Vacanța de toamnă a elevilor din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal a fost prelungită până pe 7 noiembrie. Un ordin în acest sens a fost semnat joi, 28 octombrie, de către ministrul Educației, Anatolie Topală.
În contextul agravării procesului epidemic al infecției COVID-19 în Moldova, în special la nivelul municipiilor Bălți și Chișinău, în contextul riscului sporit de răspândire în continuare a infecției provocate de virusul SARS-CoV-2 și în scopul asigurării unui grad adecvat de pregătire și răspuns la infecția COVID-19, Ministerul Educației a decis prelungirea până pe 7 noiembrie curent, a vacanței de toamnă pentru elevi.
Amintim că anterior Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică recomandase prelungirea vacanței de toamnă pentru instituțiile de învățământ din localitățile unde este stabilit cod roșu de alertă epidemiologică. Vacanța de toamnă fusese prelungită cu două zile, care urmau să fie recuperate.