Moldox Lab a dat start înscrierilor pentru atelierele de film documentar. Participarea este gratuită

Exploration

Moldox Lab continuă și în acest an să descopere și să încurajeze pasionații de film să creeze documentare cu impact social pentru Republica Moldova. În acest sens, Moldox Lab a deschis înscrierile pentru trei ateliere de film, care se vor desfășura tradițional, la Cahul, în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox, în perioada 6 – 12 septembrie 2021.

Două dintre ateliere se adresează celor care doresc să-și dezvolte abilități de realizare a unui film, trecând prin toate etapele de producție și postproducție ale acestuia. Cel de-al treilea atelier – Film Criticism se va desfășura în premieră în acest an și țintește jurnaliștii interesați de cinematografie care doresc să învețe mai multe despre scrierea unei recenzii de film. 

Participarea la toate atelierele este gratuită. Înscrierile sunt deschise până pe 12 august curent.

Detalii despre ateliere

# InterAction Workshop răspunde necesităților activiștilor, reprezentanților ONG-urilor privind modul de comunicare și sensibilizare a opiniei publice vizavi de problemele urgente din societate prin intermediul filmului. Împreună cu Denis Pavlovic (Germania) participanții vor învăța cum să producă materiale audio-vizuale de calitate pentru mediul on-line, cum să folosească echipamentul de filmat, dar și programe de editare video, dar cel mai important, cum să creeze storytelling, astfel încât să reprezinte cât mai convingător cauza pentru care militează. Formularul de candidatură poate fi găsit aici. 

# Exploration Workshop se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani din Cahul și Ungheni, care sunt interesați să facă primii pași în lumea filmului. În cadrul atelierului ei vor însuși aspectele de bază ale realizării unui film documentar, iar la final, sub îndrumarea Norei Agapi (România), vor realiza un scurtmetraj pe o temă socială care îi preocupă. Înscrierile se fac aici

# Film Criticism Workshop reprezintă o oportunitate pentru jurnaliști, dar și pentru cineaștii care practică scrierea recenziilor. În timpul acestui atelier facilitat de Nick Holdsworth (Marea Britanie) participanții se vor concentra pe analizarea filmelor din diverse perspective și vor exersa diverse tehnici de scriere a recenziilor, astfel încât, acestea să exploreze un context mai larg, să provoace întrebări și să invite la dialog cititorul. Formularul de participare poate fi găsit aici.

Participanții vor fi ghidați de profesioniști cu renume din industrie, care vin să-și împartă experiența, precum: Denis Pavlovic, realizator de film și regizor din Germania, care are în palmares 15 filme documentare și de ficțiune; Nora Agapi, documentaristă din România, filmele la care a colaborat fiind selectate la festivaluri prestigioase europene; Nick Holdsworth, jurnalist, scriitor, regizor de film și expert în industria cinematografică și TV din Europa Centrală și de Est. Colaborează cu mai multe instituții de presă recunoscute, precum: The Times, Variety, Radio Free Europe, Hollywood Reporter, Modern Times Review și altele.

Timp de cinci ediții, peste 100 de participanți și-au dezvoltat abilitățile cinematografice și au lucrat la proiecte de film în atelierele Moldox Lab, multe dintre acestea au avut apoi premiera la festivaluri internaționale prestigioase, precum: Transilvania International Film Festival, Festivalul Internațional de Film din Sarajevo sau Festivalul Internațional de Film Documentar din Amsterdam. 

Organizat de către Asociația Obștească „Moldox”, în parteneriat cu „Svenska Filmstudion” (Suedia), Moldox Lab este un laborator de film documentar, care instruiește tineri din Moldova cum să producă impact social prin intermediul filmului documentar. Desfășurarea atelierelor este posibilă cu sprijinul financiar oferit de Institutul Suedez, Ambasada SUA în Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Centrul Cultural German Akzente/Goethe-Zentrum Chișinău, Institutul Goethe București, Institutul Cultural Român, Movies that Matter Amsterdam, Primăria Municipiului Cahul și Primăria Municipiului Ungheni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine