Magia sărbătorilor de iarnă reușește să ne surprindă an de an. Globulețe, betele, sclipici, brad, multe cadouri și oameni dragi alături. Toate astea fac sărbătorile de iarnă să fie memorabile. Și, în pofida faptului că ne-am obișnuit cu atmosfera sărbătorilor de iarnă și știm cum ar trebui să fie de fapt, vă propunem pentru citire câteva fragmente din literatura universală care descriu evenimentele din perioada sărbătorilor din mai multe perspective.
# „Emma” de Jane Austen
„– Cred că va ninge destul de mult, zise John Knightley.
– Vreme de Crăciun, observă domnul Elton. Foarte potrivită, și norocul nostru că n-a început de ieri, ca să pierdem petrecerea de azi. Era foarte posibil, pentru că domnul Woodhouse nu s-ar fi încumetat să iasă dacă era zăpadă, dar acum nu mai are nici o importanță. E sezonul cel mai potrivit pentru întâlniri între prieteni. De Crăciun, toată lumea își invită prietenii și nimeni nu dă atenție vremii, cât ar fi de rece. Odată, m-am înzăpezit în casa unui prieten o săptămână. Nu cred că există ceva mai plăcut pe lume. M-am dus numai pentru o seară și am putut pleca numai după exact o săptămână.
Domnul John Knightley nu părea să fi înțeles plăcerea și spuse cu răceală:
Nu-mi doresc să mă înzăpezesc o săptămână la Randalls.
Altădată, Emma ar fi fost amuzată, dar acum era mult prea surprinsă de buna dispoziție a domnului Elton, pentru a mai simți altceva. Harriet părea a fi fost cu totul uitată în așteptarea unei petreceri plăcute.”
# „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens
„Nici că se mai pomenise o asemenea gâscă. Bob spuse că el nu poate să creadă că a existat vreodată o gâscă așa de bine preparată. Frăgezimea și aroma ei, mărimea ei la un preț atât de mic erau subiecte de admirație unanimă. Lungită cu sos de mere și piure de cartofi, a fost o masă îndestulătoare pentru întreaga familie, într-adevăr, după cum spuse foarte încântată doamna Cratchit – trăgând cu ochiul spre o fărâmiță de os din farfurie, până la urmă nici măcar n-o mâncaseră pe toată! Și totuși, toți se săturaseră, îndeosebi cei mai mici Cratchiţi, care erau mânjiți până la sprâncene cu sos de salvie și ceapă. Dar, după ce domnișoara Belinda schimbă farfuriile, doamna Cratchit ieși singură din odaie prea nervoasă ca să suporte martori, ca să scoată budinca din cuptor și s-o aducă la masă.
Dacă nu era suficient de coaptă? Dacă se va sfărâma când o va scoate? Dacă se furișase cineva în curte, căţărându-se peste zid, și o furase, în timp ce ei se bucurau de gâscă, presupunere care îi făcu pe cei doi Cratchiţi mititei să pălească. Se presupuneau tot felul de grozăvii.
Ura! Ce de aburi! Budinca fu scoasă din cuptor. Mirosea ca în ziua de spălat rufe, de la cârpa de deasupra. Un miros ca de la birtul și patiseria de-alături, dar și de la spălătoria învecinată! Asta era budinca! Peste jumătate de minut, doamna Cratchit intră îmbujorată, dar zâmbind mândră cu budinca, tare și vârtoasă ca o ghiulea de tun pestriţă.”
# „Micuțele doamne” de Louisa May Alcott
„Afară ningea liniştit, iar cele patru surori March stăteau în casa lor din provincia Noua Anglie şi se încălzeau în jurul căminului, în salonul confortabil şi primitor.
– Crăciunul nu va fi la fel fără cadouri, murmură Jo, stând întinsă pe covor. Jo împlinise 15 ani. Meg, sora sa mai mare, oftă uitându‑se la rochia ei veche.
– Nu e deloc plăcut să fii sărac.
– Nu e corect ca unele fete să aibă atât de multe lucruri drăguţe, iar altele să n‑aibă deloc, suspină şi Amy care, la cei 12 ani ai săi, era cea mai tânără dintre toate.
– Dar avem nişte părinţi care ne iubesc foarte mult şi, în plus, întotdeauna ne vom avea una pe cealaltă, spuse bucuroasă, din colţul în care se cuibărise, Beth, care avea 13 ani. Cuvintele ei parcă le înveseliseră pe toate.
– Tata e plecat de foarte mult timp şi nici măcar nu ştim când se va întoarce, zise Jo.
– Va fi o iarnă grea pentru toată lumea, adăugă Meg. Nu se cuvine să dăm banii pe cadouri în timp ce atâţia oameni suferă din cauza războiului. Şi noi ar trebui să facem sacrificii! Dar, spunând aceste cuvinte pline de bunătate, Meg tânjea totuşi în sinea ei după darurile frumoase de Crăciun.
– Avem doar câte un dolar de cheltuit şi mă tem că suma aceasta nu le va fi de prea mare ajutor soldaţilor, spuse Jo. Era şoarecele de bibliotecă al familiei şi voia să‑şi cumpere un nou roman. Beth ar fi vrut nişte partituri, iar Amy visa la un set de creioane colorate cu care să deseneze.
– Mama nu s‑ar supăra dacă am cheltui banii după pofta inimii şi ne‑am simţi şi noi bine. Pentru că muncim din greu în restul anului, continuă Jo.
Bătăile orologiului anunţară ora 18. Beth aduse repede o pereche de papuci de‑ai mamei şi‑i puse lângă foc să se încălzească. Jo observă cât de vechi şi de ponosiţi erau şi se gândi imediat:
– Haideţi să‑i cumpărăm lui Marmee o pereche nouă de papuci!”
# „Anne de la Green Gables” de L.M. Montgomery
„Crăciun fericit, Marilla! Crăciun fericit, Matthew! Nu-i așa că e un Crăciun minunat? Sunt atât de fericită că totul e alb! Parcă altfel n-ar fi semănat a Crăciun, nu-i așa? Nu-mi place când e prea multă verdeață de Crăciun. De fapt, nici nu e prea mult verde, sunt doar nuanțe urâte de maro și de gri. De ce spun oamenii că asta e verdeață? Vai, vai, Matthew, asta e pentru mine? Oh, Matthew!
Matthew despachetă sfios rochia din ambalajul de hârtie și i-o întinse Annei, sub privirea dezaprobatoare a Marillei, care se prefăcea că umple cu sârguință ceainicul, deși privea cu colțul ochiului toată scena, având un aer destul de interesat.
Anne luă rochia și o privi cu o tăcere plină de solemnitate. Cât era de drăguță – dintr-o stofă moale cu o patină aurie, ce cădea în volane și încrețituri grațioase, talia croită după ultima modă, iar la gât avea un volănaș de dantelă subțire. Mânecile însă – mânecile erau încoronarea rochiei! Manșete lungi până la coate și, mai sus, mâneci bufante împărțite de două șiruri de fundițe de mătase maro
– E un cadou de Crăciun pentru tine, Anne, zise Matthew cu timiditate.”
# „Marile speranțe” de Charles Dickens
„«Doamnă Joe» – spuse unchiul Pumblechook, un om de vârstă mijlocie, încet și care respiră greu, cu gura ca de pește, ochi holbați și lipsiți de viață și cu un păr de culoarea nisipului ce stătea țepos în vârful capului, astfel că arăta ca și cum cineva ar fi încercat să-l strângă de gât și tocmai ce și-a venit în fire – «v-am adus o sticlă de vin sherry și una de vin de Porto.»
De fiecare Crăciun îşi făcea apariţia cu exact aceleaşi cuvinte, pe care le rostea ca şi cum ar fi spus o mare noutate, şi cu două sticle pe care le purta ca pe două greutăţi. De fiecare Crăciun, doamna Joe îi răspundea, cum îi răspundea şi acum: «O, un-chiu-le Pum-ble-chook! Ce drăguţ!». Și de fiecare Crăciun el răspundea, cum răspundea şi acum «Este nimic altceva decât ceea ce meritați. Sunteţi sănătoşi cu toţii? Şi ce mai face flecuşteţul?». Ăla eram eu.
În asemenea împrejurări, luam masa în bucătărie, iar nucile, portocalele şi merele le mâncam în salonaş.”
Autoare: Alina Zibrițchi
Sursă foto: despositphotos.com
