Doi angajați ai fostei companii de stat Air Moldova sunt trimiși în judecată. Ar fi prejudiciat întreprinderea cu 1 milion de lei

aeroportul-international-chisinau-isi-reia-activitatea-incepand-cu-15-iunieiata-regulile-impuse-pasagerilor-152009-1592049023
Foto:Foto: airmoldova.md

Procuratura Anticorupție anunță despre încheierea urmăririi penale în privința a două persoane publice din cadrul organelor de conducere a fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”. Acestea sunt acuzate de abuz de putere în procesul gestionării bunurilor și resurselor financiare a întreprinderii.

Dosarele penale sunt transmise în instanța de judecată. Persoanele sunt învinuite de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) lit. b/1) din Codul penal (abuzul de putere sau abuzul de serviciu), manifestată prin aceea că în cadrul exercitării obligațiunilor funcționale, abuzând de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare, contrar prevederilor legale, urmărind scopul tăinuirii situației financiare a întreprinderii, au periclitat activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul (obligatoriu a fi efectuat anual), prin neprezentarea la timp și în volum deplin a informației necesare, fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la 31.12.2014, 31.12.2015, 31.12.2016 și inerent, la prezentarea Consiliului de administrație, a raportului auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului.

Potrivit ZdG, este vorba despre Iulian Scorpan și Victor Sula. În acest sens, aceștia ar fi cauzat un prejudiciu material în sumă de 1 044 325 de lei inclusiv TVA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine