Republica Moldova pentru prima dată participă în acest an la Olimpiada Internațională de Lingvistică. La aceasta s-au putut înscrie elevii claselor V-XII-a. După desfășurarea etapei naționale, 10 eleve au participat la cea de-a a doua etapă a olimpiadei, iar patru dintre aceste s-au calificat pentru următoarea etapă.
Pe site-ul oficial al olimpiadei a fost publicat topul celor 8 eleve din Moldova care au înregistrat cele mai bune rezultate. Conform organizatorilor naționali, primii patru elevi din clasament vor reprezenta Republica Moldova la etapa internațională.
Etapa internațională va avea loc în luna iulie în Isle of Man.
Olimpiada la nivel național
Olimpiada de Lingvistică din Republica Moldova este o competiție organizată de Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” și Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova și în parteneriat cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române.
Olimpiada este împărțită în trei secțiuni:
# secțiunea Exercițiu A (clasa 5-6);
# secțiunea Exercițiu B (clasa 7-8);
# secțiunea Performanță (clasa 9-12).
Pentru elevii participanți la secțiunile Exercițiu A și Exercițiu B a existat doar o singură etapă (națională). Aceștia au avut de rezolvat două problemele (secțiunea Exercițiu A), respectiv 3 probleme (secțiunea Exercițiu B), într-un interval de trei ore. Pentru ultima secțiune urmează și etapa internațională despre care am scris mai sus.
Vedeți cine sunt câștigătorii etapei naționale mai jos.
Câștigătorii secțiunii Exercițiu A (clasele V-VI-a)
Câștigătorii secțiunii Exercițiu B (clasele VII-VIII-a)
Câștigătoarele secțiunii Performanță (clasele IX-XII-a)
Despre olimpiadă
Conform organizatorilor naționali, această competiție are ca obiectiv general descoperirea și înțelegerea de către elevi a algoritmului lingvistic în baza căruia se dezvoltă competența de comunicare lingvistică, indiferent de idiom. Prin organizarea sa se urmărește totodată și menținerea interesului elevilor pentru problemele de lingvistică, precum și popularizarea acestui tip de competiție în rândul elevilor și al profesorilor.
Pentru a participa nu e necesar să ai cunoștințe anterioare despre lingvistică, ci să pui la încercare deducția și raționamentul logic. Problemele sunt bazate pe limbi, dar nu mereu. Punctele cheie de rezolvare a problemelor sunt, de obicei, aspecte obscure sau creative a unei limbi. Participanții nu trebuie să se bazeze pe învățatul pe de rost, ci să se adapteze pe moment și să elaboreze propriile reguli în timpul rezolvării. Altfel spus, avem de a face cu un puzzle al tiparelor (raționalizarea regulilor). Pentru ca să înțelegeți mai exact cum arată aceste probleme, vă lăsăm câteva exemple mai jos prezentate de organizatorii naționali.
*Fiecare problemă este urmată de rezolvarea acesteia.