(foto) Faceți cunoștință cu actrița Valery Moon: „Pentru mine teatrul reprezintă trecutul, prezentul și viitorul”

Valeria (4)

Valery Moon este pseudonimul Valeriei Garțan, tânără actriță la teatrul „Eugene Ionesco” din capitală. Valeria este originară din satul Măgureanca, raionul Fălești și este îndrăgostită de teatru. Și-a făcut studiile liceale la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din comuna Scumpia, iar pentru studiile universitare a optat pentru Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice din Chișinău. Deși se vedea inițial în lumea cinematografiei, soarta a făcut ca Valeria să ajungă la teatru, unde a cunoscut adevăratul farmec al vieții.

# Despre pasiunea pentru teatru

Valery Moon are în palmares numeroase spectacole de teatru unde și-a demonstrat măiestria de actriță. Deși de mic copil se visa actriță de cinema, până la urmă, a decis că teatrul este mai apropiat sufletului ei. Ne-am propus să aflăm de unde vine această pasiune și, discutând cu Valeria, am aflat că a ales teatrul în urma unui imbold lăuntric. A fost o dorință asumată, reflectată și bine concepută. Încă de pe băncile școlii a decis ce profesie își va alege. Tânăra ne-a povestit că, în copilărie și adolescență, deseori stătea în fața oglinzii interpretând diferite monologuri. Tot din copilărie a început să scrie și versuri pentru diferite evenimente unde își prezenta creația proprie. „Dansam, cântam, discutam cu eroii de după ecranele televizorului. Când plecau părinții de acasă, toată casa devenea un spațiu tocmai perfect pentru parodierea scenelor din filme. Încă din copilărie eram implicată practic în fiecare eveniment cultural ce se desfășura în localitate”, își amintește Valeria.

Evident că, în copilărie, a mai fost interesată și de alte domenii de activitate, un exemplu în acest sens ar fi astronomia. Se vedea călătoare în spațiu și era interesată de ceea ce ascunde cerul dincolo de stele. „Dacă îți mai amintești de emisiunea Ring Star, să știi că eram obsedată de ideea că vreau să ajung acolo. În fiecare zi, scriam versuri pentru piesa ce trebuia să ajungă la emisiunea respectivă”, povestește Valeria. Astfel, Valery Moon este rezultatul dorințelor și aspirațiilor din copilărie ale Valeriei Garțan, cândva copil visător și, în prezent, actriță de teatru cu un potențial imens. Nu am ezitat să o întrebăm despre istoria din spatele pseudonimului pe care și l-a ales, însă, cu părere de rău, tânăra nu este încă pregătită să vorbească despre asta. „Istoria e creată în urma unei poezii. Poate peste ani voi putea răspunde mai detaliat la această întrebare, dacă unul dintre visurile mele se va împlini”, a declarat Valeria.

„A fi sau nu a fi, asta-i întrebarea”

Am întrebat-o pe Valeria cum este să fii actriță în Republica Moldova. Tânăra nu a dorit să intre în detalii, însă a răspuns cu celebrul citat al unei scene din piesa de teatru „Hamlet” de William Shakespeare: „A fi sau nu a fi, asta-i întrebarea”, explicând că dacă ți-a fost sortit să fii actor, atunci ești, indiferent de origine, etnie sau țara în care activezi. Tânăra actriță le este profund recunoscătoare mentorilor care au avut un aport considerabil la formarea sa. „Am fost studentă la clasa domnului Emil Gaju, pedagog Anatol Durbală. Le sunt îndatorată, căci tot ce cunosc și posed este în mare parte doar lor. Sper să nu-i dezamăgesc și să ajung o profesionistă desăvârșită în domeniu. Sunt însă și mulți alți pedagogi care au contribuit la formarea mea. Le mulțumesc pentru timpul, răbdarea, încrederea și neuronii investiți în mine”, ne spune Valeria. Am aflat că, deși este actriță de teatru, Valery Moon a reușit să capete experiență și în lumea cinematografică. Una dintre aceste experiențe este filmul „Verde de Briliant”, regizor – Cristian Oloi, iar o altă experiență este filmul „Din inima Moldovei” regizat de Ion Usatîi, însă prezentarea acestui film încă nu a avut loc. Am fost curioși să aflăm dacă mai există șanse să o vedem pe Valeria și în alte filme, iar tânăra ne-a explicat că totul este în funcție de finanțe. „Ce ține de șanse, sunt oricând. E vorba doar de timp, noroc, talent, curaj, entuziasm și… bani. Dacă vor fi bani și filme se vor face, iar dacă se vor face filme, va fi nevoie de actori. Și dacă va fi nevoie de actori, vor apărea și șanse”, relatează Valeria. În prezent, tânăra actriță profită din plin de activitatea de la teatru care a devenit locul unde a cunoscut adevăratul farmec al vieții. „Pentru mine teatrul reprezintă trecutul, prezentul și viitorul”, a spus Valeria.

# Despre rolurile interpretate

De la începutul carierei de actriță și până în prezent, Valeria a interpretat mai multe roluri care au reușit să o responsabilizeze și mai mult. Tânăra își compară primele rolurile cu maternitatea. „Am devenit «mamă» și sunt responsabilă de viitorul copiilor mei, adică al rolurilor pe care le-am interpretat”, recunoaște Valeria care spune că și-a îndrăgit fiecare rol pe care l-a interpretat, iar pentru a ne convinge de asta, tânăra ne invită la teatru „pentru că, în așa caz, orice povestire devine inutilă”. Deși nu are un rol preferat dintre cele jucate, Valeria ne-a spus că există un personaj care a fost și este o provocare pentru ea. Este vorba despre rolul personajului Lucy din spectacolul „Fiți sănătos, Domnule”, regie – Petru Vutcărău. Chiar dacă este actriță de teatru și este obișnuită să strălucească pe scenă, uneori, Valeria devine și spectatoare. Astfel, spectacolul „O istorie foarte simplă”, regie – Petru Vutcărău, care se joacă la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, este preferatul tinerei. Tot acest spectacol și-a pus amprenta în anii de academie asupra deciziei și dorinței Valeriei de a activa și de a face parte din trupa TEI, iar pentru a nu neglija lumea cinematografică, Valeria a recomandat filmul animat Soul, anul 2020.

Valery Moon este dovada clară că a fi actor de teatru este mai mult decât o meserie; este un destin. Actorii teatrelor din Republica Moldova perpetuează valorile general umane eterne, pătrund cu ajutorul întregului inventar actoricesc în tainele sufletului uman redându-i zbuciumul și aspirațiile.

Autoare: Alina Zibrițchi

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine