Copiii refugiați din Ucraina vor beneficia de asistență medicală gratuită. Cheltuielile vor fi acoperite de UNICEF

refugiati5
Foto:diez.md

Copiii refugiați din Ucraina au acces acum gratuit la servicii medicale incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală. Cheltuielile în acest sens vor fi acoperite de către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în baza unui acord semnat între cele două instituții.

Astfel, copiii refugiați, inclusiv cei 100 care s-au născut în țara noastră de la începutul războiului, vor beneficia gratuit de aceleași servicii medicale ca și copiii din Republica Moldova. Printre acestea se numără examenele profilactice, inclusiv monitorizarea dezvoltării copilului, servicii de asistență medicală primară, specializată de ambulatoriu și spitalicească. 

Acordul de parteneriat dintre UNICEF și CNAM prevede rambursarea, prin intermediul unui mecanism de suport bugetar cu destinație specială, a cheltuielilor legate de serviciile medicale prestate copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani refugiați din Ucraina.

„Copiii reprezintă o pondere mare din numărul refugiaților și ei au nevoie cel mai des de asistență medicală. Ne bucură faptul că au fost găsite soluții și create condiții ca, pe lângă asistența medicală de urgență, ei să poată beneficia gratuit de tot spectrul de servicii, la toate nivelurile de asistență medicală, în fiecare localitate”, a menționat directorul general al CNAM, Ion Dodon.  

„În curând războiul din Ucraina, care a făcut ca doi din trei copii să fie strămutați de lupte, va ajunge în cea de-a 100-a sa zi. Infrastructura civilă de care depind copiii continuă să fie deteriorată sau distrusă; aceasta include până acum cel puțin 256 de instituții medicale din Ucraina. Bineînțeles, accesul la servicii de sănătate este un drept universal al fiecărui copil, iar UNICEF asigură respectarea acestui drept tuturor copiilor, oriunde s-ar afla ei” a spus Maha Damaj, reprezentanta de Țară a Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii în Moldova. 

Bugetul estimat pentru asistența medicală destinată copiilor refugiați din Ucraina este de aproape 50 de milioane de lei, sumă care va putea fi ajustată de către UNICEF în funcție de numărul de beneficiari și serviciile oferite. 

Acordarea în mod gratuit copiilor refugiați a serviciilor acoperite de asigurarea medicală obligatorie și mecanismul de rambursare a acestor cheltuieli sunt prevăzute într-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine