Din 1 februarie, certificatele COVID nu vor mai fi valabile pentru călătorii în UE, dacă au trecut nouă luni de la vaccinare

main
Foto:The economics time

Comisia Europeană reamintește începând cu 1 februarie, certificatele COVID nu mai sunt valabile pentru călătorii internaționale în interiorul UE, dacă au trecut nouă luni de la schema inițială de vaccinare.

„Începând cu 1 februarie, vor fi aplicate noi reguli privind perioada de valabilitate de 270 de zile a certificatelor digitale de vaccinare folosite pentru a călători în UE. Statele membre trebuie să accepte certificate COVID emise de mai puțin de nouă luni de la schema inițială de vaccinare”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

În cazul unei scheme de vaccinare în două doze, certificatul care permite călătoriile în interiorul UE va expira după nouă luni de la administrarea celei de-a doua doze, sau în cazul vaccinului Johnson & Johnson, la nouă luni după administrarea dozei unice, scrie biziday.ro.

Un oficial UE a precizat luna trecută că validitatea certificatului de călătorie va fi extinsă doar după administrarea dozei booster, însă fără o limită de timp deocamdată, deoarece în acest moment nu există destule informații despre durata protecției oferite de o a treia doză.

În ceea ce privește România, secretarul de stat Raed Arafat a declarat astăzi că, în curând, și autoritățile române vor adopta un act normativ pentru stabilirea perioadei de valabilitate a certificatului COVID, urmând ca doar persoanele care primesc și doza booster să își poată prelungi valabilitatea certificatului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine