Peste 1 700 de deținuți vor fi eliberați înainte de termen. Amnistierea lor va costa bugetul statului 9,5 milioane de lei

închisoare
Foto:depositphotos.com

1 717 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care sunt pasibili liberării imediate, iar la 1 650 de condamnați ar putea fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului. Această decizie vine în contextul aniversării a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Menționăm că, la eliberarea din locul de detenție, persoanele vor primi o indemnizație unică în valoare de 75 la sută din salariul mediu pe economie, care, în acest an, este de 7 953 lei,  iar în cazul eliberării repetate condamnatului i se achită indemnizația unică in mărime de 2 088 de lei. Astfel, implementarea acestui proiect de lege prevede cheltuieli în sumă de 9 514 612 lei.

Procesul penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea de judecare referitor la infracțiunea săvârșită până la adoptarea prezentei legi pentru care Codul penal prevede în calitate de pedeapsă principală maximă o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoare pe un termen de nouă ani.

Se absolvă de executarea pedepsei persoanele care au fost condamnate cu amânarea executării pedepsei conform art. 96 din Codul penal (femei gravide şi persoane care au copii în vârstă de până la opt ani).

Se absolvă de executarea pedepsei femeile care până la intrarea în vigoare a prezentei legi au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la șapte ani inclusiv, au copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești.

Se absolvă de executarea pedepsei femeile care până la intrarea în vigoare a prezentei legi au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la nouă ani inclusiv, au trei și mai mulți copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești.

Se absolvă de executarea pedepsei stabilite persoanele condamnate la pedeapsa cu închisoarea, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru săvârșirea infracțiunii din imprudență, dacă fapta nu a cauzat decesul victimei.

Persoanele condamnate, care execută pedeapsa și sunt plasate într-o comunitate terapeutică sau care sunt supuse tratamentului împotriva alcoolismului, narcomaniei, toxicomaniei sau unei boli venerice, se amnistiază în condițiile prezentei legi după finalizarea tratamentului.

Se absolvă de pedeapsă complementară, cu excepția pedepsei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate și privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept, persoana în privința căreia se aplică prevederile art. 2–5 și 8.

În cazul în care persoana condamnată de instanța de judecată a Republicii Moldova execută pedeapsa pe teritoriul unui alt stat (statul executării hotărârii), Ministerul Justiției, conform prevederilor tratatului internațional la care Republica Moldova este parte, asigură informarea organului competent din statul executării hotărârii despre adoptarea actului de amnistie și solicită acestuia materialele necesare soluționării aplicării amnistiei. În temeiul materialelor obținute, Administrația Națională a Penitenciarelor înaintează instanței de judecată competente un demers în care îi solicită să se pronunțe asupra aplicării sau neaplicării actului de amnistie. Ministerul Justiției asigură informarea organului competent din statul executării hotărârii despre decizia pronunțată de instanța de judecată.

În cazul în care persoana condamnată de instanța de judecată a unui alt stat (statul pronunțării hotărârii) execută pedeapsa în Republica Moldova și a fost absolvită în tot sau în parte de pedeapsă în temeiul prezentei legi, Ministerul Justiției asigură informarea organului competent din statul pronunțării hotărârii despre acest fapt în conformitate cu tratatul internațional la care Republica Moldova este parte.

Prevederile menționate nu se răsfrâng asupra următoarelor categorii de persoane:
# condamnate la detenție pe viață și care nu au a executat cel puțin 25 de ani de închisoare sau a cărei pedeapsă capitală a fost comutată în pedeapsă cu închisoarea sau în pedeapsa detenției pe viață;
# învinuite, inculpate sau condamnate pentru săvârșirea, cu intenție, a unei infracțiuni în locurile de detenție;
# învinuite, inculpate sau condamnate pentru o infracțiune săvârșită cu intenție și absolvită anterior în tot sau în parte, în baza actului de grațiere sau de amnistie, de pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei alte infracțiuni;
# condamnate care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, a fost declarată, în condițiile legislației, violator al regimului de detenție; precum și condamnatului față de care este aplicată sancțiunea disciplinară de transferare a condamnatului;
# în privința căreia a fost înlăturată anterior răspunderea penală, de trei sau mai multe ori, în temeiul împăcării părților.

Fotocredit: depositphotos.com

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine