(foto) Cunoașteți povestea Mariei Cojocaru, dublă câștigătoare UPSHIFT: „Mi-am găsit refugiul în artă”

interviu

Maria Cojocaru este originară din orașul Sângerei, are 17 ani și este dublă câștigătoare a programului UPSHIFT. Este pasionată de pictură, de lucrări handmade și de matematică. De curând, tânăra a câștigat un proiect în valoare de aproximativ 25 000 de lei, prin intermediul căruia își dorește să contribuie la creșterea nivelului de încredere în sine a tinerilor prin intermediul artei.

Maria este elevă în clasa a XII-a și recunoaște că de mic copil a fost interesată de artă. „Din clasa întâi, părinții m-au lăsat singură să decid unde vreau să merg după ore și în timpul liber. Astfel, m-am pomenit printre listele elevilor înregistrați la dans sportiv, la dans popular, la chitară, la croșetare, la qualing și la șah. Am încercat foarte multe cercuri de creație în clasele I-IV, dar am rămas fidelă artei plastice. În 2017 am absolvit școala de arte «Mihai Dolgan» din localitate”, povestește Maria.

Dublă câștigătoare UPSHIFT

Prima dată, Maria a devenit câștigătoare UPSHIFT în anul 2020. Atunci a obținut un grant în valoare de 25 000 de lei, care au fost utilizați pentru organizarea unui curs de pictură pe textile și activități cu copiii din cadrul unui centru de plasament din raionul Sângerei. La ediția de primăvară din acest an a programului UPSHIFT, tânăra și-a propus să implementeze un proiect care va veni în sprijinul tinerilor atât din Republica Moldova, cât și pentru tinerii refugiați ucraineni. „În cadrul proiectului, timp de aproximativ opt-10 lecții, îmi doresc să predau un curs despre unul dintre stilurile de bază ale picturii pe textile – stilul GRAFIC –, iar în următorii doi ani – să lansez un ghid mai amplu care va cuprinde minimum cinci stiluri ale picturii pe textile”, a explicat tânăra. Cursul în cadrul proiectului 4TEEN Artists va fi gratuit și accesibil pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 ani din raionul Sângerei. Ghidul ce se va lansa peste doi ani va fi contra plată și va fi la dispoziția oricărei persoane din orice categorie de vârstă. „M-am inițiat în acest program fiind foarte fragilă și nesigură că aș putea face ceva. Totuși, aveam o mare dorință de a participa văzând rezultate frumoase la niște colegi care au participat la edițiile anterioare. Prima dată, mă încurajase să aplic la UPSHIFT directoarea Centrului de Tineret din Sângerei, Luchian Olesea, care știa despre pasiunea mea față de artă și despre capacitățile pe care le dețin, iar rezultatele mele vizibile de la primul câștig m-au motivat să încerc din nou și astfel m-am calificat în rândul câștigătorilor din ediția de primăvară a acestui an”, a concluzionat Maria. Tânăra spune că nu se va opri aici, ci va continua să profite de toate oportunitățile ce țin de pictură.

„Pictura a devenit voalieră pentru suflet”

Tânăra a început să picteze odată cu începerea cursurilor de la școala de arte. „Am început să pictez în 2012, când am început lecțiile la școala de arte și de atunci m-am legat mult de acest domeniu și mi-am găsit refugiul în artă. În viața mea, pictura a devenit voalieră pentru suflet”, relatează Maria. Vorbind despre pictură, a absolvit doar școala de arte din Sângerei, iar pictura pe textile a însușit-o din mai multe surse. De asemenea, tânăra nu exclude posibilitatea ca pictura pe textile să se transforme dintr-un hobby într-o afacere. „Pictura pe textile ar putea deveni o afacere dacă ar avea un venit stabil și puternic, însă nu prea am investit în publicitate până acum și asta mă cam stopează din activitate. În schimb, am reușit să câștig ambele granturi la UPSHIFT și astfel pot investi în acest domeniu”, a explicat Maria.

Vorbind despre alte pasiuni și domenii de interes din vizorul Mariei, am aflat că tânăra face și tatuaje. „Exact, fac și tatuaje, am și un cont de Instagram pentru ele, dar postez foarte rar și nu toate lucrările mele apar pe rețele”, a specificat Maria. Tânăra a început să practice această activitate în 2022, chiar dacă visa la asta încă de prin 2018-2019. „Eram la școală și obișnuiam să-mi desenez colegii pe mâini cu pixul și atunci unul dintre colegii mei mi-a spus că voi face tatuaje peste câțiva ani. Așa am început să mă gândesc la cuvintele lui și efectiv mă vedeam o tatuatoare în viitor, dar nu eram sigură dacă vreau să fac asta sau nu”, a explicat tânăra. Maria recunoaște că este un om spontan și din acest motiv nu este încă sigură de domeniul pe care îl va urma după liceu. „Cert este că eu nu voi fi standardul copilului ideal care va merge la medicină sau la drept. Acestea ar fi ultimele facultăți la care m-aș gândi să merg vreodată”, a spus la final Maria.

Autoarea: Alina Zibrițchi

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine