale (colegiu) care
atestă absolvirea unor instituții de învățământ specializate (Colegiul de Arte Plastice A. Plamadeala, Liceul Academic de Arte Plastice Igor Vieru Colegiul de Arte N. Botgros din or. Soroca, Colegiul de Arte Plastice V. I.Postoichin din Bender, Colegiul I. Hașdeu, din Cahul), pentru toate specialitățile: MC = 0,4 PC+0,3DC1+ 0,3DC2.

Pentru deținătorii diplomei de bacalaureat, diplomei de studii profesionale (colegiu) sau de studii
superioare universitare/de licență din alt domeniu, atestatului de studii medii de cultură generală, pentru
candidaţii din raioanele de est ale republicii, (dacă deţin diplomă de bacalaureat sau altă diplomă ce
permite accesul la studii universitare de licență): MC = 0,8PC+0,2MD.

MC – media de concurs calculată ca medie ponderentă
PC – nota obținută la proba de concurs
MD – media diplomei de Bac, Colegiu sau a atestatului de studii medii
DC1; DC2; – nota disciplinelor de concurs din Anexa de diplomă. Discipline de concurs (DC)pentru
toate specialitățile: DC1 Pictura DC2 Desen

Facultatea de Artă Muzicală

Pentru deținătorii diplomei de bacalaureat: MC = 0,8MP1+0,2MEB2, unde:
MC – media de concurs calculată ca medie ponderată;
MP1 – media probelor de concurs;
MEB2 – media examenelor de bacalaureat.

Pentru deținătorii diplomelor de studii medii de specialitate (colegiu), diplomelor de studii superioare universitare/de licență și deținătorii atestatului de studii medii de cultură generală: MC = 0,8MP1+0,2MEA2, unde:
MC – media de concurs calculată ca medie ponderată;
MP1 – media probelor de concurs;
MEA2 – media examenelor de absolvire sau nota anuală din atestatul de studii medii de cultură generală
(pentru candidații din raioanele de est ale republicii sau cetățenii străini).

Regulamentul admiterii

Acte necesare pentru admitere

Pentru a participa la admitere la AMTAP vei avea nevoie de:
# trei copii ale buletinului de identitate (pașaport) cu viza domiciliului permanent;
# cererea de înscriere la concursul de admitere (model aprobat de Senat);
# actul de studii, cu anexa respectivă (absolvenți liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, depun certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat şi situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);
# candidaţii pentru specialităţile Canto, Dirijat coral şi Pedagogie muzicală prezintă un certificat de la medicul foniatru; Candidații pentru specialitățile Actorie, Coregrafie, Dans prezintă un certificat medical ce atestă condiția fizică;
# diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la diferite concursuri (olimpiad, organizate de Ministerul Educației și Cercetării sau de ministerele de resort;
# patru fotografii 3×4 cm; 
# adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru tinerii rămași fără ocrotire părintească;
# certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului sau al părinților acestuia;
# certificatul care confirmă că unul din părinții candidatului au participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității şi independenței Republicii Moldova/ la războiul din Afganistan/ la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl/ la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
# certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu trei și mai mulți copii, aflați la întreținere);
# confirmarea apartenenței la familii de romi;
# recomandarea organului local de specialitate în domeniul învățământului sau adeverința de la locul de muncă al părinților – cadre didactice pentru înscrierea la concursul de admitere la specialitățile din domeniul general de studiu  Științe ale educației;
# copia certificatului de naștere al candidatului la studii – reprezentant ai diasporii moldovenești de peste hotare sau al unuia dintre părinți, pentru a demonstra țara de origine (Republica Moldova), (dacă este cazul);
# portofoliu cu lucrări proprii (pentru candidaţii la specialităţile Arte plastice, Arte decorative, Design, Scenografie, Multimedia);
# bonul de achitare a taxei de înscriere în cuantum de 75 lei (achitarea taxei de înscriere prin intermediul transferurilor bancare se va face doar pe teritoriul Republicii Moldova). Copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor care au statut de copil orfan, nu vor achita taxa de înscriere la concurs.

Contacte

Facultatea de Artă Muzicală:
Telefon: +373 22 24 02 17, +373 22 24 45 58
E-mail: decanatmuzica@amtap.md

Facultatea de Artă Teatrală, Coregrafie și Multimedia:
Telefon: +37367494885
E-mail: admitere.fatcm@gmail.com

Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design:
Telefon: +37367495023, +37367495223
E-mail: admitere.fapdd@gmail.com

Site-ul instituției cu informație despre admitere îl puteți accesa pe acest link.


Taguri: #Admitere 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine