Dubloul Daniela Cociu-Maria Olărașu s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice la proba canoe dublu 500 de metri.
În sferturi, elevele lui Viktor Reneiski au înregistrat rezultatul 2.03.434, clasându-se pe cea de-a patra poziție, iar penultimul act va avea loc mâine de la ora 3.30.
Palmares: argint la europeanul de juniori la 200 și 500 de metri în 2018, bronz la mondialul de juniori în 2018, argint la europeanul U23 în 2019, argint la Cupa Mondială în 2020.
Amintim că, la Jocurile Olimpice din acest an, Moldova este reprezentată de 20 de sportivi. Sportivii calificați la JO sunt: Zalina Petrivskaya, Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), Dimitriana Bezede (aruncarea greutății), Lilia Fisikovici (maraton), Andrian Mardare (aruncarea suliței), Alexandra Emilianov (aruncarea suliței), Anastasia Nichita (lupte feminine), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Denis Vieru, Victor Sterpu (judo), Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Olărașu (canoe), Alexandra Mîrca, Dan Olaru (tir cu arcul), Tatiana Salcuțan, Alexei Sancov (înot), Elena Cîlcic, Marin Robu (haltere), Anna Dulce (tir).
Jocurile Olimpice de la Tokyo au loc în perioada 23 iulie-8 august 2021.