(foto) Cum au adus trei tineri arta în mahalalele rurale din Moldova: „Satele au tot potențialul de a deveni spații culturale vii și active”

Rusanda Curcă este codirectoarea centrului de proiecte culturale „Arta Azi” și una dintre coordonatoarele proiectului „Artă în mahala”. Locuiește în comuna Hârtop din raionul Cimișlia și ne-a povestit despre cum a fost fondat proiectul „Artă în mahala”.

„Idea de proiect apăruse în vara anului 2020, când coordonam proiectul «Informal – serie de activități de educație artistică, civică și de mediu în comuna Hârtop», iar pandemia ne-a obligat să schimbăm formatul activităților. Era vorba despre ateliere de creație care au fost trecute parțial pe online, iar cel de pictură, facilitat de artista Vasiluța Vasilache, l-am organizat într-o familie cu mulți copii. Au participat în jur de 14 persoane, inclusiv copii din mahala, și atunci a fost un clic și am înțeles că, acum, în pandemie, e fain de realizat proiectele în formatul acesta, de familie. În august 2020, am avut oportunitatea să participăm, împreună cu Marcela Nistor, la un proiect lansat de Centrul Cultural German Akzente cu ocazia marcării a 250 de ani de naștere a lui Beethoven. Așa s-a născut proiectul Bethoveen în mahala, pe care l-am făcut la Hârtop, Ialpug și Bulboaca.

Așa s-a născut ideea, dar însăși proiectul «Artă în mahala» a fost conceput grație momentului când am cunoscut-o pe soția lui Martin, Alina Perju, care este și ea activistă civică și coordonatoare de proiecte socio-culturale în satele Cociulia, Capaclia și Vișniovca din raionul Cantemir. Le-am propus să facă parte dintr-un proiect mai mare care s-ar numi «Artă în mahala», după care a urmat o întâlnire comună, am făcut un program și am început a căuta bani pentru activitățile din proiect”, menționează Rusanda Curcă, coordonatoarea proiectului „Artă în mahala”.

„A avea o casă de cultură nu este egal cu accesul la evenimente culturale”

Când am întrebat-o pe Rusanda de ce focusul principal al proiectului este mediul rural, ea ne-a spus că rădăcina provine de la o problemă de stat. „E vorba despre lipsa accesului la cultură în zonele rurale. Cultura este supercentralizată, evenimentele cu participarea artiștilor profesioniști se întâmplă la Chișinău sau în orașele mai mari, iar în sate nici măcar artiștii de muzică populară nu mai vin în turnee. În mahalale, nu se întâmplă nicio activitate artistică și oamenii nu au educat reflexul de a consuma cultură. Prin urmare, scopul nostru primar a fost de a ajunge la un public la care ar fi greu de ajuns în alte condiții”, subliniază Rusanda Curcă.

De asemenea, Marcela Nistor, care actualmente este deputată PAS, dar și coordonatoare a proiectului „Artă în mahala”, menționează că existența unei case de cultură nu este echivalentă cu existența unei vieți culturale rurale.

„Sunt unele localități care nu au nici măcar sală de cultură sau casa de cultură este într-o stare gravă. A avea o casă de cultură nu este egal cu accesul la evenimente culturale”, spune Marcela Nistor.

În același sens, Martin Deshayes, care este originar din Franța, iar actualmente trăiește în satul Cociulia și este coordonator de proiect, crede că un element important este faptul că cei care stau în spatele proiectului au o conexiune atât cu cultura urbană, cât și cu cea rurală, acest moment fiind un impuls în promovarea artei la sat.

„Suntem acele persoane care au stat cu un picior în cultura urbană și cu un picior în cultura rurală. Și pentru noi este foarte important să menținem această conexiune, să combinăm rurarul cu urbanul”, susține Martin Deshayes.

Scopul și obiectivele proiectului, potrivit coordonatorilor, sunt următoarele:
# crearea unei platforme rurale de educație prin cultură:
# educarea de public nou;
# educarea gândirii critice;
# crearea unui dialog între artiști și cetățeni;
# coeziune socială și solidaritate;
# dezvoltarea gândirii creative.

Atelierele au închis spațiul pentru prejudecăți

Am fost curioși să aflăm ce se întâmplă la atelierele organizate, în ce condiții se creează acestea, care este impactul lor, dar care este și feedbackul. În acest sens, Marcela ne-a povestit că atelierele în mare parte au fost primite cu mult entuziasm și curiozitate.

„Impactul între rău și bine este: foarte bine! Toate atelierele au fost primite cu multă deschidere. De exemplu, am avut un atelier de teatru comunitar cu adolescenți, unde s-a creat o atmosferă deosebită. Era început de an școlar, noi ne-am dus prin clase să facem anunț că se va crea acest atelier. Ce am realizat e că, dacă te duceai în clasele primare, observai că erau foarte entuziasmați copiii, în clasa a opta – la fel. Iar atunci când ne-am dus în clasa a noua, exista parcă o draperie transparentă depresivă, copiii erau fără niciun chef de viață.

Acest moment a fost un pic dificil pentru noi, pentru că încercam să le arătăm o formă de educație prin cultură. Era important în ce cuvinte ambalăm anunțul despre acel atelier de teatru, așa încât adolescenții să-și dorească să vină să participe”, spune Marcela.

Marcela mai spune că, în general, toate atelierele create au închis cumva spațiul de prejudecăți.

„Copiii care sunt încadrați într-un sistem foarte rigid au niște prejudecăți asupra cărora trebuie să intervii cu foarte mult tact și cu foarte multă răbdare, și eu cred că, încetul cu încetul, acest proiect trebuie adus în tot mai multe comunități rurale și într-un format mult mai divers.”

„Tinerii învață să dea valoare experienței lor”

De asemenea, Rusanda mai spune că atelierele îi fac pe tineri să dea valoare experienței lor de viață și să încerce să-și povestească istoriile altfel decât ar fi făcut-o până acum. Așa cum, de exemplu, învață la teatru că: „Viața ta contează sau viața ta este interesantă!”.

„Noi am avut și un open call pentru artiști care erau dispuși să vină să lucreze cu copii în sate. Programul l-am creat în baza acelor cereri, dar și în baza relațiilor pe care le avem deja create cu artiști profesioniști din Chișinău. Activitățile s-au întâmplat în diferite locații, fie în aer liber în centrul satului, la o biserică, la casa de cultură, fie chiar pe mahalale. La Hârtop, noi am avut, de exemplu, performance-ul de poezie și cântece românești cu Viorica Vatamanu, care este o actriță din București. Acolo, oamenii au venit cu scaunele de acasă, noi am venit cu echipamentul și în fața porții unui gospodar s-a jucat spectacolul. După aceea, oamenii au făcut și o masă pentru mahala și s-au bucurat de comunicarea între ei”, povestește Rusanda.

Știm foarte bine ce amprentă a lăsat și continuă să lase pandemia asupra multor sectoare sociale, în special asupra sectorului cultural. Prin urmare, ne-am dorit să știm cum au trebuit să se orienteze coordonatorii proiectului așa încât să poată oferi în continuare condiții de creație și îmbogățire culturală celor din spațiul rural.

„Din cauza pandemiei, am fost nevoiți să schimbăm locațiile în care să creăm anumite ateliere. Vara, a fost mai simplu, deoarece restricțiile erau mai slabe și puteam organiza ateliere în anumite locuri și încăperi. Dar în general, totul depinde de complexitatea evenimentului. De exemplu, dacă este vorba de un concert care trebuie sonorizat, atunci căutăm un loc public unde avem lumină, dar dacă este vorba de un atelier de pictură, acesta poate fi organizat într-un parc din localitate.

Ideea este că, în primul rând, găsim un loc public unde toți oamenii au acces, și apoi deja revizuim alte detalii cum ar fi nevoile tehnice pe care trebuie să le acoperim în cazul unei activități”, subliniază Martin.

„Primăria ne-a spus că banii alocați culturii vor fi distribuiți pentru iluminare”

Într-un stat care funcționează corect, bugetele sunt repartizate corespunzător și eficient, așa încât să funcționeze fiecare segment socio-cultural. Așa ar trebui să fie în teorie, însă lucrurile nu funcționează mereu așa. Am vrut să aflăm cum susțin autoritățile locale inițiativele culturale și iată care a fost răspunsul.

„Fiecare primărie are linie de buget pentru activități culturale, puține primarii au buget mai mic de jumătate de milion de lei. Spre exemplu, în Hârtop, bugetul pentru cultură din acest an este de 700 000 de lei, la Bulboaca era de sute de mii, dacă nu mă înșel. Și pe lângă faptul că ei întrețin un colectiv de muzică sau dansuri, ei au bani suficienți de a cofinanța și alte activități culturale care se întâmplă pe lângă casa de cultură, dar de regulă, bugetele au rol de fond de rezervă pentru alte chestii”, spune Rusanda.

Tot aici a venit cu o completare Marcela, spunându-ne că, atunci când a solicitat bani autorităților locale din Bulboaca pentru organizarea evenimentelor culturale, drept răspuns n-au auzit decât: „Banii alocați culturii vor fi distribuiți pentru iluminare”. Și cam acesta a fost dialogul.

La Cociulia, lucrurile stau mai diferit. Martin spune că au parte de susținere din partea consilierilor și a primăriilor acolo unde se planifică evenimente. De asemenea, proiectul a fost susținut de către Ambasada Germaniei, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare din RM și din fondurile colectate într-o campanie de crowdfunding.

Și totuși, care este satisfacția și remunerarea cea mai mare în urma organizării atelierelor și evenimentelor culturale? Aici, coordonatorii ne-au răspuns aproape unanim că este vorba de emoțiile pe care le văd pe chipurile oamenilor.

„Emoțiile oamenilor care au participat la ateliere și evenimente sunt răsplata cea mai mare. Mă bucur să văd că reușim să deschidem uși, să oferim posibilități și perspective de dezvoltare culturală acolo unde este nevoie cel mai mult”, povestește Martin Deshayes.

„Îmi confirm ideea că, dacă tu ești într-o poziție în care poți organiza dialoguri între artiști și o comunitate, între o gândire pragmatică și una spirituală, tu simți un mic impact cultural la care contribui”, adaugă Marcela.

„Scopul meu global e să fac lumea un loc un pic mai bun”

„Dacă scopul meu global e să fac lumea un loc un pic mai bun, atunci eu asta fac prin instrumentele pe care le am și care cred că funcționează, or, arta și educația sunt instrumentele care o pot face și care aduc bunăstare. Îmi place să se întâmple în sate activități de calitate înaltă, să se întâmple chestii care se întâmplă la oraș în pofida tuturor prejudecăților existente. Pentru că satele au tot potențialul pentru a deveni spații culturale vii și active”, conchide Rusanda Curcă.

Menționăm că participarea la toate activitățile din proiect este gratuită. Astfel, accesul tuturor, indiferent de statutul social, este garantat. De asemenea, activitățile poartă un caracter incluziv, fără a discrimina participanți pe bază de gen, de confesiune religioasă, de orientare sexuală, de convingeri politice etc.

Iar dacă vă doriți să faceți parte din acest proiect minunat și să contribuiți într-un fel anume, fie prin oferirea spațiilor pentru organizarea de evenimente, fie prin acțiuni de voluntariat sau cu o farfurie de plăcinte pentru artiști și copiii de la ateliere, mai puteți direcționa 2 % către CPC Arta Azi (1015620002007) sau să deveniți patroni pe https://www.patreon.com/artaazi.