Pe 25 august, Sheriff Tiraspol s-a calificat pentru prima oară în istorie în grupele Ligii Campionilor UEFA. În același timp, Sheriff este singura echipă reprezentantă a campionatului moldovenesc la fotbal care a reușit această performanță. În acest articol, echipa #diez trece în revistă toate evenimentele care s-au produs în această toamnă în fotbalul european cu implicarea echipei din Tiraspol.
Sheriff, pe locul 64 în clasamentul UEFA
În luna august, Sheriff ocupa poziția a 93-a în clasamentul UEFA, iar în prezent, aceasta se poziționează pe locul 64 lăsând în spate așa echipe ca Spartak Moscova, VfL Wolfsburg, West Ham United, Real Sociedad de Fútbol și altele.
Cât costă lotul echipei Sheriff Tiraspol?
În aceste trei luni, valoarea totală a lotului echipei s-a majorat cu circa 8 milioane de euro.
Potrivit transfermarkt.com, Sheriff Tiraspol valorează circa 21,2 milioane de euro (în luna august valora 13 milioane de euro), iar cei mai scumpi jucători din lot sunt fundașul Cristiano (2 milioane de euro) și portarul Georgios Athanasiadis (1,5 milioane de euro).
Cronologia meciurilor și a aprecierilor
Debutul lui Sheriff Tiraspol în Liga Campionilor a avut loc pe 15 septembrie împotriva lui Șahtar Donțețk la Tiraspol. Acel meci a fost câștigat cu scorul de 2-0. Sheriff a deschis scorul în minutul 16 prin Adama Traoré, iar în minutul 62, Momo Yansané, din pasa lui Cristiano, a făcut 2-0.
După acest meci, doi jucători ai actualei campioane a Moldovei au fost incluși în echipa săptămânii a primei etape a fazei grupelor Ligii Campionilor UEFA.
Cei de la UEFA l-au inclus pe Cristiano da Silva, jucătorul de la Sheriff Tiraspol, printre 11 cei mai buni jucători al acelui tur. Cristiano a fost declarat și cel mai bun jucător în meciul dintre FC Sheriff Tiraspol și FC Șahtar Donețk.
Totodată, în versiunea portalului SofaScore, în top 11 jucători ai acestei săptămâni au fost incluși doi fotbaliști de la Sheriff. Și anume: Cristiano da Silva cu 9,1 punte (al doilea cel mai mare punctaj) și Gustavo Dulanto – 8 puncte.
Golul lui Traoré în poarta lui Șahtar a fost desemnat cel mai frumos gol al săptămânii.
Pe 28 septembrie, Sheriff a învins Real Madrid pe stadionul Santiago Bernabéu cu scorul de 2 la 1. Abia după acel meci, despre tiraspoleni a început să vorbească întreaga Europă.
În minutul 25, a marcat Jasurbek Yakhshiboev.
În minutul 89, golul victoriei l-a marcat Sébastien Thill.
După acest meci, pe rețelele sociale au început să curgă șiroae de meme-uri.
Real Madrid 1 Sheriff 2 pic.twitter.com/fLk00xR4j1
— marselle (@yesnocse) September 28, 2021
Sheriff official account on IG… pic.twitter.com/mfzLiAUcHa
— Madrid Xtra. (@MadridXtra) September 28, 2021
Arrested by the Sheriff!
Well played MD, well played. pic.twitter.com/Qx3nAsVnZf
— total Barça (@totalBarca) September 28, 2021
#RealMadridSheriff #UCL
This goalkeeper for Sheriff… pic.twitter.com/g8nte8hHMk— Jay (@0_0jayyyy) September 29, 2021
Sheriff champagne ? pic.twitter.com/6umpY7r6mM
— SANGUINETTA ? (@SANGUINETT1) September 28, 2021
“Your reminder that Sheriff were *literally* created by two former KGB agents lol.” https://t.co/hLpd6CYQpt pic.twitter.com/HiaVCmvXUC
— Lewis (@Lewis23890) September 28, 2021
Real Madrid VS Sheriff Summoned in a single pic??.
Rts are appreciated✅#ChampionsLeague #RealMadrid #RealMadridSheriff #Sheriff #SheriffTiraspol pic.twitter.com/QCjCBX6H7S
— Messi~Fan ??? (@darusuf13) September 29, 2021
Matchday 2 Champios League
Real Madrid vs Sheriff Tiraspol@FotclubSheriff?#ChampionsLeague #Sheriff #RealMadridSheriff pic.twitter.com/XM4RjH8wZS— Football Video (@FootballVideoid) September 28, 2021
Sheriff’s goalkeeper vs #RealMadrid ? pic.twitter.com/YcDWoagab7
— Lee (@aloro_lee) September 28, 2021
Real Madrid – FC Sheriff#RealMadridSheriff #RealMadrid #sheriff https://t.co/b1qRFosqaL pic.twitter.com/hIBtaSy92Q
— Egor Rakov (@RakovEV) September 29, 2021
Some of the club watching #RealMadrid lose to #Sheriff today pic.twitter.com/aMuYlXMubF
— Rocky D Antonio ?? (@M4TigerMan) September 28, 2021
When Sheriff Tiraspol were formed in 1997, Real Madrid had already won…
?? 27 La Liga titles
? 6 European Cups
? 17 Copas del ReyShock of the Season pic.twitter.com/WQGbTgswYb
— Loftus-Cheek Remontada (@AcretionDisc) September 28, 2021
The Sheriff goalkeeper pic.twitter.com/AcdYN0qC5W
— ? (@altuchiha) September 29, 2021
FC Sheriff goalkeeper vs Real Madrid pic.twitter.com/wgQUy5l2VC
— AV ? (@benzuszn) September 28, 2021
Sheriff’s goalkeeper against Real Madrid pic.twitter.com/g1M22MVS2D
— Joy (@RealMadrid_Joy) September 28, 2021
This sheriff goalkeeper wants to be signed
— Karim (@rodrygolazo) September 28, 2021
Sheriff Tiraspol when they seen this pic.twitter.com/4yEPw403iW
— Natural (@CTNatural) September 28, 2021
Yuriy Vernydub with Sheriff on tour… #Sheriff #footballmeme pic.twitter.com/sYFUsJuLle
— Taras Kobets (@Iamentertainer) September 29, 2021
Just Like & Retweet to scare Real Madrid fans????#RMASHE #RMASHF #Sheriff pic.twitter.com/3oCCUHW2kK
— Desi Ronald Average Koeman➐ (@DesiHonestCule) September 28, 2021
Getting Sheriff in Playing Sheriff
Group Stage pic.twitter.com/IqjeQ6j093— S. (@shubh_7607) September 28, 2021
Real Madrid vs Sheriff highlights pic.twitter.com/5iBCmmE6m8
— ODDSbible (@ODDSbible) September 28, 2021
FC Sheriff Tiraspol is top of the group after 2 games? pic.twitter.com/Htn7bmfgMv
— Football Trolls (@FootballlTrolls) September 28, 2021
Tremeram pro gigante Sheriff pic.twitter.com/VgrOJVBi0S
— desimpedidos (@desimpedidos) September 28, 2021
Real Madrid vs Sheriff highlightspic.twitter.com/CCwu0SjMjf
— Troll Football (@TrollFootball) September 28, 2021
EL SHERIFF LE VA GANANDO AL REAL MADRID WLFJWOSKSK pic.twitter.com/kF8bL1qnu7
— anaclaudia (@anaclaudiaat) September 28, 2021
sheriff tiraspol goal to beat Real Madrid in the 90th minute.
Simply amazing, the magic of the Champions League. WHAT A PERFECT SHOW??#ChampionsLeague @ChampionsLeague #SheriffTiraspol ⚫️⚪️? pic.twitter.com/igf9IfBuev— David Shai Asheri (@AsheriShai) September 29, 2021
Și presa internațională a început să scrie despre Sheriff.
The Guardian
„Sheriff Tiraspol a obținut o victorie remarcabilă cu 2-1 în deplasare împotriva echipei Real Madrid în Liga Campionilor, obținând o victorie șocantă datorită unui senzațional gol în minutul 89 al lui Sébastien Thill. Real a dominat jocul în ambele reprize, dar a avut nevoie de un penalty pentru a egala scorul.”
Sky Sports
Sheriff Tiraspol a învins deținătoarea a 13 trofee Champions League.
„Sheriff Tiraspol a produs un mare șoc după ce a câștigat cu 2-1 Real Madrid, deținătoarea a 13 trofee Champions League. Victoria a fost obținută în urma golului marcat în minutul 89 de Sébastien Thill.”
USA Today
Echipa din Moldova a învins Real Madrid.
„În mod normal, gigantul din La Liga ar fi trebuit să se descurce cu ușurință cu echipa Sheriff Tiraspol (o echipă fondată în 1997). În schimb, întreaga lume a devenit martoră a unui șoc colectiv.”
AS
Echipa din Moldova a învins deținătoarea a 13 trofee Champions League și a devenit lideră în grupa D cu șase puncte după două etape disputate. În prima repriză, echipa din Moldova a înscris primul gol în minutul 25. În repriza a doua, pe teren au intrat Modrić, Kroos și Rodrygo pentru a reuși să schimbe scorul de pe tablou. În minutul 65, Benzema a egalat din penalty, iar în minutul 89, Thill a pus punct meciului de aseară.
În continuarea acestei povești, UEFA a inclus victoria lui Sheriff asupra lui Real Madrid în topul celor mai istorice rezultate din istoria Ligii Campionilor.
După acea victorie, UEFA l-a ales pe Georgios Athanasiadis drept „Cel mai bun jucător al săptămânii”.
Pe 19 octombrie, „viespile” au suferit prima înfrângere în Liga Campionilor în fața celor de la Inter Milano, scor 3-1.
După trei etape disputate, jucătorii lui Sheriff erau lideri la capitolul deposedări și save-uri în Liga Campionilor. După încheierea celor șase etape, Thill ocupă primul loc în clasamentul jucătorilor la capitolul „distanță parcursă” – 75,4 kilometri, iar portarul Georgios Athanasiadis a reușit numărul record de save-uri – 29.
Apoi, au urmat trei înfrângeri consecutive cu Inter Milano și Real Madrid. În consecință, Sheriff a pierdut statutul de lider în grupa D și a coborât pe locul trei.
În luna noiembrie, echipa #diez a scris despre încă o performanță istorică a echipei Sheriff. Tiraspolenii au ocupat poziția 67-a în clasamentul echipelor care au marcat cele mai multe goluri în Liga Campionilor.
Ultimul meci din faza grupelor UEFA s-a desfășurat la Kiev, unde Sheriff a egalat în meciul cu Șahtar Donețk. Cu șapte puncte în palmares, „viespile” s-au calificat în play-off-ul „de primăvară” al Ligii Europa, la fel, pentru prima oară în istorie.
Cireașa de pe tort a acestei aventuri este că Sheriff Tiraspol a devenit cea mai bună echipă din Europa de Est în actuala ediție a Ligii Campionilor UEFA.