O cifră record a audienților programului de studii de recalificare profesională în cadrul cursului „Ingineria sistemelor de alimentare cu gaze combustibile naturale”

9-9
Foto:UTM

Centrul Universitar de Formare Continuă al Universității Tehnice a Moldovei înregistrează rezultate notabile în promovarea studiilor de calificare/recalificare profesională. În anul universitar 2021-2022, cursurile din cadrul programului „Ingineria sistemelor de alimentare cu gaze combustibile naturale” (ISAGCN) au fost promovate de către 41 de cursanți din numărul total de 374 de specialiști din diverse ramuri ale economiei naționale, care au promovat studiile de calificare şi recalificare profesională în baza studiilor superioare în perioada anilor 2011-2022.

Potrivit conf. univ., dr. Vera GUȚUL, șefă Departament Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului, Facultatea Urbanism și Arhitectură, studiile se desfășoară în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, alternând prezența fizică în sălile de studii cu online-ul, din cauza pandemiei COVID-19, motiv pentru care toți cursanții au beneficiat de o adresă de e-mail corporativ. Majoritatea orelor au fost ținute pe platforma Microsoft Teams, cele de laborator – în aulele/laboratoarele UTM, iar frecvența s-a ridicat la 95 %. Predarea temeinică și interesul din partea auditoriului au făcut ca perioada de studii să treacă rapid, cursanții declarându-se mulțumiți de modul de organizarea și desfășurare a cursului de formare continuă.

Susținerea diplomelor de calificare suplimentară în gr. FC FUA/ISAGCN-20-01 a avut loc pe data de 25.09.2021 (președinte al comisiei: Mihail BARAGHIN, șef Serviciu control de producție, SRL Ialoveni Gaz, iar în gr. FC FUA/ISAGCN-20-02 – pe 29.01.2022, (președinte al comisiei: Pavel CARAMAN, șef Direcție supraveghere sisteme de alimentare cu gaze, Agenția pentru Supraveghere Tehnică); vicepreședinta comisiei de susţinere: Vera GUȚUL, șefă Departament Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului; membrii comisiei: Vitalie CANDU, șef proiect obiecte civile și industriale, SRL VisoliaM; Vasile LEU, director general interimar SA Termoelectrica; secretar: Tatiana COLOMIEȚ, asistentă universitară, Departamentul ACAGPM.

Prin absolvirea acestor cursuri, audienții și-au asigurat succesul în carieră, majoritatea lor activând în cadrul întreprinderilor de transport și distribuție a gazelor naturale, având experiență în sectorul gazelor naturale.

Inițiate acum aproximativ trei decenii, în 1994, de către conf. univ., dr. Tudor STRATAN, studiile de recalificare profesională/calificare suplimentară la programul ISAGCN se realizează în cadrul Departamentului Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului, Facultatea Urbanism și Arhitectură, sub egida Centrului Universitar de Formare Continuă al UTM. Admiterea se face în baza diplomei de studii superioare corespunzătoare domeniului tehnic sau unui alt domeniu general de studii. Studiile sunt prevăzute la zi, cu întreruperea parțială a muncii.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine