(foto, video) Vinul moldovenesc care îi cucerește pe americani. A fost inclus în calendarul de vinuri de Crăciun al unuia dintre cele mai mari magazine din SUA

My Post
Foto:Twitter: Notorious BGB (shooby dooby)/ Hanley Brady

Costco, unul dintre cei mai mari vânzători angro din SUA, cu magazine în numeroase locații din lume, și-a publicat calendarul tradițional de Crăciun care conține o selecție de vinuri din întreaga lume. În acest an, în cutia specială se găsește și un vin moldovenesc din regiunea Ștefan Vodă, mai exact un Cabernet Sauvignon numit Voldé. Clienții Costco au fost îndemnați să consume vinul în ziua a patra a calendarului festiv de Crăciun.

Cutia specială, care are aspectul unui calendar festiv, conține 24 de sticle cu vin de 375 de mililitri fiecare. Vinurile sunt din întreaga lume: Franța, Africa de Sud, Italia, Bulgaria, Ungaria, Spania, Portugalia, Grecia. Ceea ce ne-a atras nouă atenția este vinul moldovenesc Voldé, care a fost inclus în ziua a patra a calendarului. Pentru că suntem deja la câteva zile distanță, avem acces și la o serie bogată de impresii ale internauților americani care au reușit să guste deja vinul produs în regiunea Ștefan Vodă.

Foto: costcowineblog.com

Calendarul de vinuri de Crăciun al Costco este creat de Flying Blue Imports, o companie care importă vinuri din întreaga lume în SUA. Compania se mândrește cu faptul că importă vinuri de la mici producători, pe care le îmbuteliază și le vinde sub etichetele sale. Poate și din acest motiv nu am auzit până acum de Voldé și nici Google nu ne-a ajutat prea mult. Am mers, totuși, un pic mai departe și am verificat printre câțiva producători din regiunea Ștefan Vodă, dar nu am identificat compania locală care ar fi exportat vinul produs pentru ediția de Crăciun Costco. Totuși, celltracker.com face trimitere la o locație mai precisă: Căușeni, Grădinița. Oricum, pentru că probabilitatea să aflăm sursa exactă este mică, ne mulțumim, deocamdată, cu descrierea amplă a vinului pe site-ul dedicat promoției, dar și recenziile oferite din plin de cei care l-au gustat.

„Nu e nicio rușine dacă nu cunoști regiunea de vinuri Ștefan Vodă sau faptul că a fost locația primelor înregistrări ale activităților vinicole din lume. Strugurii Voldé sunt crescuți în această regiune antică, localizată pe malul râului Nistru, unul dintre leagănele civilizației, un loc unde fermierii locali știu multe despre cultivarea strugurilor. Vița-de-vie de Cabernet Sauvignon este plantată pe câmpiile de lângă râu, beneficiind de o climă similară cu cea din regiunea Bordeaux. Prin urmare, nu e nicio surpriză că vinurile din aceste două regiuni au caracteristici comune”, se menționează în descrierea produsului.

Ne-a plăcut descrierea, așa că vă mai încântăm cu câteva rânduri.

„Culoarea rubinie, gustul de cassis (asemănător coacăzei negre, pomușoarelor) cu note de ciocolată sunt un testament al acestei locații de însemnătate istorică. Cabernet Sauvignon de la Voldé are suficiente note fructate ca să te îndemne să-l consumi deodată, dar și un cadru taninic suficient la care ajungi printr-o scurtă decantare.”

Pe Twitter, am găsit impresii ale oamenilor care au gustat deja vinul în ziua a patra a calendarului festiv de Crăciun.

Am căutat recenzii și mai relevante pe platforma vivino.com. Pe platformă, gazdă a pasionaților de vin, vinul are o notă de 3,2 din 5, în urma a 72 de recenzii, plasându-l în top 31 % a vinurilor în lume și top 26 % a vinurilor în Moldova.

Prețul unei cutii cu 24 astfel de surprize este de 99,99 dolari. Dintre cele 24 de sticle, 11 sunt roșii, 11 sunt albe, unul e rosé și unul e spumant. Întreaga selecție o puteți vedea mai jos.

Ziua 1 – King Strut Chardonnay (Italia)

Ziua 2 – Portrait of a Wallflower Pays d’Oc Merlot (Franța)

Ziua 3 – Stacks and Stones Sauvignon Blanc (Franța)

Ziua 4 – Voldé Cabernet Sauvignon (Moldova)

Ziua 5 – Shadow Dance Chenin Blanc (Africa de Sud)

Ziua 6 – Mendoza Nights Malbec (Argentina)

Ziua 7 – Pastello Pinot Grigio (Italia)

Ziua 8 – Even Steven Torrontes (Argentina)

Ziua 9 – Azzimato Montepulciano d’Abruzzo (Italia)

Ziua 10 – Timok River Riesling (Bulgaria)

Ziua 11 – Struggling Deep Roots Cotes de Gascogne (Franța)

Ziua 12 – Ode Couple Fernao Pires (Portugalia)

Ziua 13 – 12 Generations Merlot (Bulgaria)

Ziua 14 – Octopada Macabeo (Spania)

Ziua 15 – Palloncini Rosato (Italia)

Ziua 16 – Blue Seirina Kotsifli-Syrah (Grecia)

Ziua 17 – Venteux 22 Cotes de Gascogne (Franța)

Ziua 18 – Luna Brilliante Navarra (Spania)

Ziua 19 – Pannonia Zenit-Gruner Veltliner (Ungaria)

Ziua 20 – Champs Anciens Grenache-Syrah (Franța)

Ziua 21 – Aragones Castelao Alicante Bouchet (Portugalia)

Ziua 22 – Brillo Solar Chardonnay (Spania)

Ziua 23 – West Cape Gold Cabernet Sauvignon (Africa de Sud)

Ziua 24 –  Brilliant Brut (Franța)

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine