(hartă) ANSA anunță că a fost depistat un caz de pestă porcină africană la mistreți pe teritoriul Republicii Moldova

mistreți
Foto:depositphotos.com

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), informează despre identificarea unui caz de pestă porcină africană la mistreți pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit ANSA, pe 15 februarie curent, a fost confirmat prezența virusului pestei porcine africane în probele recoltate la mistreţi găsiţi morţi (patru mistreţi), în extravilanul localităţii Cotiujeni, raionul Briceni, în proximitatea exploatației de porcine, care a fost afectată de pesta porcină africană pe 31 decembrie.

Sursă: ANSA

„Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Edineţ (cu raza de acoperire a raionului Briceni) a demarat ancheta epidemiologică şi întreprinde măsuri de combatere și eradicare a acestui focar, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1368 din 19.12.2016 cu privire la aprobarea unor norme sanitar-veterinare, Hotărârii Guvernului nr. 1374 din 20.12.2016 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind stabilirea măsurilor generale de combatere a unor boli la animale şi măsurilor specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului și a Dispoziţiei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 1 din 21.09.2018 cu privire la măsurile de profilaxie, combatere și eradicare a pestei porcine africane. În jurul focarului a fost definită zona infectată de virusul pestei porcine africane înregistrate la mistreți şi arealul localităților din această zonă”, se arată în comunicatul ANSA.

ANSA menționează că actualmente se efectuează catagrafia porcilor domestici, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, controlul mișcării porcinelor și produselor alimentare din carne de porc pe teritoriul Republica Moldova, screening-ul porcilor domestici din focar.

Boala se răspândește prin:
# contactul porcului infectat cu cel sănătos;
# hrănirea porcilor cu deșeuri alimentare contaminate;
# căpușe infectate;
# contactul cu oamenii care poartă haine sau încălțăminte contaminate;
# contact cu materiale contaminate sau cadavre de animale;
# gunoi de grajd infectat;
# mijloace de transport.

Măsuri preventive:
# nu alimentați porcii cu deșeuri;
# evitați întreținerea porcilor la pășune;
# preveniți contactul direct cu mistreții;
# de fiecare dată când ieșiți din gospodărie schimbați hainele și încălțămintea folosită în timpul întreținerii porcinelor;
# persoanele care au avut contact cu mistreții trebuie să spele și dezinfecteze îmbrăcămintea și încălțămintea;
# contactați imediat medicul veterinar dacă porcii au simptome de boală;
# plasați bariere de dezinfecție la intrare și ieșire în exploatația de porcine.

Cum să recunoașteți pesta porcină africană:
# moartea subită a unui sau mai mulţi porci;
# pierderea apetitului;
# apatie;
# febră ridicată până la 42°C;
# înroşirea pielii (în special pe urechi, nas, coadă, picioare, stomac şi părţile laterale ale corpului);
# diaree sanguinolentă;
# avort;
# împleticire în deplasare;
# dificultăţi de respiraţie;
# vomitări.

Important:
# se îmbolnăvesc toate categoriile de porci!
# mor toate animalele îmbolnăvite;
# nu există tratament şi vaccinuri;
# virusul pestei porcine africane nu prezintă pericol pentru oameni şi alte specii de animale.

Ultimul caz de PPA în Republica Moldova a fost înregistrat pe data de 31 decembrie 2021 în localitatea Cotiujeni, raionul Briceni, care a fost eradicat cu succes, restricţiile urmând a fi ridicate pe data de 15 februarie 2022. La fel, pe tot parcursul anului 2021 şi în luna ianuarie 2022 în ţările din regiune au fost înregistrate mai multe cazuri de PPA la porci domestici şi mistreţi.

Sursă foto: depositphotos.com.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine