Veți putea bifa opțiunea ca șoferii să nu vă vorbească. La Chișinău, va fi lansată o nouă aplicație de taximetrie

My Post
Foto:Svetlana Postolachi/screenshot Uklon

Mașinile serviciului ucrainean de taximetrie Uklon au putut fi văzute astăzi prin Chișinău, motiv pentru care am încercat să aflăm dacă serviciul este deja disponibil la Chișinău. Pavel Dascăl, administratorul filialei din Moldova, ne-a confirmat acest lucru spunând că serviciul va fi disponibil, însă în curând.

Administratorul a menționat că vor colabora cu mai mulți parteneri de pe piață, iar scopul companiei e să îmbunătățească serviciului de taxi în Moldova. Pavel s-a referit inclusiv la un control riguros al calității, care nu va permite migrarea la ei a șoferilor cu probleme.

Pe lângă călătorii standard, confort sau servicii de livrare, administratorul ne-a spus că, pe parcurs, Uklon va introduce mai multe servicii precum: „șofer treaz” (serviciul prin care chemi un șofer să te conducă acasă cu mașina ta), șofer care vorbește engleza, posibilitatea de a lua sau nu animale de companie la bord, iar clienții ar putea să seteze chiar și opțiunea ca șoferul să nu vorbească cu ei.

Aplicația Uklon poate fi deja găsită și descărcată pe magazinele de aplicații ale iOS sau Android. Modul de folosire e similar ca în cazul altor aplicații de acest gen. Conectarea se face cu numărul de telefon, în aplicație poți seta plata cu cardul sau cash.

Internauții au observat mașinile deja prin oraș. Mai mult, de Hramul orașului Chișinău, acestea au inscripționate și mesaje de felicitare.

Facebook/Social Media în Culise

Anterior, vă povesteam că, de ceva timp, în Chișinău este foarte dificil să găsești un taxi. Uneori, perioada de căutare depășește 15 minute, iar alteori, chiar nu mai ajungi să găsești un automobil liber. O companie din Chișinău ne-a explicat atunci că șoferii nu refuză comenzile intenționat, dar că motivele problemei ar fi următoarele:
# multe artere și străzi în reparație, trafic anevoios și ambuteiaje;
# economia a luat turații ceva mai mari, după relaxarea restricțiilor pandemice;
# necesitatea de șoferi în taxi.

Deocamdată, rămânem cu ochii pe Uklon să vedem dacă va deveni sau nu o alternativă pentru transportul taxi din capitală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine