Lista tradițiilor și obiceiurilor din Moldova incluse în patrimoniul cultural imaterial UNESCO

Inclus în 2013 – Colindatul de ceată bărbătească (Republica Moldova și România)

Colindul de ceată bărbătească, intrat în patrimoniul universal UNESCO, se mai practică în câteva sate din Republica Moldova, în special în sudul țării, în Lunca Prutului de Jos, scrie moldnova.eu într-un material despre colindatul de ceată bărbătească.

În decembrie 2013, colindul de ceată bărbătească a devenit parte a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. A fost primul element de patrimoniu cultural din Republica Moldova protejat de UNESCO.

Cu rădăcini adânci în cultura şi tradiţiile poporului nostru, colindul de ceată bărbătească reprezintă un fenomen al identităţii naţionale. Obiceiul colindatului este foarte vechi, nu se ştie cu exactitate când a apărut în arealul românesc. Iniţial, era practicat iarna de necreştini, iar după naşterea lui Isus Hristos a luat semnificaţii creştine.

În prezent, există colinde religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele cu mesaj creştin – „Steaua sus răsare”, „Trei crai de la răsărit”, „În drum spre Vicleim”, „Trei păstori se întâlniră” etc. Colindele laice sunt adaptate de cei care le cântă și sunt adresate membrilor familiei sau unei comunități. Deseori, acestea se referă la îndeletnicirile practicate de semenii colindătorilor: colind de vânător, de pădurar, de gazdă, de cioban, de fată mare, de flăcău, gospodar etc.

Conducătorul formaţiei „Plăieşii”, Nicolae Gribincea, a spus pentru sursa citată că bărbaţii mai cântă colinde vechi istorice legate de cetină, cerb, şoim şi voinicie. „În ţară sunt sate cu tradiţii unde colindatul e obligatoriu în seara de Crăciun. Ziua fetele merg cu cântecul de stea, iar seara băieții cântă colinde de îndeletnicire. Mai târziu, în noapte, pornesc cu colinda adulții, gospodarii din sat, chiar şi bătrânii”, spune Gribincea.

În lista UNESCO nu au intrat anumite tipuri sau denumiri de cântece, ci procesul colindului de ceată bărbătească. Nicolae Gribincea mai menţionează în articolul citat că „fenomenul colindatului este autotcurpinzător, în tot arealul românesc, iar aşa o bogăţie nu mai are nimeni. Avem editate cărţi de colinde. Tradiția nu se pierde, nici perioada sovietică nu a scos colindul din aria sa. Lumea se exprimă prin frumos. Odată cu migraţia, multă lume pleacă din sate, dar asta nu înseamnă că tradiția se pierde, e peste timp. Cei care-l practică se adună şi fac un fel de repetiţie. E un fenomen bine conturat care nu va fi stârpit niciodată. Nu poate dispărea, pentru că se transmite de la o generaţie la alta prin viu grai”, se arată sigur de dăinuirea în timp a colindatului de Crăciun artistul.

Vatra colindelor de ceată bărbătească se află în sudul Moldovei – satele Slobozia Mare, Colibaşi, Câşliţa Prut din raionul Cahul, Sadâc din raionul Cantemir, Popeasca din raionul Ştefan Vodă. În zona de centru şi nord, acest obicei s-a păstrat în localităţile Hădărăuţi din raionul Ocniţa, Parcova din raionul Edineţ, Pelenia din raionul Drochia, Boşcana din raionul Criuleni şi Rogojeni din raionul Şoldăneşti.

Inclus în 2016 – Covorul tradițional (Republica Moldova și România)

În trecut, covoarele de perete produse de țesătorii din comunitățile din România și Republica Moldova erau folosite nu doar ca elemente decorative și surse de izolare, ci și ca parte a zestrei miresei. Era nevoie de o varietate de tehnici pentru a produce piesele cu motive impresionante. Anumite modele indicau și de unde era țesătorul.

Mai multe despre covoarele tradiționale moldovenești vedeți aici.

Covoarele aveau roluri suplimentare în practicile comunitare, cum ar fi la înmormântări, unde simbolizau o trecere pentru suflet în viitor. Ele au fost, de asemenea, expuse la expoziții internaționale ca semne de identitate națională. În zilele noastre, covoarele de perete sunt apreciate în principal ca opere de artă pentru spații publice și private și expuse la festivalurile și ceremoniile din oraș.

Tehnicile s-au schimbat de la războaiele verticale sau orizontale practicate în unele părți, la culesul strâns (fir cu fir) și alte forme cu țesători acum capabili să lucreze de acasă. În sate, fetele învață forma de artă de la mama sau bunica lor, în timp ce în orașe centrele de meșteșuguri, asociațiile și colegiile, precum și muzeele oferă cursuri. Privit ca o expresie a creativității și a unui marker de identitate, măiestria covoarelor de perete este, de asemenea, considerată un instrument de unire a grupurilor în societate de diferite vârste și medii socio-economice.

Inclus în 2017 – Mărțișorul (Republica Moldova, România, Bulgaria și Macedonia de Nord)

Element de patrimoniu cultural imaterial, Mărţişorul a fost înscris de UNESCO în anul 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma candidaturii unui dosar multinaţional (Cultural Practices Associated to the 1^st of March – România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova).

Mărţişorul reprezintă un vechi obicei răspândit pe tot teritoriul Republicii Moldova și România, practicat şi în alte zone sud-est europene. Iniţial, şnurul împletit dintr-un fir roşu şi unul alb era confecţionat de femei şi oferit în familie şi în comunitate, dăruit în principal persoanelor de sex feminin.

Astăzi este dăruit de oricine oricui.

Mărţişorul/Marţul/Mărţugul/Mărţiguşul tradiţional este o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roşul – atribut al vitalităţii (sănătate, frumuseţe sau iubire), dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii. Se poartă la mâna stângă sau în piept, aproape întreaga lună, după care se leagă de ramura înmugurită a unui pom roditor. Dacă pomul nu rodeşte în acel an, e semn rău. De asemenea, mărţişorul poate fi purtat până la sosirea berzelor când se spune: „Na-ţi negreţile şi dă-mi albeţele!”

În credinţa populară, Mărţişorul are o funcţie magică, protectoare într-un prag temporal important – primăvara şi o funcţie festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular, fiind supranumit Cap de primăvară. Mărţişorul se prindea și în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, în casă sau în grajd, în credinţa că poate asigura sănătatea în anul vegetaţional şi agrar ce urma.
Mărţişorul mai are și o semnificaţie afectivă aparte, de împărtăşire a bucuriei începutului primăverii şi de comunicare a afecţiunii pentru persoanele cărora li se dăruiesc mărţişoare.

Astăzi semnificaţiile principale ale Mărţişorului sunt de natură simbolică. Amuleta însoţitoare a şnurului particularizează mesajul simbolic şi alegoric al mărţişorului ( floarea – frumuseţea, coşarul şi potcoava – purtătoare de noroc, fluturele- gingăşia).

Păstrarea şi transmiterea obiceiului de a dărui şi primi acest simbol al sosirii primăverii este încurajată prin învăţare informală, în cadrul familiei, în ateliere de creaţie, în cercuri şi programe şcolare.

Candidatură (încă) neinclusă (2021) – Cămașa cu altiță (Republica Moldova și România)

Pe 29 martie 2021, România, împreună cu Republica Moldova, a depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.

În perioada 2020-2021, experții din cele două țări au desfășurat o activitate susținută de documentare, cercetare, filmare și repertoriere a purtătoarelor de competențe din mai multe zone. Au fost astfel urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova, potrivit Ministerului Culturii din România.

Elementul „Cămașa cu altiță” figurează în Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România, vol. 1, 2009, ediție tipărită și online. În luna ianuarie 2021, s-a elaborat documentul de înscriere a elementului de patrimoniu cultural „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România” în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu. Acesta a fost realizat de experți din cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, în colaborare cu specialiști cercetători științifici, etnologi și teoreticieni de artă.

Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României, vol. IV, Portul.

De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor.

Sunt prezentate etimologia cuvântului altiță, diversitatea regională a elementului, cu menționarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităților de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice și a cromaticii.

Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămășii cu altiță, funcției sale comunicaționale, stării actuale a elementului, precum și cadrului general de protejare, conservare și salvgardare a acestuia, cu măsurile generale și punctuale.

Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele și cromatica s-a făcut spațial și temporal. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămășii cu altiță au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei și au oferit detalii semnificative cu privire la existența vie a elementului.

Documentul semnalează continuitatea artei cămășii cu altiță pe teritoriul României și în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune și apartenență. Totodată, în dosar sunt menționate măsuri și strategii de conservare, protejare și salvgardare a elementului, precum și riscuri în legătură cu elementul și practicanții.

Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.

Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naționale de experți din România și Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de către Ministerul Culturii din România. Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experți, profesori ai Facultății de Litere a Universității București, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, al Academiei Române, dar și cercetători și muzeografi ai Muzeului Național al Țăranului Român, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu și Muzeul de Etnografie Brașov.

Candidatură refuzată (2012) – Ziua Sfântului Gheorghe/ Hederllez (Turcia, Republica Moldova, România, Croația, Muntenegru, Bosnia și Hețegovina, Serbia și Macedonia de Nord)

În 2012, Republica Moldova a fost invitată de Turcia să participe la elaborarea unui dosar multinaţional, pentru a înscrie Sărbătoarea primăverii Ziua Sf. Gheorghe/ Hederllez, în comun cu alte ţări din Balcani, pentru Lista Reprezentativă a Convenţiei din 2003. Pregătirea schiţei preliminare a formularului de nominalizare a Sărbătoarii primăverii Ziua Sf. Gheorghe/ Hederllez (ICH-02 elaborat de UNESCO).

În 2014, s-a decis că dosarul este incomplet, iar țările au fost invitate să redepună dosarul în următorul ciclu. Abia în 2017, Hederllez a fost inclus în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, însă dosarul fusese depus doar de Turcia și Macedonia de Nord.

Hıdrellez sau Ziua Sfântului Gheorghe este sărbătorită pe 6 mai sau 23 aprilie pentru a marca retrezirea naturii. Figurile lui Hıdır, İlyas și Sfântul Gheorghe sunt considerate ca protectori ai naturii și apei și ca ajutoare ai familiilor și comunităților. În fiecare localitate se desfășoară diferite ceremonii și ritualuri legate de natură pentru a promova bunăstarea, fertilitatea și prosperitatea și pentru a proteja animalele și culturile pentru anul următor.

Ele oferă un sentiment de identitate și apartenență la familii, comunități locale mai largi și naționalități. Coacerea pâinii rituale, mulsul ritualic, sărbătorile comune, împrăștierea apei pe câmpuri, procesiunile cu măști vegetale de carnaval, băile rituale, purtarea ramurilor verzi de salcie, aprinderea focului, realizarea de ghirlande și dansul și cântatul ritual fac parte din festivitățile din diferite țări.

Cunoștințele și aptitudinile sunt transmise activ de la o generație la alta, prin implicarea membrilor familiei, grupurilor sau comunităților, care au roluri distincte în transmitere precum organizarea de competiții sportive, cântatul cântecelor, gătitul meselor speciale și sacrificarea animalelor, în funcție de specificul local.